Connect with us

Actualitate

​Faze tari: Doi pinguini îndrăgostiți de sushi au fost „reținuți” de poliție; Doi turiști din Veneția au fost amendați și au primit ordin de părăsire a orașului pentru că și-au făcut cafea în spațiul public – Faze Tari

Publicat

pe

​Metoda inedită prin care copiii sunt îndemnați să petreacă mai mult timp în aer liber. În unele şcoli din Australia, profesorii au găsit soluţia. O zi pe săptămână în care cei mici au programate activităţi în aer liber. Doar că nu este vorba despre fotbal sau alte sporturi. Copiii se joacă într-o groapă plină cu… noroi. Chiar profesorii sunt cei care îi ajută pe elevi să-şi pregătească groapa cu pământ, peste care toarnă apă, apoi îi încurajează să țopăie şi să se rostogolească în mocirlă. Scopul final este să-i facă pe cei mici să îndrăgească mai mult ieşirile în natură, conform Stirile ProTv.

Tatuaj nerecomandat celor slabi de inimă. Aşa arată cel mai realist desen pe piele. Britanicul Dave Tomlinsons, de 62 de ani, a lucrat o viață întreagă într-o firmă de IT și după ce s-a pensionat s-a decis să facă ceva ieșit din comun. Așa că s-a dus la un salon de tatuaje și i-a cerut unui artist să îi deseneze pe ceafă o tarantulă tridimensională. Desenul a fost așa de reușit încât după ce i s-a vindecat zona tatuată și și-a dezvelit capodopera, Dave Tomlinsons i-a făcut pe mulți vecini din Wakefield, Anglia, să țipe speriați când îl întâlneau pe stradă, scrie Click.

Doi turiști din Veneția au fost amendați și au primit ordin de părăsire a orașului pentru că și-au făcut cafea în spațiul public. Vineri, cei doi au poposit lângă celebrul pod Rialto și și-au preparat cafea la un aragaz portabil. Podul Rialto este unul dintre cele patru poduri care traversează Canal Grande din Veneția. El este cel mai vechi pod de peste canal. Un localnic i-a văzut și a anunțat poliția locală, în Veneția exitând mai multe reguli prin care se pedepsește comportamentul neadecvat, conform Libertatea.

Doi pinguini îndrăgostiți de sushi au fost „reținuți” de poliție. O pereche de pinguini de talie mică a fost surprinsă de mai multe ori săptămâna aceasta ascunzându-se sub un local specializat în vânzarea de sushi din gara Wellington, în plin centrul capitalei Noii Zeelande. A fost solicitată intervenția poliției, pentru a îndepărta păsările care, în mod evident, atrase de mirosul de pește, intenționau să-și facă acolo cuib, notează Digi24.

Poliția din Massachusetts le cere infractorilor să aștepte să treacă valul de căldură înainte de a comite infracțiuni.
Cea mai mare parte a Statelor Unite este lovită de un val de căldură extremă care a provocat mai multe decese, iar populația din statele afectate a fost avertizată să nu iasă din case în timpul zilei pentru a se proteja. Între timp, departamentul de poliție din Braintree, Massachusetts a transmis chiar un mesaj în care le cere infractorilor să se abțină de la comiterea unor infracțiunii în această perioadă și să aștepte să treacă valul de căldură, potrivit Libertatea.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul