Connect with us

Actualitate

Rareș Bogdan s-a aliat cu Carmen Avram și lansează acuzații: Macron reușește să întoarcă Europa cu susul în jos și impune o nouă politică cu ajutorul lui Cioloș – Esential

Publicat

pe

Europarlamentarul PSD Carmen Avram a primit susținerea lui Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, legat de mandatul din cadrul Comisiei Agri, spunând că aliați îi vor fi cei doi liberali din comisie. Atât Carmen Avram, cât și Rareș Bogdan i-au criticat, într-o intervenție la Antena 3, pe președintele Franței Emmanuel Macron și pe Dacian Cioloș, pe care îi acuză că ar duce o politică agricolă ”periculoasă” pentru România.

„Am ales Comisia Agri, unde din câte se pare am şanse de 99% să fiu membru plin. Vor fi redeschise nişte dosare care vor trebui renegociate, foarte importante pentru noi, inclusiv legat de subvenție, unde Franţa vrea să ne lase fără subvenţii la ferme mai mari de 500 de hectare. Şi aici va fi o bătălie grea. Din păcate, aflu că domnul Ciolos îşi doreşte foarte mult această comisie şi chiar vrea să o prezideze. Având în vedere trecutul lui de comisar, când a negociat foarte prost cu România, cred că voi avea de dus o bătălie foarte grea. Va fi prima dată când voi fi în această situaţie de a negocia pentru ţara mea şi voi păstra în minte România şi chipul fermierilor pe care i-am întâlnit în campania electorală. Îmi doresc să mișcăm lucrurile pentru România”, a spus Carmen Avram, citată de Mediafax.

„Nimeni de la Bruxelles nu negociază pentru Europa, ci pentru propria țară. Am văzut cum negociază pentru propria țară. Noi trebuie să ținem minte cî suntem aici să ajutpm România și prin ea întreaga Europa”, a mai spus Carmen Avram.

Invitat în cadrul emisiunii de la Antena 3, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan i-a arătat susținere lui Carmen Avram. „Va avea aliați în rândul celor doi europarlamentari PNL din grupul PPE care vor face parte din comisie. Pe unul îl cunoaște- dl. Motreanu, a fost și ministrul Agriculturii, și celălalt este Daniel Buda, care are mare experiență în PE. Ambii vor fi acolo, unul va fi vicepreședinte”.

Totodată, liberalul a vorbit critic despre politica lui Macron și despre Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe. „Mă bucur că a atins subiectul Franța, pentru că Macron reușește cu 21 de europarlamentari să întoarcă Europa cu susul în jos și să impună cu ajutorul lui Dacian Cioloș și al celor din USR-PLUS să impună o nouă politică. Unul dintre proiectele lui Macron este extrem de periculos pentru România. Este legat de o nouă politică agricolă care îl va afecta direct pe fermierul român și va afecta fondurile de coeziune, pentru că vrea tăierea fondurilor de coeziune. Lucrul acesta va lovi direct în România dacă el își va impune punctul de vedere”, a mai spus Rareș Bogdan.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse3 zile ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

Uncategorized3 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized3 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized4 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse5 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized6 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized6 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

DiverseO săptămână ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

ActualitateO săptămână ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse2 săptămâni ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Top Stiri Comisarul