Connect with us

Actualitate

Faze tari: Și-a vândut virginitatea unui politician, pentru o sumă uriașă. Ce au făcut timp de 2 luni; A primit o poză explicită de la un bărbat. Răspunsul fetei a fost genial și l-a oripilat pe individ – Faze Tari

Publicat

pe

A primit o poză explicită de la un bărbat. Răspunsul fetei a fost genial și l-a oripilat pe individ. Bărbatul și-a început conversația extrem de „galant”, cu o imagine în care apărea organul său genital, urmat de „complimentul”: „hei, ești foarte sexy”. Dacă pentru unele doamne sau domnișoare funcționează această strategie, ei bine pentru Faye Kinley, o tânără transgender în vârstă de 20 de ani din Glasgow, Scoția, situația a stat puțin diferit. Faye Kinley însă, s-a gândit să îl învețe minte pe bărbat și a decis să îi trimită, la rândul ei, răspunzându-i cu aceeași monedă, o poză cu penisul său, aceasta nefăcând operație de schimbare de sex, scrie Click.

Și-a vândut virginitatea unui politician, pentru o sumă uriașă. Ce au făcut timp de 2 luni. O tânără susține că și-a vândut virginitatea unui politician, pentru suma de 1.3 milioane de lire. Lia este o tânără în vârstă de 24 de ani din Marea Britanie, care consideră că vânzarea virginității este ”un pas important pentru emancipare”. Tânăra a publicat un anunț pe un site, în care a spus ce oferă, iar ”câștigătorul” a fost un politician, în vârstă de aproximativ 50 de ani. Mai mult, Lia susține că înainte de a-și pierde virginitatea, a ieșit în oraș cu bărbatul, timp de două luni. În tot acest timp, politicianul a mai cheltuit câte 17.700 de lire lunar, cu tânăra, notează Știrile ProTv.

O soprană cu o voce de excepție a ajuns pe străzi și cântă la metrou pentru câțiva bănuți. Imaginile au devenit virale. Emily Zamourka, o soprană din Rusia, a ajuns să cânte la metroul de la Los Angeles. Un polițist vrăjit de vocea ei a înregistrat-o în timp ce interpreta o bucată din aria „O mio bambino caro”, de Giacomo Puccini. Emily Zamourka are 52 de ani și a imigrat din Rusia în Statele Unite în urmă cu 28 de ani. Ea a fost profesoară de pian și de vioară, dar o boală grea a făcut-o să-și cheltuie toți banii, potrivit Libertatea.

Un tânăr a uitat unde și-a parcat mașina. Cum a găsit-o după o săptămână. Un tânăr din Marea Britanie și-a găsit, după o săptămână, mașina pe care o pierduse în parcarea unui festival. Tânărul, în vârstă de 19 ani a reușit să-și găsească mașina, după ce a cerut ajutor pe site-urile de socializare, iar un utilizator i-a trimis fotografii cu locul în care autoturismul era parcat. Connor ar fi oferit o recompensă de aproape 100 de euro pentru cel care îi găsește mașina. El urmează să reintre în posesia autoturismului în zilele următoare, conform Știrile ProTv.

Polițiștii germani au urmărit 70 de kilometri o mașină de lux înmatriculată în România. Au avut un șoc când au văzut cine era la volan. Când, în sfârșit, au reușit s-o facă să oprească, polițiștii germani au avut un șoc: în mașină erau cinci copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. În mașină au fost descoperite bunuri furate, iar copiii n-au vrut să spună cine se afla la volan. Mașina aparține altui cetățean român, care nu e rudă cu niciunul dintre copii. Polițiștii bănuiesc că a fost în mașină, dar a reușit să scape cumva pe traseu, relatează Libertatea.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized6 ore ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
Diverse8 ore ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

UncategorizedO zi ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

UncategorizedO zi ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

UncategorizedO zi ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

UncategorizedO zi ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Curățarea facială Curățarea facială
Diverse3 zile ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

Uncategorized4 zile ago

Geamuri 4 anotimpuri păreri: merită să alegi

Pe piață ferestrelor termopan există și variante cu tratamente speciale, cum sunt geamurile 4 anotimpuri. Acestea sunt promovate de producători...

Uncategorized4 zile ago

Cum scrii o melodie corporate

O melodie corporate poate fi mult mai mult decât un simplu jingle publicitar. Dacă este bine concepută, poate deveni parte...

Social4 zile ago

Ham sau zgardă pentru plimbările zilnice? Ce contează în funcție de talie și comportament

O zgardă frumoasă poate arăta impecabil, iar un ham bine croit poate schimba complet felul în care simți plimbarea. Totuși,...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Skoda Octavia 4 – piese originale pentru reparații mai bine calculate

Skoda Octavia 4 este un model modern, cu multă electronică, numeroase variante de echipare și componente care pot diferi chiar...

UncategorizedO săptămână ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

UncategorizedO săptămână ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

UncategorizedO săptămână ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

DiverseO săptămână ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

UncategorizedO săptămână ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

DiverseO săptămână ago

Livrarea de flori în Chișinău din România și străinătate: ghid

Distanța nu mai este un impediment pentru a-ți arăta afecțiunea, a felicita o persoană dragă cu ocazia zilei de naștere...

UncategorizedO săptămână ago

Circuit Columbia – între Anzi, orașe colorate și atmosfera Caraibilor

Columbia este una dintre cele mai diverse destinații ale Americii de Sud. Munți acoperiți de vegetație, orașe dinamice, regiuni dedicate...

DiverseO săptămână ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized2 săptămâni ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Top Stiri Comisarul