Actualitate
BNR lansează lansează în circulație prima bancnotă din România care celebrează o personalitate feminină
Banca Națională a României va lansa în circulație bancnota de 20 de lei, care va celebra o personalitate feminină –Ecaterina Teodoroiu, eroina căzută în lupta Primului Război Mondial.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința din 30 iulie a.c., lansarea în circulație, în cursul anului 2020, a unei bancnote care va avea pe una dintre fețe portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial. Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote românești și se regăsește printre cele aflate în circulație în zona euro.
Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificație. Banca Națională a României susține astfel preocupările pentru consolidarea egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire.
Consiliul de Administrație al BNR consideră că promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim – de promovare a personalităților feminine – ce a găsit o largă susținere în societatea românească. Banca Națională a răspuns încă de anul trecut acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecție dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
BNR va face publice în curând macheta bancnotei, elementele de siguranță și identificare, precum și data exactă a lansării în circulație.
Sursa: Ziar Harghita.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDe Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive
-
Diverseacum 2 săptămâniVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce sa alegi cursuri inot copii
-
Diverseacum 3 săptămâniCalendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI



