Connect with us

Actualitate

Ministrul Culturii, Daniel Breaz: Avem nevoie de Cerbul de Aur, promovează adevărata faţă a României; sprijinul financiar al ministerului – 550.000 lei – Esential

Publicat

pe

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, a declarat duminică, la Braşov, că Festivalul Internaţional Cerbul de Aur este un eveniment care trebuie să continue, pentru că „promovează adevărata faţă a României”, precizând, totodată, că ministerul a sprijinit ediţia de anul acesta cu suma de 550.000 de lei, scrie Agerpres.

„Cerbul de Aur reprezintă un brand nu numai pentru Braşov, ci pentru România şi este regretabil că, timp de 9 ani, a fost o pauză în organizarea acestuia, iar reluarea acestui frumos eveniment a fost chiar în anul Centenarului. Trebuie să continue (…) şi (…) e nevoie de implicare, pentru că acest eveniment, care a atras oamenii, nu numai braşoveni, ci şi din întreaga ţară şi foarte mulţi străini (…), este important, pentru că arată ceea ce înseamnă România adevărată, şi nu România care se promovează fals. (…) De astfel de evenimente avem nevoie, care să promoveze adevărata faţă a României. Nu avem nevoie de fake news şi de lucruri negative, care să scoată în evidenţă şi ceea ce nu există în România, să creeze nişte subiecte false despre imaginea României. Aceste evenimente pun România într-o imagine pozitivă pe harta lumii”, a afirmat Breaz, în conferinţa de presă organizată cu prilejul încheierii Festivalului Internaţional Cerbul de Aur.

În opinia sa, indiferent cine se va afla pe viitor la conducerea ministerului şi a autorităţilor locale din Braşov, proiectul festivalului ar trebui să fie continuat în fiecare an.

„Este un eveniment care, sper, va continua să fie organizat, anual, la Braşov, cu toate că sunt eforturi foarte mari. Eu cred că merită şi, indiferent cine va fi primar, preşedinte al Consiliului Judeţean, ministru, prefect şi director al TVR, să se gândească că acest eveniment reprezintă ceva pentru România”, a punctat ministrul Culturii.

Totodată, Breaz a spus că „nu ar fi o tragedie” dacă, pentru ediţiile ulterioare, ar fi schimbată locaţia festivalului, dacă acest lucru ar permite participarea unui număr mai mare de spectatori.

„Festivalul creşte şi am văzut şi aseară (sâmbătă, cu prilejul serii de gală – n.r.) foarte multe persoane care, practic, nu au avut acces în Piaţă (a Sfatului – n.r.). Important este să rămână la Braşov, pentru că Cerbul de Aur se identifică cu Braşovul. (…) Acum, depinde cât de mult se doreşte creşterea acestuia, cât de mulţi spectatori vor fi pe viitor. Aici sunt mai multe analize care cred că ar trebui să fie făcute şi, în funcţie de acest aspect, s-ar putea decide dacă da sau nu (se va muta – n.r.) undeva într-un spaţiu mai mare, unde ar putea să fie mai mulţi spectatori. (…) Dacă festivalul va creşte, nu cred că ar fi o tragedie, dacă s-ar organiza tot la Braşov, dar pentru a da posibilitatea unui număr şi mai mare de spectatori să participe la acest eveniment”, a afirmat Daniel Breaz, răspunzând unei întrebări.

Pe de altă parte, preşedintele-director general al TVR, Doina Gradea, a arătat, în aceeaşi conferinţă de presă, că, din punctul de vedere al instituţiei, Piaţa Sfatului este „o locaţie perfectă”.

„Având în vedere unicitatea acestui festival – este singurul festival-concurs care se desfăşoară în inima unui oraş – nu cred că putem schimba locaţia, însă întotdeauna sunt discuţii, ca şi anul acesta, cu autorităţile locale, pentru a nu deranja locuitorii oraşului, oamenii de afaceri din zonă. Evident că am simulat şi anul acesta în alte locaţii. Costurile erau mult mai mari şi festivalul se transforma într-un alt fel de festival, nu mai era ce a fost în ultima vreme (…), pentru că el a început totuşi în sală (…) şi ulterior s-a transformat într-un festival care se desfăşoară în inima oraşului. (…) Din punctul nostru de vedere, este o locaţie perfectă, însă TVR va ţine cont de dorinţele locuitorilor, de aşteptările lor, de ceea ce spun autorităţile locale”, a precizat Doina Gradea.

La rândul său, primarul Municipiului Braşov, George Scripcaru, a susţinut că nu este cazul să se ia în calcul o modificare.

„Nu cred că este cazul să luăm în calcul o modificare. Am făcut câteva simulări în primăvară şi, practic, este imposibil acest lucru, aceasta este cea mai bună soluţie. Atunci când vrei să organizezi evenimente de asemenea anvergură îţi asumi şi anumite restricţii sau alte lucruri, pe care trebuie să le iei în calcul. (…) Cerbul de Aur este un eveniment de anvergură, care necesită anumite chestiuni organizatorice, cu anumite restricţii, care sunt fireşti şi dacă vrem să avem un eveniment trebuie să luăm în calcul şi acest lucru. Nicăieri nu există un eveniment care să fie organizat într-o zonă centrală şi care să nu presupună anumite restricţii, chestiuni de acest fel”, a subliniat primarul Braşovului.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

casă casă
Diverse11 ore ago

Sindromul „curții la comun” sau cum s-a transformat dorința românilor de a sta la casă într-o luptă pentru intimitate vizuală

Motivele pentru care românii lasă apartamentele de la bloc pentru o casă la periferia marilor orașe sunt aproape mereu aceleași:...

dieta FODMAP dieta FODMAP
DiverseO zi ago

Cum funcționează Dieta FODMAP? Reguli de aur pentru alimentele permise și de evitat

Dacă suferi de sindromul intestinului iritabil (IBS), balonare cronică sau crampe abdominale, cel mai probabil ai auzit de dieta FODMAP. Dezvoltată...

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping
Diverse2 zile ago

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping?

Prima dată când am văzut pe cineva încărcându-și telefonul direct de la o bucată de pânză întinsă pe iarbă, undeva...

Diverse3 zile ago

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Antonia Roman Antonia Roman
Diverse4 zile ago

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea...

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară
Diverse4 zile ago

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară?

Atunci când doctorul îți spune, în timpul unei ecografii la sân, că a observat o zonă hiperecogenă, primul instinct este...

Uncategorized4 zile ago

Huse de pat cu elastic pentru protecție și fixare corectă

Un pat bine aranjat începe cu textile care rămân stabile și protejează suprafața folosită zilnic. Modelele de huse de pat...

Diverse5 zile ago

Avantajele florilor artificiale: fără alergeni, rezistente la căldură și păstrează amintirile

Sunt subiecte despre care crezi ca stii deja tot, pana cand ajungi sa te documentezi mai atent. Florile artificiale sunt...

Diverse5 zile ago

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Diverse5 zile ago

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

Actualitate7 zile ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

UncategorizedO săptămână ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized2 săptămâni ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse2 săptămâni ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized2 săptămâni ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

Diverse2 săptămâni ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Diverse2 săptămâni ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casino2 săptămâni ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

Uncategorized2 săptămâni ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

Uncategorized2 săptămâni ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

Top Stiri Comisarul