Connect with us

Actualitate

Financial Times: Mareele iliberalismului încep să se retragă în Europa de Est / Cele mai proeminente exemple sunt România, Slovacia şi Cehia – International

Publicat

pe

Mareele iliberalismului din Europa Centrală şi de Est sunt într-o retragere parţială. Conducătorii mână forte care au sfidat ani la rând statul de drept pierd încrederea publică şi puterea. Această tendinţă, deşi neuniformă şi nu ireversibilă, este încurajatoare: unele dintre ţările regiunii apucaseră pe o traiectorie greşită în decursul ultimului deceniu, trădând promisiunea civică democratică a revoluţiilor anticomuniste din 1989, potrivit Financial Times, citat de Rador.

Ar fi o greşeală să se creadă că nişte politici UE bine gândite, susţinute şi de SUA, au contribuit la noua tendinţă. Rolul acelora pe care obişnuiam să le numim democraţiile liberale de frunte ale lumii a fost relativ mărunt. Mai degrabă iliberalismul este în defensivă pentru că sute de mii de cetăţeni ai regiuni, sătui de politicieni care alimentează corupţia şi deformează justiţia în funcţie de propriile interese, s-au ridicat împotriva lui.

Cele mai proeminente exemple sunt România, Slovacia şi Cehia. În toate cele trei ţări, statul de drept era în curs de a fi erodat sub presiunea unor politicieni care au împrumutat metode de la Viktor Orban şi Jaroslaw Kaczynski, conducătorii ungar, respectiv polonez. În România şi Slovacia este o realitate sumbră aceea că a fost nevoie de repulsie publică faţă de omucidere pentru a se stopa putreziciunea.

La sfârşitul lui iulie, răpirea şi uciderea unei fete române de 15 ani a scandalizat într-aşa măsură opinia publică, încât Curtea Constituţională a respins nişte modificări controversate la sistemul legal adoptate de social-democraţii (PSD) de la guvernare. Principalul obiectiv al acestor modificări era subminarea independenţei justiţiei şi protejarea mai marilor partidului şi a amicilor lor de acuzaţii de corupţie. Însă procurori şi cetăţeni deopotrivă au profitat de crimă pentru a argumenta că modificările au slăbit abilitatea statului de a combate infracţiunile grave în general.

Această decizie istorică a survenit la două luni după alte câteva lovituri suferite de iliberalismul românesc. Liviu Dragnea, şeful PSD şi conducătorul autoritar din spatele guvernului, şi-a pierdut apelul contra unei condamnări pentru acuzaţii de corupţie şi a început ispăşirea unei pedepse cu închisoarea de trei ani şi jumătate. Susţinerea electorală a PSD s-a prăbuşit la alegerile pentru Parlamentul European. Printr-un referendum simultan, românii au votat interzicerea amnistiei şi graţierii în cazurile de corupţie, precum şi interzicerea amendării legislaţiei judiciare prin decret de urgenţă.

În cazul Slovaciei, punctul de cotitură a fost asasinarea în februarie 2018 a lui Jan Kuciak – un jurnalist de investigaţii care ancheta legăturile dintre afacerişti, crima organizată şi politică – şi a logodnicei lui. Manifestaţiile de masă l-au răsturnat de la putere de premierul Robert Fico, personajul dominant al politicii slovace în anteriorii 12 ani. Apoi, în martie, alegerile prezidenţiale au fost câştigate de Zuzana Caputova, o novice în politică ce făcuse campanie împotriva statu-quo-ului caracterizat de corupţie şi clientelism – însă într-o manieră deliberat moderată şi raţională.

Andrej Babis, premierul miliardar al Cehiei, se agaţă de putere după ce a fost zgâlţâit de cele mai mari manifestaţii antiguvernamentale de după Revoluţia de Catifea, cea care a alungat comunismul. Nemulţumirea publicului se concentrează pe intersectarea rolurilor sale de politician şi afacerist, care – suspectează UE şi neagă dl Babis – echivalează cu un conflict de interese. După ce făcuse campanie electorală cu o şapcă roşie în stil Donald Trump, purtând sloganul „Cehia puternică”, a ieşit primul la alegerile europene din ţara sa, însă partidul lui a fost zdrobit la Praga, capitala predominant liberală a Cehiei.

Pentru a interpreta aceste evenimente diverse este nevoie de perspectivă. Europa Centrală şi de Est nu este o regiune monolitică. Cea mai extremă versiune a iliberalismului regional, cea a lui Orban din Ungaria, controlează mai bine decât altele puterea tocmai pentru că a mers cel mai departe cu demantelarea şi corodarea instituţiilor unei democraţii civice. Varianta poloneză, cea a partidului Lege şi Justiţie al dlui Kaczynski, pare a fi pe cale să câştige alegerile din octombrie, întrucât politicile lui sunt susţinute de milioane de alegători, iar opoziţia e dezbinată.

Mai mult, protestele cehe, româneşti şi slovace au fost îndreptate în principal contra corupţiei, nepotismului şi abuzurilor împotriva legii mai degrabă decât în favoarea normelor liberale de tip occidental îmbrăţişate de revoluţionarii pro-democraţie din 1989. Nu prea sunt probe care să indice că ostilitatea faţă de imigranţii şi refugiaţii non-europeni sau interesul slăbuţ pentru integrarea profundă cu UE se disipează.

Chiar dacă reacţia publicului împotriva iliberalismului este în esenţă o răbufnire contra proastei guvernări şi nedreptăţii, ea este totuşi o cauză demnă de sprijinul occidental. Întrebarea este cât de puternic va fi el. Având în vedere campania de realegere a lui Trump în SUA, primele zile ale lui Boris Johnson în calitate de premier britanic şi obişnuita prudenţă a UE în asemenea chestiuni, orice dubii vor putea fi iertate.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized19 ore ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse2 zile ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
Diverse3 zile ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

Diverse4 zile ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized5 zile ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Social6 zile ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Uncategorized6 zile ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Diverse6 zile ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized7 zile ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse7 zile ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Uncategorized7 zile ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized7 zile ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

DiverseO săptămână ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized2 săptămâni ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Viteză extremă: pixeli mai rapizi, latență redusă și mișcare mai clară AGON PRO AGP257FT: Monitor de esports cu panel Fast IPS pe bază de oxid, cu rată de refresh nativă de 1000 Hz (1050 Hz în modul OC)

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, lansează AGON PRO AGP257FT, cel mai rapid monitor din portofoliul...

Uncategorized2 săptămâni ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Top Stiri Comisarul