Connect with us

Actualitate

Depoul din Piața Victoriei va fi desființat, iar terenul transferat la STB pentru valorificare / Opoziția acuză un tun imobiliar – Administratie Locala

Publicat

pe

Depoul din Piața Victoriei va fi desființat, iar tramvaiele vor fi mutate la depoul din Titan, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat miercuri cu 30 de voturi de majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General. Potrivit documentului, terenul rămas liber, aproape 35.000 mp, va ajunge la Societatea de Transport București (STB), printr-o majorare de capital. Societatea va decide ce face cu el, respectiv va putea încheia contracte de administrare, asociere în participațiune, parteneriate public-privat, potrivit sursei citate.

La ultima ședință de Consiliu General, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, după mai multe acuzații din partea opoziției, că ar fi ”un tun imobiliar”. Oricum proiectul nu ar fi fost adoptat fiindcă avea nevoie de votul a două treimi dintre consilieri, deci și de opoziție. Noutatea este că după modificarea Codului Administrativ prin Ordonanță de Urgență de către Guvernul Dăncilă proiectul a fost aprobat cu majoritate absolută, doar cu votul majorității PSD-ALDE.

Terenul depoului Victoria este unul dintre cele mai valoroase din București și a fost vânat constant în ultimii 30 de ani de rechinii imobiliari. În mod clar, este discutabil dacă este oportun ca un teren atât de valoros în plin centru al orașului să fie ocupat de un depou, dar transferul unui asemenea bun, al cărui preț poate ajunge și la 2.500 de euro/mp, la STB, fără un plan clar, este controversat și ridică mai multe semne de întrebare.
„Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Bucureşti în domeniul privat al Municipiului Bucureşti a imobilului situat în București, strada Mexic nr. 19 – Depou Victoria, compus din teren în suprafață de 34.748 mp și construcții. Se acordă mandat special reprezentanţilor Municipiului Bucureşti în Adunarea Generală a Acționarilor societății Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. să aprobe majorarea capitalului social în condițiile stipulate în art. 215 din Legea 31/1990 în vederea obţinerii de către STB S.A. de venituri proprii, să aprobe relocarea activității Depoului Victoria pe amplasamentul actualului Depou Titan, precum și să aprobe actualizarea Actului Constitutiv al Societăţii de Transport Bucureşti STB SA”, se arată în proiectul de Hotărâre adoptat.

În expunerea de motive se arată că depoul trebuie desființat deoarece așa prevede Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030, dar și pentru ca STB să obțină venituri suplimentare.

”Scopul majorării capitalului social al Societăţii de Transport București STB S.A. prin aportul în natură a imobilului teren situat în București, strada Mexic nr. 19, sector 1, în suprafață de 34.748 mp, este de a susține activitatea societății. Prin exploatarea eficientă a imobilului teren menţionat anterior, ce urmează a fi adus aport la capitalul social al societăţii, se vor obține venituri suplimentare imperios necesare în vederea asigurării unui serviciu de transport public de călători de calitate. Astfel, STB S.A., în calitatea de proprietar, va putea încheia contracte de administrare, asociere în participațiune, parteneriate public private, etc.”, se arată în raportul de specialitate al proiectului.

Cătălin Deaconescu, consilier general PNL, a acuzat pe pagina de Facebook, când a apărut proiectul pe ordinea de zi a ultimei ședințe CGMB, că poate fi vorba despre un tun de zeci de milioane de euro.

  • ”Concret, STB (RATB) dorește să renunțe la depoul de tramvaie de lângă Piața Victoriei, pe care îl consideră ”generator de trafic”. Nu discut aici decizia de business a STB, dar nu cred că traficul din zona Victoriei are de suferit dacă câteva tramvaie pleacă în cursă la 4.30 dimineața sau se retrag la depoul după ora 11 noaptea. Prin această decizie a STB se ”eliberează” un teren de aproape 3,5 ha în zona zero a Capitalei, teren care valorează câteva zeci de milioane de euro și pe care la începutul mandatului doamna Firea anunța că va construi locuințe de serviciu. Astăzi însă, Direcția Generală de Investiții ne spune că ”nu are prevăzute proiecte de investiții aprobate sau intenția realizării unor astfel de proiecte”. Adică, deși municipalitatea are la dispoziție un astfel de teren unic în mijlocul Bucureștiului, nu știe ce să facă cu el: nu poate propune realizarea unei parcări, a unei școli sau a unui parc. Toate acestea în condițiile în care jumătate din companiile ilegale ale doamnei Firea își propun să cumpere terenuri și clădiri de zeci de milioane de euro. Primarul general nici măcar nu își asumă realizarea unui parteneriat cu un dezvoltator imobiliar astfel încât să ajungă să primească un număr de unități locative cu care ar mai putea rezolva o parte din cele peste 20.000 de cereri înregistrate! Deși se plânge cu toate ocaziile că a reușit împreună cu guvernul PSD să aducă Bucureștiul în faliment ”nedeclarat”, doamna Firea nici măcar nu își asumă să scoată terenul respectiv la vânzare, printr-o procedură competitivă și transparentă, și astfel să mai echilibreze bugetul municipalității! Așa că primarul general se spală pe mâini și propune ca terenul respectiv să fie ”valorificat” de către STB ”în vederea obținerii de venituri proprii”. Ce fel de venituri proprii? STB nici nu catadicsește să prezinte vreun studiu din care se aflăm ce intenționează, prin ce procedură, ce venituri va obține și pe ce perioadă! După ”afacerea” Verdi, după capitalizarea cu sute de milioane de euro a companiilor ilegale, această propunere mi se pare a fi tunul de sfârșit de mandat al majorității PSD-ALDE! Sau poate că în următoarele luni vom vedea unele și mai și”, a postat Cătălin Deaconescu pe pagina de Facebook.

