Nu există un punct final pentru politica mediului. Indiferent cum arată, orice program va fi doar o încercare de încetinire a schimbării climatice. Adoptarea sa va fi urmată de o perioadă de observaţii pentru a vedea dacă politica este eficientă şi cum reacţionează societatea. Apoi urmează ajustările. Şi probabil un program adiţional – şi un altul după aceea.
Problema nu va dispărea, de asta suntem siguri. Poate că omenirea nu s-a confruntat niciodată cu o sarcină atât de uriaşă. Toată lumea este afectată, la fel şi toate domeniile vieţii: munca, timpul liber, dieta, transporturile, vacanţele şi, mai larg, modelele noastre de consum. Pentru a ne asigura că Pământul nu se încălzeşte periculos de mult, cu consecinţe potenţial catastrofale, trebuie schimbate multe, în special în domenii cruciale pentru modul în care ne bucurăm de viaţă. Costuri mai mari şi comportamentul modificat nu pot fi evitate, chiar dacă s-ar putea ca într-o zi noile tehnologii să ajute la rezolvarea problemei.
Ca atare, o politică a climei eficientă este inevitabilă. Iar aceasta pune reale probleme în faţa democraţiilor. Democraţia este singura formă de guvernare care se bazează pe ideea de libertate şi impune aprobarea unei mari majorităţi pentru a supravieţui. Oricât de urgentă ar fi problema climei, democraţiile pur şi simplu nu pot fi ghidat de eficacitatea măsurilor aflate la îndemână. Prezervarea principiilor democratice trebuie să fie deopotrivă un considerent crucial, indiferent de acţiunile întreprinse în final.
Unul din aceste principii este toleranţa. Problema climei are un potenţial similar de a crea discordie în societate, ca politica refugiaţilor. Şi aici, nu este greu de stabilit o împărţire superficială între bine şi rău. Pe de o parte, sunt cei care nu au maşini, care nu zboară cu avionul şi nu mănâncă carne. Pe de alta, cei care trăiesc ca şi înainte şi astfel devin suspecţi că le aduc daune vecinilor lor şi lumii ca întreg.
Intenţiile moralizatoare nu ne duc nicăieri. Nici chiar cei care conduc cele mai mari SUV-uri nu merită să fie ostracizaţi sau stigmatizaţi. În acelaşi sens, trebuie înţeles că criticile nu sunt acelaşi lucru cu cenzura. Toţi cetăţenii sunt chemaţi să tolereze inconsecvenţele şi discrepanţele, inclusiv ale lor, şi să continue să se angajeze în dialog unii cu alţii.
Orice altă atitudine face jocul populiştilor. Extrema dreaptă din Germania, AfD, este foarte fericită să-i primească în rândurile sale pe toţi cei care nu consideră că schimbarea climatică este o problemă şi care se simt stigmatizaţi pentru opiniile lor. Folosindu-se de puterea unor astfel de alegători, populiştii de extrema dreaptă şi-ar putea spori dramatic cota lor din electorat.
Conform unui studiu realizat de IfD Allensbach, majoritatea germanilor au o opinie pozitivă despre mişcarea ecologistă „Vineri pentru viitor”. Dar există şi o majoritate care nu vrea să fie silită să suporte costurile politicii climei. Faceţi ceva, dar lăsaţi-mă pe mine în pace – aceasta este o sarcină destul de provocatoare pentru decidenţii politici, în special într-un domeniu în care toată lumea joacă un rol deoarece toţi sunt responsabili de emisiile de CO2. Nu există o politică eficientă a climei care să nu afecteze vieţile noastre de zi cu zi. Un stat autoritar poate pur şi simplu să emită un decret, dar aşa ceva pune mult mai multe probleme pentru democraţii din cauza valorilor lor fundamentale.
Statul de drept este printre principiile pe care democraţiile trebuie să le apere. Având în vedere magnitudinea problemei climatice, unii ar putea avea impresia că grevele sunt o strategie adecvată. Dar este o strategie care contrastează cu ordinea noastră legală şi ca atare este nepotrivită. Odată spartă această poartă, va fi deschisă tot mai larg pe măsură ce va creşte urgenţa problemei. Consecinţa finală ar putea fi dictatura climatică.
Mai mult, democraţiile nu pot impune limite semnificative asupra libertăţilor cetăţenilor proprii. Altfel, îşi pierd unul din cei mai importanţi piloni. Politicienii trebuie să reconcilieze eficienţa măsurilor de protecţie a mediului cu libertatea şi corectitudinea. Dar nu se pot abţine să le ceară cetăţenilor să facă sacrificii şi să impună politici împotriva opoziţiei. Aceasta a fost mereu o cerinţă în democraţii, indiferent ce problemă. Cheia este o comunicare consistentă cu alegătorii privitor la necesitatea politicilor.
În privinţa politicii mediului, succesul va deveni evident abia după multă vreme. Încălzirea globală nu se va opri brusc doar din cauză că Germania adoptă un pachet de măsuri de protecţie a mediului. Pe viitor, va trebui să facem faţă frustrării, veştilor proaste şi nehotărârii sau indisponibilităţii altor ţări. Dar a fi un exemplu contează – sau cel puţin a nu ne ascunde în spatele inactivităţii altora.
Din aceste motive, anii şi deceniile următoare vor aduce provocări imense. Dar alte probleme existenţiale au învăţat de mult timp democraţiile cum să se ocupe de problemele perpetuu contradictorii – ca în cazul libertăţii şi securităţii. Acum i se alătură contradicţia dintre libertate şi eficienţa politicii climei. Şi încă o dată, trebuie să găsim balanţa corectă.
