Să afirmi că Ungaria nu mai este acum o democrație este o acuzație tranșantă, însă eu m-am gândit, am citit și m-am documentat temeinic înainte să o formulez. Lumea folosește adesea termenul pe care Orbán însuși l-a aprobat și îl utilizează: „democrație iliberală”. Dar democrația iliberală este o contradicție în termeni. Această etichetă poate fi utilă în a descrie o fază de tranziție a erodării unei democrații liberale, așa cum vedem acum în Polonia, însă Ungaria a trecut cu mult dincolo de acea etapă. Anul acesta organizația pentru drepturile omului Freedom House a retrogradat-o la statutul de țară „parțial liberă”, unicul stat membru UE care a „câștigat” această dezonoare. Cea mai neutră descriere pe care am putut-o găsi este că ea e un „regim hibrid”, nici democrație, dar nici dictatură.
Iată doar câteva caracteristici ale acelui lucru pe care Orbán îl numește „sistem de cooperare națională”. (Orwell ar fi de-a dreptul încântat de un așa eufemism înșelător.) Partidul de guvernare, Fidesz, a penetrat atât de deplin administrația de stat încât Ungaria este acum din nou un stat monopartid. Cu ocazia unei recente vizite la Budapesta, mi s-au oferit exemple numeroase despre cum puterile guvernamentale sunt uzual folosite în scopul controlului politic. Administrația de stat îi favorizează pe amicii și rudele lui Orbán, acordându-le contracte guvernamentale, și pedepsește proprietarii de presă independentă și ONG-urile sau simpatizanții opoziției cu controale fiscale arbitrare, folosește resursele statului pentru propaganda electorală a Fidesz, ba chiar refuză permise de urbanism unui arhitect cunoscut pentru opiniile sale anti-Fidesz.
Fidesz a demolat efectiv independența justiției, fapt documentat pe larg de un raport întocmit de Judith Sargentini pentru PE. A schimbat totodată legea electorală, astfel încât în 2014 Fidesz a obținut 66% din locurile din parlament cu numai 44% din voturile electoratului (pe când în 2010 a avut nevoie de 53% din voturi pentru a obține super-majoritatea parlamentară ce i-a permis să schimbe constituția). O mare parte a presei, care oricum era deja dominată de proprietari având legături strânse cu regimul Orbán, a fost acum consolidată într-o așa-zisă Fundație de Presă și Media – efectiv un cartel proguvernamental. Ungaria s-a prăbușit anul acesta pe poziția 87 în Indicele Mondial al Libertății Presei.
O nouă lege a ONG-urilor, similară celei a lui Vladimir Putin, a expulzat efectiv Fundația Societate Deschisă a lui George Soros – filantropul evreu împotriva căruia regimul Orbán ațâță ura, cu imagini propagandistice amintind de cele mai urâte perioade ale istoriei europene. Universitatea Central-Europeană (CEU) finanțată de Soros a fost forțată să-și mute la Viena principalele activități, cele prin care se acordă diplome, iar în prezent guvernul se ocupă cu preluarea controlului asupra institutelor de cercetare și a proprietăților Academiei Ungare de Științe.
Toate acestea se fac în timp ce spre exterior se proiectează aparența unei democrații liberale care se conformează standardelor UE. Un stol de purtători de cuvânt ai Fidesz, articulați și vorbitori de engleză, avându-l în frunte pe Orbán însuși, e mereu pe fază pentru a denunța critici precum cea de față. Dar uite, spun ei, bineînțeles că mai există presă independentă! Uite, partidele din opoziție au obținut opt dintre cele 21 de locuri la alegerile europene! Uite, există o facultate americană care funcționează chiar bine-mersi în baza legii despre care spuneți voi că a fost făcută special pentru a expulza CEU! Sunt chestii aparent istețe, dar, după cum spune o veche zicătoare evreiască din Europa Centrală, o jumătate de adevăr înseamnă o minciună întreagă.