Și Octavian Berceanu, consilier USR, este de aceeași părere.

  • ”Pe ordinea de zi a CGMB, pct. 29 PMB propune vânzarea depoului Victoria, din spatele Guvernului. Proiectul de Consiliu General propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al terenului de 3.4 ha pe care e amplasat depoul după care acesta devine majorare de capital la STB, iar tramvaiele vor fi relocate la Depoul Titan. Ce omite Firea este chiar litera legii. Legea societăţilor comerciale, 31/90 prevede clar „ART. 16 (2) Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.” Terenul, evaluat pe piaţa liberă la 100 milioane euro nu a fost evaluat de către PMB, deci procedura contravine legislaţiei, iar Firea ne cere să votăm un proiect care nu respectă legea. Astfel se pregăteşte un tun imobiliar, probabil cel mai important la sfârşit de mandat”, a scris Berceanu pe pagina de Facebook, înainte de ședința CGMB din luna iunie.

Imediat, primarul General, Gabriela Firea, a anunțat că îi va acționa în judecată pe consilierul general USR Octavian Berceanu precum și pe consilierul general PNL Cătălin Deaconescu pentru că au afirmat pe rețelele de socializare că această ar pregăti „un tun imobiliar, probabil cel mai important la sfârșit de mandat”, dar și ”pe cei care au ales să preia întocmai această informație falsă”.

„Este inadmisibil că din ignoranța sau prin ignorarea voită a adevărului, un consilier general USR și un consilier general PNL să facă acuzații atât de grave, false și lipsite de fundament. Politică nu scuză mijloacele! Îi voi acționa în judecată pe cei doi domni care, deși se puteau edifica citind cu atenție proiectul de hotărâre sau aveau posibilitatea să îl interpeleze pe directorul STB pentru clarificări, au preferat să arunce în spațiul public acuze injuste și care aduc grave prejudicii de imagine atât mie, că Primar General, cât și Primăriei Municipiului București. De asemenea, îi voi acționa în judecată pe toți cei care au preluat această informație falsă, fără să se documenteze cu privire la realitatea acestui fapt. Subliniez faptul că nu s-a pus nici un moment problema vânzării depoului Victoria, ci se intenționa, conform legislației în vigoare, că acest teren să între în patrimoniul Societății de Transport București”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea spune că directorul general al Societății de Transport București, Andrei Creci, a explicat că nu va vinde terenul, iar cu toate acestea consilierul general USR Octavian Berceanu, a scris că este vorba despre un tun imobiliar.

„Nu s-a pus niciodată problema vânzării acestui teren nici de către Primăria Municipiului București și nici de către STB. Cu acest teren se dorește să se facă aport în natură la capitalul social al STB, adică se propunea intrarea terenului în patrimoniul Societății de Transport București. În opinia mea, așa ar trebui să se întâmple cu toate depourile și autobazele STB: să fie scoase din domeniul public, trecute în domeniul privat și să devină aport la capitalul social al STB. În prezent, niciunul dintre depouri nu este în patrimoniul STB, cu excepția clădirii unde este sediul STB. Nimic altceva nu este în patrimoniul societății de transport, ci în domeniul public al municipalității.

Acest lucru se intenționa prin proiectul de hotărâre respectiv: scoaterea din domeniul public și trecerea în domeniul privat și aducerea că aport în natură la capitalul social al STB, pentru a se dezvolta ulterior și a aduce noi venituri. Subliniez faptul că acest teren nu poate fi înstrăinat nici de către STB și nici de către Primăria Capitalei, pentru că reprezintă capital social”, a explicat Andrei Creci.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized9 ore ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse2 zile ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
Diverse2 zile ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

Diverse4 zile ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized4 zile ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Social5 zile ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Uncategorized5 zile ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Diverse6 zile ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized6 zile ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse6 zile ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Uncategorized6 zile ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized6 zile ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

DiverseO săptămână ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

UncategorizedO săptămână ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Viteză extremă: pixeli mai rapizi, latență redusă și mișcare mai clară AGON PRO AGP257FT: Monitor de esports cu panel Fast IPS pe bază de oxid, cu rată de refresh nativă de 1000 Hz (1050 Hz în modul OC)

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, lansează AGON PRO AGP257FT, cel mai rapid monitor din portofoliul...

Uncategorized2 săptămâni ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Top Stiri Comisarul