În ultimii ani Polonia și Ungaria au făcut obiectul unei proceduri formale a UE (articolul 7) pentru suspendarea anumitor drepturi ale membrilor din cauza temerii că ele violează principii democratice fundamentale. Valori precum independența justiției și respectarea statului de drept, văzute cândva drept sacrosante, sunt acum supuse interpretării și dezbaterii. În țări precum Cehia, Slovacia și România, legăturile dintre corupție, crima organizată și guvernele populiste au polarizat societatea, au subminat încrederea în instituții publice și au alimentat acel scenariu care adesea prezintă UE ca pe un inamic extern al intereselor naționale. Țările post-comuniste se unesc fățiș (și mândre) împotriva celor mai vizibili apărători ai principilor democratice ale UE. Aceste probleme sunt evidente atât la dreapta cât și la stânga spectrului politic.
Nu ar fi trebuit să se întâmple așa. Însă acesta este motivul pentru care comunismul încă mai contează în Europa.
Când UE s-a grăbit să îmbrățișeze majoritatea acestor state post-comuniste, în 2004, gestul a fost văzut, după cum remarca și cancelarul german de la acea vreme Gerhard Schröder, nu ca o expansiune a Europei, ci ca un „bun venit acasă” adresat unor „state care sunt parte a Europei și care mereu s-au considerat europene; noii membri au revenit de fapt în rândul europenilor. Accederea lor era pur și simplu următorul pas logic și necesar al unificării Europei.” Urma să vină un nou început pentru libertate și pace în Europa.
Corupție și democrație
Realitatea este însă aceea că unicul succes autentic al extinderii – creșterea economică rapidă din Europa Centrală și de Est – este umbrit de o corupere a înseși principiilor democratice pentru a căror apărare a fost fondată UE.
Istoria contează întotdeauna. În cazul multora dintre statele surghiunite în 1945 în spatele Cortinei de Fier, ecoul sinistru al comunismului este reflectat astăzi într-o politică definită de trei caracteristici. Prima caracteristică este continuitatea modelului „conducătorului autoritar” arhetipal ce poartă pe umerii săi responsabilitatea protejării interesului național. Sub pretextul salvării națiunii de dușmanii externi – imigranți, UE, același vechi George Soros – acest tip clasic de populist controlează toate pârghiile principale ale statului, cu obiectivul suprem de a perpetua o putere personalizată, centralizatoare. Aceasta este democrația iliberală, născută din cenușa controlului total în stil comunist.
A doua caracteristică este corupția copleșitoare a puterii, prin care axa controlului politic, mari afaceriști (atât legali cât și ilegali) și presa de stat formează un tip de putere de sus în jos bazată pe finalități reciproc avantajoase. Aceste finalități – putere, profit, prestigiu – sunt susținute indiferent care ar fi costul pentru publicul larg. Este clasicul capitalism de cumetrie, cu o nuanță orientală, într-o nouă prezentare gândită special pentru generația Netflix. Este totodată o sursă de putere care include la modul absolut – nu poți fi decât fie „înăuntru”, fie „pe dinafară”.
A treia caracteristică este asumarea de către aceste state a rolului de „victime”, de cetățeni de clasa a doua ai UE supuși tot mai multor intimidări de către o elită de la Bruxelles desprinsă de realitate. Europa Centrală și de Est, spune acest scenariu, trebuie să fie lăsată să-și găsească propria cale spre continuarea dezvoltării. În realitate, această strategie le permite liderilor politici să ia în colimator schimbările societale (imigranți, drepturile homosexualilor, presupuși liberali), prezentându-le ca pe niște amenințări pentru a-și menține baza electorală conservatoare. Din ce în ce mai mult, în țări precum Polonia, falia reală se deschide acum între alegătorii urbani și cei rurali, între cei tineri și cei bătrâni.
Circumstanțe perverse
Extinderea UE a dus prin urmare la un set pervers de circumstanțe. Miliardele de euro care curg anual spre est sub formă de ajutoare financiare din partea UE susțin niște guverne naționale cărora nu le pasă o iotă de principiile fundamentale ale Uniunii. Milioanele de oameni (preponderent tineri) care au părăsit Europa Centrală și de Est au contribuit fără voia lor la o polarizare și mai mare a societăților post-comuniste, prin neutralizarea unor elemente-cheie demografice care favorizează în mod uzual schimbarea socială. Procesul de luare a deciziilor la nivelul UE – chiar și în chestiuni fundamentale precum schimbarea climei – este acum ținut ostatic de revendicările post-comuniste pentru și mai multe subvenții. „Banii jos” este noua mantră.
Lucrul de care au nevoie locuri precum Timișoara nu este încă un monument care să comemoreze vremurile comuniste. Poate că un nou Muzeu al Consumatorului Post-comunist ar fi mai potrivit. Și poate că pe lângă imaginile stridente cu mall-uri colosale, telefoane inteligente și haine la modă de unică folosință, ar putea exista și o secție dedicată în comun consumatorului post-comunist și celui comunist. Dar această expoziție ar fi goală. Un vid în care ar fi trebuit să existe drepturi egale, stat de drept, independența justiției și principii democratice elementare. Aceasta este Europa. Europa în care comunismul a câștigat.
Articol de Eoin Drea (cercetător la Wilfried Martens Centre, grup oficial de reflecție al Partidului Popular European), Irish Times (tarducere rador)