E celebră expresia prin care Orbán a descris jocul pe care-l face el cu UE: „dansul păunului” – trei pași înainte, un pas înapoi și-ți desfaci coada multicoloră. Cel mai scandalos aspect este acela că se folosește de fondurile UE pentru a-și consolida controlul iliberal, dar și pentru a-și răsplăti cu generozitate camarila. Ungaria primește anual peste 3 miliarde de euro net de la UE, echivalentul a un pic sub 3% din PIB. Fondurile curg direct prin canalele statului-partid la cei pe care Fidesz îi favorizează. Rapoarte întocmite de Transparency International și de Comisia Europeană au constatat că la aproximativ 50% din licitațiile pentru contracte publice a existat un singur ofertant, pe lângă faptul că licitațiile sunt corupte. Boris Johnson spune că vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, însă adevăratul maestru al slăninismului este Orbán. El se folosește simultan și de slănina Bruxelles-ului și de propaganda feroce „stop Bruxelles” pentru a-și consolida propria putere.
Și totuși, confruntat cu toate acestea, președintele Comisiei Jean-Claude Juncker a fost capabil să-l întâmpine pe Orbán la o conferință UE mai veche cu formula glumeață: „Salut, dictatorule!” Confruntat la rându-i cu aceeași situație, Partidul Popular European (PPE) al lui Manfred Weber, deși a suspendat calitatea de membru a Fidesz, mai contează încă pe cei 13 europarlamentari Fidesz ca fiind membri ai grupului său din noul PE. Ce rușine!
Demolarea operată de Orbán nu e ireversibilă. În definitiv, chiar și regimul post-totalitar care s-a încheiat în 1989 a fost în cele din urmă reversibil, iar acest regim hibrid are mult mai multe vulnerabilități. La alegerile locale din toamna aceasta, de pildă, o coaliție cu adevărat eficientă a forțelor de opoziție ar putea avea șanse să recucerească Budapesta.
Atunci, ce ar trebui să facă UE? Ca măsură imediată, Weber nu ar trebui să primească funcția de președinte al Comisiei – în primul rând pentru că nu are experiență administrativă la nivel înalt, dar și fiindcă a legitimat demantelarea democrației ungare de către Orbán prin menținerea Fidesz în PPE. PPE însuși, ca urmare a unui raport realizat de cei trei „înțelepți” ai săi (care vor deveni cei trei șoareci orbi dacă nu vor vedea în Ungaria ceea ce am rezumat eu succint în acest articol), ar trebui să expulzeze în sfârșit Fidesz. Acest gest are o relevanță mult mai amplă, din moment ce imperativul moral și politic al vremurilor noastre este ca partidele civilizate de centru-dreapta să traseze o linie clară de demarcație între ele și extremiștii xenofobi și populiști.
Apoi UE va trebui să oprească această farsă tragică prin care propriile ei fonduri sunt folosite la subminarea valorilor europene. Ar trebui s-o numească drept procuror public european pe românca Laura Codruţa Kövesi, care știe exact cum arată corupția post-comunistă est-europeană, și ar trebui să facă din aderarea la biroul procurorului public european o condiție pentru acordarea de fonduri UE. Ar mai trebui să ia măsuri pentru a distribui mai multe fonduri UE direct autorităților locale și societății civile, iar nu să permită ca ele să fie folosite de către un stat-partid corupt ca un enorm fond centralizat de mituire.
Nu în ultimul rând, toate instituțiile europene și toți șefii de guverne trebuie să mențină reflectoarele ațintite pe această tragedie din inima Europei. Orbán însuși nu se simte constrâns de excesele de politețe; nici ei n-ar trebui. Ceea ce face UE în privința Ungariei contează nu numai pentru unguri ci pentru Europa în totalitatea ei. Continentul european poate avea multe tipuri de regimuri, da Uniunea Europeană trebuie să fie o comunitate a democrațiilor.
