Connect with us

Actualitate

Subiectele zilei: Soţia fostului ministru al Justiţiei, acuzată de avansări neetice, va preda Etica, pe bani, studenţilor; România, pe locul patru în UE la ponderea deceselor prin violență; Zeci de copii, scoși la cerșit de părinți în Costinești – Subiectele zilei

Publicat

pe

Trecutul distorsionat al Kremlinului: 75 ani de la „eliberarea“ capitalelor europene de sovietici. Pe 24 august şi 31 august (de Ziua Limbii Române) la Kremlin vor fi lansate focuri de artificii pentru a celebra „eliberarea“ Chişinăului şi respectiv a Bucureştiului de sub „ocupaţia fascistă“ (sic!). Paralel, preşedintele Dodon s-a sincronizat cu „serbarea“, aşa că pe 24 august va organiza la Chişinău o serie de manifestaţii pentru a marca „eliberarea Moldovei (sic!) de fascism“ (vechea sintagmă simbolică folosită de comuniştii lui Voronin era „româno-fascişti). La nivel imagologic, Dodon şi socialiştii se referă, de fapt, la „eliberarea“ teritoriului dintre Prut şi Nistru de administraţia românească pentru că „românii e fascişti!“ (celebra butadă), relatează Adevărul.

„Trădarea cărturarilor”, în variantă G7. Profund dezbinat, vestul şi libertatea sunt în mai mare pericol decât oricând. Deşi imperativă le-ar fi unitatea, liderii G7 care se vor întâlni în curând, sunt, între ei, la cuţite. Dar buni prieteni cu duşmanii lor. Ce va obţine Klaus Iohannis de la întâlnirea sa cu Donald Trump? O eliberare de vize pentru români? Bine ar fi. Normal ar fi. Şi bună ar fi şi întărirea parteneriatului SUA cu centrul şi estul Europei. Căci, periclitată de varii duşmani şi extremisme, de la islamism la radicalismul de stânga şi de la ultranaţionalism la putinism, supravieţuirea lumii libere depinde direct de forţa de-a o apăra a naţiunilor ei. De calitatea democraţiilor ei. Ca şi de competenţa, hotărârea şi unitatea liderilor ei, scrie Deutsche Welle.

Zeci de copii, scoși la cerșit de părinți în Costinești. Micuții dorm pe cartoane și stau cu mâna întinsă până la epuizare.
Desculți și înfometați, zeci de copii sunt forțați să cerșească de către părinții lor pentru a obține bani din mila trecătorilor în stațiunea Costinești din Constanța. După stau cu mâna întinsă ore-n șir până la epuizare, micuții merg în parcarea unui hotel unde predau sumele unor adulți și apoi se întorc în locurile în care sunt plasați strategic, potrivit Libertatea.

Soţia fostului ministru al Justiţiei, acuzată de avansări neetice, va preda Etica, pe bani, studenţilor. Elena Toader, soţia fostului ministru al Justiţiei, personaj acuzat chiar recent de avansări profesionale neetice, va preda Etica, pe bani, studenţilor. În cadrul unui program finanţat cu 287.156 de lei, aceasta va preda studenţilor medicinişti cursul „Etica cercetării şi publicării ştiinţifice“. Chiar recent, voci din mediul academic au acuzat-o că a avansat în ierarhia universitară publicând articole în reviste fără specific medical, notează Ziarul de Iași.

România, pe locul patru în UE la ponderea deceselor prin violență. Cu un nivel de 1,55 persoane decedate la 100.000 de locuitori, suntem devansați doar de statele baltice (Letonia 4,59/100.000 loc., Lituania 3,63/100.000 loc. și Estonia 2,65/100.000 loc.).Dincolo de faptul că realitatea nu corespunde clișeelor care consideră România o țară sigură ( dacă nu cumva avem o medie între siguranța relativă din marile orașe și lipsa de siguranță din localitățile mai mici), trebuie subliniat că media UE este de două ori și jumătate mai mică, și anume de doar 0,62 decese/100.000 loc, potrivit Curs de Guvernare.

