Connect with us

Actualitate

Publicitatea online din Romania a crescut cu 22% in 2018, până la 270 mil. lei – Media & Publicitate

Comisarul

Publicat

pe

Anul 2018 a fost unul dintre cei mai buni ani ai publicității online din România, înregistrând o creștere de 22% față de anul anterior și o valoare de 271,8 mil lei, depășind, pentru prima dată suma de 50 milioane de euro, potrivit studiului ROADS realizat de IAB România. Cifrele sunt mari, dar dacă îi întrebi pe editorii locali de presă online, cei mai mulți vor spune că la ei nu ajunge mai nimic.

Semestrul al doilea al anului 2018 este cel mai bun semestru, ca valoare, din ultimii 10 ani, înregistrând cea mai mare valoare de până acum (peste 155 mil. lei) și o creștere solidă de 33% față de semestrul anterior (H1-18) și 19% față de aceeași perioadă din 2017 (H2-17), potrivit Romanian Online Advertising Study, realizat de Interactive Advertising Bureau România.

Noiembrie și decembrie au fost cele mai bune luni, înregistrând pentru prima dată bugete peste pragul de 30 milioane lei.

În semestrul al doilea, Mobile raportează rate de creștere semestriale mai mari decât Desktop și reprezintă 55% din totalul bugetelor investite. Per ansamblul anului 2018, Mobile înregistrează o creștere de 35% (față de 2017) și depășește Desktop. Această tendința este înregistrată și la nivel European.

Per total, publicitatea în regim Programmatic reprezintă 21% din volumul total al pieței. Industriile cele mai bine reprezentate la nivel de bugete rămân Telecom, Finanțe și Cosmetice – atât la nivel anual cât și semestrial.

Valoarea totală raportată în studiul ROADS este calculată pe baza cifrelor facturate de către participanți – atât site-uri și publisheri locali cât și agenții media (raportând ceea ce facturează atât în rețele internaționale cât și în alte site-uri locale decât cele care participa independent).

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate53 de minute ago

Cluburile ar putea fi închise după ora 22.00. Orban: „Va trebui să ne gândim foarte serios dacă nu luăm aceste măsuri” – Esential

​Cluburile ar putea fi închise după ora 22.00 dacă nu se respectă regulile de protecție sanitară, a declarat sâmbătă, premierul...

Actualitate2 ore ago

Hong Kong: Opoziţia organizează alegeri primare, umbrite de legea securităţii – International

Tabăra opoziţiei din Hong Kong a instalat cabine de votare sâmbătă în întreg oraşul condus de chinezi pentru alegeri primare...

Actualitate3 ore ago

Trump l-a graţiat pe prietenul său Roger Stone – International

Preşedintele american, Donald Trump, i-a comutat pedeapsa cu închisoarea prietenului său Roger Stone, condamnat în februarie la 40 de luni...

Actualitate4 ore ago

Noua jucărie a NASA: Psyche, robotul care va explora un asteroid mai valoros decât economia planetei noastre – Spatiul

NASA va începe construcția unei noi nave spațiale. Numită Psyche, ea va explora un asteroid de 140 de kilometri numit...

Actualitate5 ore ago

MAE: Lituania interzice de luni accesul pentru rezidenţii din România – Coronavirus

Guvernul din Lituania a hotărât ca, începând din data de 13 iulie, să interzică accesul pe teritoriul țării a celor...

Actualitate6 ore ago

Sfânta Sofia: Grecia condamnă gestul Turcie pe care-l consideră „o provocare a lumii civilizate” – International

„Grecia condamnă cu tărie” decizia Turciei care deschide calea transformării fostei Hagia Sofia din Istanbul în moschee, a declarat premierul...

Actualitate7 ore ago

Preot din Suceava, amendat după o slujbă oficiată cu ÎPS Teodosie, fără măști și distanțare – Coronavirus

Un preot din Dorna Arini, județul Suceava, care a oficiat o slujbă împreună cu Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, la care...

Actualitate8 ore ago

Proteste la Belgrad: Mici grupuri de protestatari au forțat intrarea în Parlament – International

A patra seară de proteste împotriva ”manipulării pandemiei” de către autoritățile sârbe a fost marcată de incidente violente la Belgrad,...

Actualitate9 ore ago

Dacian Cioloș: „Aflu că unele televiziuni spun că aș fi „forțat” urcarea într-un avion de la București la Cluj”. Liderul PLUS povestește de ce a decis să renunțe la călătorie – Politic

Europarlamentarul Dacian Cioloș, liderul PLUS și al grupului Renew Europe din PE, povestește vineri seara, într-o postare pe Facebook, că...

Actualitate10 ore ago

Taxa Gafa: Washingtonul anunță sancțiuni împotriva Franței, dar le îngheață (oficial) – International

Administrația Trump a anunțat vineri noi taxe pentru anumite produse franceze în valoare de 1,3 miliarde de dolari pentru a...

Actualitate11 ore ago

Senatorul UDMR Tanczos Barna, internat cu Covid-19 – Coronavirus

Senatorul UDMR Tanczos Barna anunță vineri seara, într-o postare pe Facebook, că a fost diagnosticat cu Covid-19, fiind în prezent...

Actualitate12 ore ago

MAE: Românii care călătoresc în Austria trebuie să prezinte un test COVID negativ, tradus în germană sau engleză, dar şi dovada cazării – Coronavirus

Românii care călătoresc în Austria trebuie să prezinte la intrarea în această țară un test negativ la Covid-19, nu mai...

Actualitate13 ore ago

ULTIMA ORĂ Alina Bica a fost reținută în Italia / Fosta șefă a DIICOT are o condamnare de 4 ani și a fugit din țară – Esential

Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, a fost reținută în Italia și va fi adusă în țară în perioadă următoare,...

Actualitate14 ore ago

​MotoGP: Marele Premiu al Americilor a fost anulat – Motor

​Marele Premiu al Americilor la MotoGP a fost anulat oficial, a anunţat, vineri, Federaţia Internaţională de Motociclism. Grand Prix-ul era...

Actualitate15 ore ago

Trump spune că relațiile cu China au fost „grav afectate” – International

Președintele american Donald Trump a decis vineri că relațiile americane cu China au fost „grav afectate”, invocând criza coronavirusului și...

Actualitate16 ore ago

Noi finanțări pentru startup-uri de sănătate, printr-un fond de 76 milioane Euro susținut de Uniunea Europeană

Startup-urile europene care dezvoltă tehnologii în domeniul sănătății vor putea obține noi finanțări de capital de risc printr-un fond de...

Actualitate17 ore ago

INFOGRAFIC Galați, noua Suceava? 71 de cadre medicale infectate cu coronavirus și zeci de cazuri noi zilnic – Coronavirus

Galați este unul dintre cele mai mari focare de coronavirus din România în acest moment, în care țara noastră a...

Actualitate18 ore ago

ULTIMA ORĂ Turcia a revocat statutul de muzeu al Catedralei Sfânta Sofia / Erdogan a anunțat că va ține un discurs – International

Cea mai înaltă instanță administrativă din Turcia a deschis calea înspre transformarea Catedralei Sfânta Sofia în moschee după ce vineri...

Actualitate19 ore ago

Grecia: Toți turiștii care intră în țară trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19 / 29 de turişti din România şi Bulgaria, depistaţi cu COVID-19 la vama Kulata – Promachonas – Esential

Presa greacă scrie că 29 de turişti din România și din Bulgaria au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 după testele...

Actualitate20 de ore ago

​Autostrada Transilvania: românii de la UMB și o companie din China se luptă pentru 30 de km de autostradă estimați la circa 1,5 miliarde de lei – Infrastructura_Articole

Două asocieri au depus oferte pentru proiectarea și execuția a 30 de kilometri din autostrada Transilvania, de la Nădășelu la...

Top Stiri Comisarul