Connect with us

Actualitate

Bacalaureatul de toamnă: Absolvenţii susţin luni ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului – Esential

Publicat

pe

Absolvenţii clasei a XII-a susțin, luni, ultima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la alegere a profilului şi specializării, respectiv, geografie, biologice, fizică, sociologie etc, în cadrul sesiunii de toamnă a BAC-ului, potrivit datelor calendarului elaborat de Ministerul Educaţiei, scrie Mediafax.

Absolvenţii clasei a XII-a care nu au reuşit să promoveze Bacalaureatul în prima sesiune de examene susţin, luni, proba scrisă la alegere a profilului şi specializării, respectiv, geografie, biologice, fizică, sociologie etc, în cadrul sesiunii de toamnă a BAC-ului, potrivit datelor calendarului elaborat de Ministerul Educaţiei. Aceasta este, de altfel, ultima probă scrisă a celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului 2019, urmând ca începând cu ziua de marți, 27 august, absolvenții să treacă și prin evaluarea competențelor.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) se desfăşoară în zilele de 27 august şi 28 august, fiind urmată de evaluarea competenţelor în limba maternă (proba B) în 29 august. Evaluarea competenţelor digitale (proba D) are loc în zilele de 30 august şi 2 septembrie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată în zilele de 2 şi 3 septembrie.

Potrivit datelor calendarului de examene elaborat de MEN, afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 3 septembrie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie. Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30, pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere audio-video. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: * susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; * susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; * obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Peste 43.500 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine probele din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2019, care a început, miercuri, 21 august, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 28.700 de candidaţi provin din promoţia 2018-2019, iar peste 14.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

SocialO zi ago

Deficitul de vitamina D – cum îl combatem

Vitamina D este una dintre cele mai studiate molecule din medicina modernă, depășind de mult statutul clasic de „vitamină pentru...

Diverse2 zile ago

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Economic3 zile ago

Guvernul s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Cea mai mare valoare din 2026!

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Este cea mai mare...

Uncategorized3 zile ago

Cum transformi un eveniment obișnuit într-o experiență de neuitat cu ospătari profesioniști

Organizarea unui eveniment reușit depinde de multe detalii, iar personalul calificat joacă un rol esențial. Descoperă cum serviciile de închiriere...

Uncategorized6 zile ago

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized6 zile ago

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Uncategorized6 zile ago

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Uncategorized7 zile ago

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către:   Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai

București – 16 aprilie 2026 Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out...

DiverseO săptămână ago

SEO pentru „search demand shaping”: cum pot firmele influența ce caută utilizatorii în Google

În mod tradițional, SEO a fost construit în jurul cererii existente: firmele analizau ce caută utilizatorii și își optimizau conținutul...

fotovoltaice in rate fotovoltaice in rate
UncategorizedO săptămână ago

Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa fotovoltaice în rate?

România a trecut probabil pragul de 300.000 de prosumatori în 2026 – o creștere care arată că independența energetică a...

Diverse2 săptămâni ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse2 săptămâni ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
Uncategorized2 săptămâni ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized3 săptămâni ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

Uncategorized3 săptămâni ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

Top Stiri Comisarul