Făuritorii de craft. Alex s-a dus până în California ca să afle un secret îngropat în grădina din spatele casei românilor. Alex este unul dintre „meseriașii” României, oameni talentați și muncitori, cu mâini de aur și minte brici. Pe chef Alex Dumitru l-am întâlnit la doi pași de Ateneu. Cu o seară înainte, la bistro-ul unde lucrează, l-au avut oaspete pe Isaac Hempstead-Wright, cel care l-a jucat pe Bran Stark, în celebrul serial „Game of Thrones”. Actorul s-a delectat cu delicioasele preparate românești de care s-a arătat încântat, relatează Republica.

Se apropie Brexit-ul, tensiunile cresc: O bombă a explodat în Irlanda de Nord, în apropierea frontierei cu Irlanda. Explozia s-a produs în apropierea unui drum, în districtul nord-irlandez Fermanagh, în apropierea frontierei cu Irlanda.Autorităţile primiseră informaţii despre instalarea unui dispozitiv exploziv în zonă, iar explozia s-a produs cu puţin timp înainte de sosirea echipelor de intervenţie. Autorităţile se tem că atacurile se vor multiplica dacă vor fi reintroduse controale vamale după eventuala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit, scrie Digi24.

Cibersecuritatea în Silicon Valley-ul României. Am vorbit cu șeful combaterii criminalității informatice ca să-ți arătăm cum să te protejezi de hackeri. Dacă citești acest text de pe laptop, sau de pe telefonul mobil, află că există câteva variante simple prin care hackerii îți pot fura datele, banii și chiar identitatea – dar sunt și câteva soluții simple la aceste amenințări. Marile probleme sunt însă altele: o spune comisarul-șef Iosif Adrian Gherman, de 11 ani șeful Serviciului de combatere a criminalității informatice din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate, cu care actualdecluj.ro a vorbit în exclusivitate și care spune că, deși mare parte din amenințările cibernetice sunt cunoscute, problemele cu care se confruntă anchetatorii în ultima vreme sunt ”de-a dreptul șocante”.

Omul de afaceri care și-a transformat pasiunea în singurul muzeu al parfumului din România. Știați că parfumul purtat de Grace Kelly la nuntă să din 1956 cu Prințul Rainier de Monaco are miros de gin tonic, este insipirat dintr-un faimos cocktail al vremii și se produce și în ziua de azi? Sau că sticlă parfumului Femme, purtat și de Audrey Heburn, este creată după formele feminine? Sau că „Mon Boudoir”, vestitul parfum al Reginei Maria va fi produs din nou începând din acest an? Toate aceste povești și multe altele pot fi aflate la Muzeul Parfumului din București, scrie Wall-street.

Un fost manager de la Spitalul Săpoca mi-a spus de ce o astfel de tragedie se poate repeta oricând. „După externare, alcoolicii sunt lăsați de izbeliște la poarta spitalului, nu-i mai întreabă nimeni nimic.”Tragedia de la Săpoca a redeschis discuția despre necesitatea reformării sistemului psihiatric din România. În noaptea de sâmbătă spre duminică, un pacient în sevraj etilic a ucis cinci colegi de suferință cu un stativ de perfuzii, fără ca cineva să intervină. Asta deși pe tură erau șapte asistente și trei infirmieri în secția spitalului de psihiatrie de lângă Buzău, notează Vice.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized12 ore ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO zi ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse3 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic5 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized5 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate6 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized6 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized7 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized7 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate7 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

DiverseO săptămână ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

EconomicO săptămână ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

EconomicO săptămână ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

UncategorizedO săptămână ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

ActualitateO săptămână ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

UncategorizedO săptămână ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

UncategorizedO săptămână ago

Service Renault București pentru întreținere, diagnoză și reparații

Alegerea unui service Renault Bucuresti este importantă pentru menținerea mașinii în stare bună și pentru rezolvarea corectă a problemelor care...

Politic2 săptămâni ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Top Stiri Comisarul