”Pentru următorii ani, sectorul IT ar trebui să fie prioritatea zero pe agenda oricărui guvern care sper că va veni după săptămâna viitoare„, a spus președintele Klaus Iohannis, prezent la evenimentul „GoTech World”.
Șeful statului a atacat din nou PSD pentru lipsa de predictibilitate în ceea ce privește mediul de afaceri. ”Predictibilitatea este cuvântul de ordine al oricărei guvernări. Din păcate, în ultimii ani orice am avut numai predictibilitate nu. Nu am să insist acum asupra incapacității PSD de a înțelege că administrația trebuie să sprijine mediul de afaceri”, a mai afirmat Iohannis.
Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au fost convocate miercuri pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depusă de PNL și susținută de USR, UDMR, PMP, Pro România și ALDE. Moțiunea a fost semnată de 237 de parlamentari, iar pentru ca Guvernul Dăncilă să fie demis sunt necesare 233 de voturi. Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a anunțat marți seară, la Antena 3, o decizie fără precedent: moțiunea de cenzură ar urma să fie votată sâmbătă, în plenul reunit. Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că este un „tertip” prin care Guvernul Dăncilă speră să rămână în funcţie prin demobilizarea semnatarilor.



