Seara, pe celălalt mal al Atlanticului, preşedinta Camerei Nancy Pelosi (democrată, California) a trecut în sfârşit la fapte şi a cerut convocarea de audieri pentru suspendarea preşedintelui. Există şi o cauză imediată: preşedintele Trump e acuzat că i-a cerut omologului său ucrainean să fabrice un dosar penal împotriva fostului vicepreşedinte Joe Biden şi s-a folosit de promisiunea unui ajutor militar american pentru a-l şantaja pe preşedintele ucrainean spre a fi de acord. Însă există şi un fundal mai larg. Camera este frustrată de luni de zile de refuzul neconstituţional al Casei Albe de a-i pune la dispoziţie orice fel de martori şi probe, punând astfel Congresul în imposibilitatea de a efectua orice fel de verificare eficientă a administraţiei, dar şi de permanenta sfidare de către Trump a normelor legale şi de comportament. În antiteză cu Regatul Unit, audierile pentru suspendare nu vor fi aici nici modeste, nici discrete. Aşteptaţi-vă la luni de dezbateri politice înverşunate.
Mai sunt multe alte diferenţe între situaţia din Regat şi cea din SUA, prea numeroase şi majoritatea şi prea evidente pentru a le mai enumera aici. Însă există şi o similitudine: în ambele ţări se află acum în joc viitorul organelor legislative alese. În ultimii ani atât parlamentul britanic, cât şi Congresul american şi-au pierdut din importanţă, popularitate, ba chiar şi din legitimitate, în vreme ce ramurile executive ale celor două ţări şi-au asumat din ce în ce mai mult prestigiu şi putere. Din ce în ce mai mult, ambele organe legislative sunt văzute ca fiind învrăjbitoare, recalcitrante şi ineficiente – şi nu fără motiv. Polarizarea Congresului a făcut dificilă până şi adoptarea celor mai elementare legi necesare funcţionării fără sincope a guvernului. Iar fracturile din parlament au făcut imposibilă alegerea între orice formă decentă a Brexit-ului şi anularea lui cu totul. În ambele ţări, dezbaterea politică autentică s-a îndepărtat de legislativ şi s-a apropiat de studiourile TV şi reţele sociale.
Acum, Curtea Supremă britanică şi preşedinta Camerei din SUA au reafirmat dreptul parlamentarilor de a scrie scenariul politic şi de a controla evenimentele politice. Dar odată cu această reafirmare vine şi o responsabilitate enormă. Parlamentul britanic, acum, când a fost activat din nou, trebuie să vină cu o soluţie clară, fie pentru un Brexit decent, fie împotriva Brexit-ului. Dacă nu o va face, atunci e posibil ca el să nu-şi mai recupereze niciodată reputaţia.
Congresul, de asemenea, trebuie să întocmească un dosar clar pentru suspendare, unul care cel puţin să convingă o majoritate a americanilor şi care în cel mai bun caz va determina şi Senatul să-i calce pe urme. Dacă audierile vor fi frivole sau exagerat de politizate sau prost organizate; dacă membrii se vor folosi de ocazie pentru fanfaronadă; dacă probele vor fi insuficiente sau neconvingătoare, atunci nici prestigiul Congresului, şi în special al democraţilor din Congres, nu va mai fi recuperat vreodată. Şi atunci ne vom afla deja într-o altă epocă, una în care preşedinţii şi premierii vor avea, de facto, puteri nelimitate.
„Binele poporului este legea supremă”, scria Cicero, omul de stat şi oratorul care a luptat împotriva prăbuşirii Republicii Romane. Dar cine are dreptul de a decide care este „binele poporului”? Iată ce se află în joc pe ambele maluri ale Atlanticului.
