Pentru tinerii protestatari, pătrunderea în Consiliul Legislativ a fost un semn de disperare. De trei ori în luna care a trecut, un număr imens de locuitori din Hong Kong – potrivit estimărilor, peste 2 milioane de oameni – au organizat marşuri paşnice pentru a protesta faţă de o controversată lege pe tema extrădării în China, o lege care, potrivit temerilor lor, ar submina sistemul juridic din Hong Kong şi libertatea insulei. Guvernul a suspendat adoptarea legii, dar nu a retras-o. El nici măcar nu s-a întâlnit cu cei care participau la marş.
M-am numărat printre jurnaliştii care au relatat despre năvala din clădirea parlamentului şi i-am văzut pe protestatari smulgând nişte bare de metal din jurul clădirii ca să-şi croiască drum prin ferestre. Acţiunea lor părea un gest disperat de distrugere a uneia dintre instituţiile Hong Kong-ului.
La o privire mai atentă, am observat că ei au redus la zero câteva dintre însemnele puterii. În sala parlamentului, cineva a mânjit cu negru stema Hong Kong-ului – o floare albă de bauhinia pe fond roşu. Ei au sfâşiat de la tribună Legea Fundamentală, de fapt, Constituţia Hong Kong-ului. Deasupra ei, cineva a scris cu litere negre cuvintele „Republica Populară Chineză”.
Pe pereţi mai erau şi alte mesaje în graffiti, printre care şi „Nu există răzmeriţe, ci numai tirani” – o referire la anunţul guvernului potrivit căruia o demonstraţie anterioară, „tratată” de poliţie cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, ar fi fost „o răzmeriţă”. Dar anumite încăperi din clădire, cum ar fi biblioteca, au rămas neatinse. Diverse bilete le aminteau protestatarilor că nu trebuie să distrugă obiecte fragile, cum ar fi vazele de flori. Protestatarii au lăsat chiar şi bani pentru apa gazoasă pe care au băut-o.
Dna Lam, şefa Hong Kong-ului, a promis să îi urmărească pe infractori şi i-a condamnat pe cei care apelează la violenţă extremă”. Beijingul le-a condamnat şi el „atrocităţile”. Dar toată această năvală din parlament a avut un scop: este vorba despre un protest colectiv împotriva unui guvern care, prin definiţie, nu a reuşit să îşi reprezinte poporul. În Adunarea Legislativă, jumătate din locuri sunt ocupate de reprezentanţi ai „circumscripţiilor care încurajează afacerile”, asigurându-se totodată ca forţele proguvernamentale şi pro-Beijing să fie majoritare, indiferent de rezultatul alegerilor legislative.
Când vorbim despre politica din Hong Kong, nu doar „terenul de joc” contează. Regulile jocului, ba chiar şi punctele marcate, sunt refăcute în mod constant. Prin vandalizarea parlamentului, protestatarii au dorit să-şi manifeste nemulţumirea nu doar faţă de o lege, ci faţă de întregul sistem care nu îi ia în consideraţie. Se prea poate ca tot acest vandalism să-i fi nemulţumit pe moderaţii care anterior sprijiniseră protestul. Dar, în faţa clădirii, am văzut o mulţime de oameni care susţineau scopul demonstraţiei. Nu erau agitatori, ci studenţi, asistenţi sociali sau psihoterapeuţi care simţeau că nu mai au nimic de pierdut.
Protestele ar putea continua sau s-ar putea împărţi în tabere de moderaţi şi de radicali. Poate că noile violenţe şi gazele lacrimogene aferente vor deveni ceva obişnuit. Depinde mult de răspunsul pe care guvernul îl va da oamenilor din stradă. Tulburările afectează deja instituţiile din Hong Kong, îi afectează reputaţia şi îi îndepărtează pe mulţi dintre cei care ar fi dorit să-şi facă din Hong Kong un cămin. Aceste temeri au fost ilustrate de o altă pancartă, suspendată în spatele clădirii parlamentului, pe care scria: „Dacă vom lua foc, veţi arde împreună cu noi”.
