Connect with us

Actualitate

Trei senatori din actuala legislatură au luat cuvântul doar la depunerea jurământului. La polul opus, un senator a vorbit de 773 de ori în plen – Politic

Publicat

pe

După aproape trei ani de mandat, 21 de senatori au luat cuvântul în plenul Senatului de mai puțin de 10 ori, alți 61 au vorbit de peste 50 de ori. Cel mai activ senator este Mihai Goțiu USR, cu 773 luări de cuvânt în plen. La polul opus, 3 senatori au luat cuvântul doar la depunerea jurământului, transmite Mediafax.

Din 136 de senatori, 21 au luat cuvântul de mai puțin de 10 ori. Din cei 21 de senatori, 14 sunt din PSD. Printre aceștia, se numără și fostul ministru de Interne, Carmen Dan, care a luat cuvântul de patru ori.

Mihai Goțiu de la USR conduce detașat topul celor care au luat cuvântul în plenul Senatului de 773 de ori, urmat de Florina Presadă tot de la USR de 490 de ori, Nicolae Șerban de la PSD de 478 de ori și Eleonora Hărău de la PNL de 405 ori.

61 de senatori au luat cuvântul de peste 50 de ori. Printre aceștia se numără Ecaterina Andronescu de la PSD de 99 de ori, Alina Gorghiu de la PNL de 274 de ori, Cîțu Florin tot de la PNL de 242 de ori, Vlad Alexandrescu de la USR de 310 ori și de la UDMR Cseke Attila de 246 de ori. ALDE îl are pe Dorin Bădulescu care a vorbit de 244 de ori. În schimb, Călin Popescu Tăriceanu a luat cuvântul de doar 57 de ori.

În cazul celor care au luat cuvântul doar o sigură dată, la depunerea jurământului se află doi senatori PSD, Carmen Dima și Eugen Gioancă și unul independent, Cătălin Iliescu.

Nici în anul 2018, senatorii nu au fost foarte activi de la depunerea jurământului până în luna august. Un număr de 32 de senatori din totalul de 136 au luat cuvântul de mai puțin de 10 ori, în plenul Camerei superioare a Parlamentului, cei mai mulți aleși fiind de la PSD. Exact 19 social-democrați nu s-au afirmat, printre acestia fiind și fostul ministrul de Interne, Carmen Dan, care a avut doar trei luări de cuvânt în plen.

Nici Paul Stănescu nu s-a afirmat. El a vorbit doar de șase ori în plen, din 2016 și până în prezent.

Fostul ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a vorbit în fața colegilor din Senat de cinci ori.

De asemenea, au existat și 30 de senatori care au luat cuvântul în plenul Senatului de peste 100 de ori. Cei mai activi au fost senatorii USR, Remus Mihai Goțiu luând cuvântul în plen de 482 de ori.

Pe locul doi se află senatorul PSD, Șerban Nicolae, cu 377 de luări de cuvânt, urmat de senatoarea USR Florina Presada, care a vorbit în fața colegilor de 365 de ori.

Și fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a afirmat în fața colegilor, acesta luând cuvântul de 227 de ori. Acesta a condus Partidul Mişcarea Populară până pe 16 iunie 2018, când în locul lui a fost ales în funcţia de lider al partidului Eugen Tomac, Băsescu rămânând „preşedinte de onoare”. Grupul PMP din Senat a fost însă desfiinţat în luna iunie, după ce mai mulţi senatori au migrat la PSD şi ALDE. Regulamentul Senatului prevede că un grup parlamentar poate exista dacă are minimum şapte senatori, aleşi pe listele aceluiaşi partid.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized23 de ore ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Diverse4 zile ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized5 zile ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized7 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized7 zile ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

UncategorizedO săptămână ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic2 săptămâni ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic2 săptămâni ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
Diverse2 săptămâni ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
Diverse2 săptămâni ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

Uncategorized2 săptămâni ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
Diverse2 săptămâni ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
Social2 săptămâni ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

Diverse2 săptămâni ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Top Stiri Comisarul