Actualitate
4 august – Festivalul Ceahlăul 2019: Parada Portului Popular în Durău
Între 1 şi 6 august, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ va organiza cea de a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”.
Creat în 1991, cu scopul de a celebra bogăţia şi frumuseţea tradiţiilor adânc înrădăcinate în cultura diverselor popoare. festivalul este şi anul acesta unul itinerant. Astfel, publicul din Piatra-Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Durău şi Bicaz va avea ocazia să descopere diversitatea culturală oferită de organizatori şi să se bucure de muzică şi dans tradiţional din câteva colţuri ale lumii. Au fost invitate să participle la ediţia din acest an grupuri folclorice din Columbia, Japonia, Cehia, Armenia, Cipru, Grecia, Turcia. Nu vor lipsi nici ansambluri din mai multe zone etnografice ale ţării noastre.
Festivalul va debuta
►joi, 1 august, la Piatra-Neamţ printr-o paradă a portului, dansului şi cântului tradiţional (ora 18:00, pe traseul cuprins între Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – „Grand Hotel Ceahlău” – Teatrul Tineretului), paradă urmată de spectacolul de deschidere al ediţiei, care va debuta de la ora 19:00, pe platoul Curţii Domneşti.
Vor urma
►parade şi spectacole la Roman (vineri, 2 august),
►Târgu Neamţ (sâmbătă, 3 august),
►Durău (duminică, 4 august) şi
►Bicaz (luni, 5 august).
►Finalul ediţiei curente se va petrece, în municipiul reşedinţţă de judeţ, marţi, 6 august, când este programat spoectacolul de închidere (ora 19:00), pe parcursul căruia vor urca pe scena de pe platoul Curţii Domneşti, alături formaţiile participante la festival, şi membrii Ansamblului folcloric „Maria Tănase” din Craiova.
Finanţatorul festivalului este Consiliul Judeţean Neamţ avand ca parteneri Primăriile şi Consiliile Locale din: Piatra-Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Bicaz şi comuna Ceahlău.
Parada portului popular va fi ca de fiecare data în centrul Durăului.
Programul complet:
Joi 1 august, Piatra Neamț
18:00 Festivalul Ceahlăul 2019: Parada Portului Popular
19:00 Festivalul Ceahlăul 2019: Deschiderea oficială
Vineri 2 august, Roman
18:00 Festivalul Ceahlăul 2019: Parada Portului Popular
19:00 Festivalul Ceahlăul 2019: Spectacol formații invitate
Sâmbătă 3 august, Târgu Neamț
18:30 Festivalul Ceahlăul 2019: Parada Portului Popular
19:00 Festivalul Ceahlăul 2019: Spectacol formații invitate
Duminică 4 august, Durău
16:00 Festivalul Ceahlăul 2019: Parada Portului Popular
17:15 Festivalul Ceahlăul 2019: Spectacol formații invitate
Luni 5 august, Bicaz
18:30 Festivalul Ceahlăul 2019: Parada Portului Popular
19:00 Festivalul Ceahlăul 2019: Spectacol formații invitate
Marți 6 august, Piatra Neamț
19:00 Festivalul Ceahlăul 2019: Închiderea oficială
21:00 Festivalul Ceahlăul 2019: Ansamblul Maria Tănase
Sursa: ZiarBicaz.RO
-
Uncategorizedacum 6 zileAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Diverseacum 7 zileExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Uncategorizedacum 7 zileHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Diverseacum 6 zileHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Socialacum 5 zileCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Uncategorizedacum 7 zileZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
Diverseacum O săptămânăASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității
-
Diverseacum 4 zileCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el



