Connect with us

Actualitate

Liga 1: Chindia Târgoviște – CFR Cluj 1-4 / Echipa lui Dan Petrescu a revenit de la 0-1; „Dublă” pentru Deac – Fotbal

Publicat

pe

CFR Cluj s-a impus cu 4-1 în fața nou-promovatei Chindia Târgoviște, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, într-un meci din etapa a patra a Ligii 1. Echipa lui Dan petrescu a fost condusă cu 1-0 până în minutul 49.

Neicuțescu a deschis tabela de marcaj în minutul 27, iar Chindia Târgoviște a intrat în avantaj la pauză. În minutul 49, CFR Cluj a egalat scorul după ce o minge deviată de Ţucudean l-a atins pe Aioani și a intrat în plasă.

Păun a adus-o pe CFR în avantaj în minutul 67, cu un șut de la marginea careului de 16 metri, profitând de o respingere greșită a lui Leca. Scorul final a fost stabilit de dubla lui Deac (74′ și 89′). La golul al treilea al ardelenilor, Deac a finalizat un contraatac, însă reluările au arătat că Omrani se afla în poziție de ofsaid. În minutul 89, mijlocașul l-a învins pe Aioani cu un șut la colțul lung, după o preluare pe piept.

Au evoluat echipele:

Chindia Târgovişte: Aioani – Martac, Benga, Leca, Dumitraşcu – Novac (Rata ’70), L. Mihai – Neguţ, Cherchez (Florea ’70), Yameogo (Şerban ’77) – Neicuţescu. Antrenor: Viorel Moldovan

CFR Cluj: Vâtcă – Butean, A. Mureşan, Cestor, Peteleu – Itu (Aurelio ’28), Hoban, Păun – Deac, Ţucudean (Omrani ‘66), Costache (Petrila ’87). Antrenor: Dan Petrescu

Cartonaşe galbene: Novac ’13, Yameogo ‘44

Arbitri: George Cătălin Găman – Radu Adrian Ghinguleac, Vladimir Urzică – George Rădulescu

Observatori: Adrian Vidan, Valentin Mateescu

„O rușine pentru noi a fost prima repriză pentru că nu am arătat că suntem echipa campioană. Ei și-au dorit mai mult în prima repriză, ne-au surprins, joacă cu entuziasm, au dat mult mai mult. Mă bucur însă că am revenit și am arătat că suntem o echipă mai matură.

(n.red. – Dan Petrescu) Nu era mulțumit, în prima repriză ei au fost mai buni, e bine c- ne-am trezit, e bine că nu am îmbătrnit degeaba. S-a văzut experiența, în momentele grele”, a spus Ciprian Deac la finalul meciului, care a vorbit și despre evoluția lui din partida contra celor de la Maccabi Tel Aviv din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor:

„Eu sunt pregătit meci de meci, sunt supărat pe mine pentru că la meciul cu Maccabi pot să zic că a fost un accident pentru mine. Am jucat foarte slab, nu m-am recunoscut, am fost foarte supărat. Aveam nevoie de acest meci să-mi recapăt încrederea, știam că pot mult mai mult, să mă corectez și să joc mai bine de la meci la meci”.

Dan Petrescu: „Prima repriză au meritat să conducă, cred că am scăpat ieftin 1-0”

“Cred că am vorbit degeaba toată săptămâna, că vor fi ofensivi, au ceva din nebunia Viitorului. Prima repriză au meritat să conducă, cred că am scăpat ieftin 1-0. Arată ca o echipă care poate să se bată chiar la play-off. Pe jocul de atac sunt foarte buni. Nicio echipă din România nu ne-a pus atâtea probleme de când sunt eu, de doi ani. La pauză le-am spus că a schimba toată echipa, dar n-am cum. Am avut noroc mare, a băgat-o George la prima ocazie în repriza a doua. Voiam să-l scot pe Itu din minutul 15. Avem nevoie de jucători tineri valoroşi, care joacă în echipa naţională. Nu fac miracole, nu pot să iau un jucător de la echipa a doua şi să-l bag, nu are experienţă de Liga I. Aurelio a intrat foarte bine, are şansă mare să joace acum cu Celtic. Ţucudean sper să fie şi el sănătos la meciul cu Celtic”, a spus Petrescu la Look Plus, potrivit News.ro.

De cealaltă parte, Viorel Moldovan consideră că echipa Chindia are entuziasm şi atitudine, dar comite erori. “Am făcut o primă repriză excelentă, exact cum ne-am propus. A doua repriză a fost din păcate diametral opusă. Ca la Craiova am primit golul egalizator mult prea devreme, nu înţeleg de ce. Cred că e destul de mare diferenţa pe tabelă. Am muncit mult, avem entuziasm, dorinţă, atitudine, dar facem erori şi oferim adversarilor mult mai experimentaţi să înscrie din situaţii pe care putem să le neutralizăm”, a afirmat Moldovan.

Pentru CFR Cluj urmează meciul tur cu Celtic Glasgow, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Partida va avea loc miercuri, 7 august, de la ora 21:00, în Gruia. Echipa din Scoția s-a impus sâmbătă cu 7-0 în fața formației ST. Johnstone, în primul meci din campionat.

Rezultate înregistrate în etapa a patra:

Chindia Târgoviște – CFR Cluj 1-4
FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș 1-1
Dinamo București – Academica Clinceni 4-2

Au mai rămas de disputat:

Duminică:

18:00 FC Hermannstadt – Univ. Craiova
21:00 Sepsi – Viitorul Constanța

Luni:

18:00 Voluntari – Poli Iași
21:00 Astra FCSB

Liga 1, clasament în timp real:

Sursa foto: soccerstand.com

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized12 ore ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse2 zile ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
Diverse2 zile ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

Diverse4 zile ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized5 zile ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Social5 zile ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Uncategorized6 zile ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Diverse6 zile ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized6 zile ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse7 zile ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Uncategorized7 zile ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized7 zile ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

DiverseO săptămână ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

UncategorizedO săptămână ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Viteză extremă: pixeli mai rapizi, latență redusă și mișcare mai clară AGON PRO AGP257FT: Monitor de esports cu panel Fast IPS pe bază de oxid, cu rată de refresh nativă de 1000 Hz (1050 Hz în modul OC)

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, lansează AGON PRO AGP257FT, cel mai rapid monitor din portofoliul...

Uncategorized2 săptămâni ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Top Stiri Comisarul