Connect with us

Actualitate

​VIDEO INTERVIU Ce crede un francez despre România: ” Este o țară cu oameni calzi și prietenoși, dar needucați în trafic. Am fost șocat să văd că beți vinul cu apă, e păcat!” – Prin oras

Publicat

pe

​Un apartament la ultimul etaj, închirat într-un bloc din Drumul Taberei. Un frigider aproape gol, dar o viață nouă, într-o țară din Balcani. Așa a început aventura în România a lui Marc Areny, un tânăr inginer francez.

În urmă cu aproape opt ani, a ales să vină la București pentru că ”aici a simțit că este viață”. S-a adaptat rapid într-o țară în care oamenii nu te judecă, dar prieteniile pot fi stricate ușor atunci când este vorba de bani. Într-un interviu pentru Hotnews, tânărul francez a povestit ce l-a șocat în România și ce l-a făcut să renunțe la traiul lejer din țara sa natală.

Marc Areny: ”Când am ajuns la București, vedeam blocuri peste tot, nu prea eram obișnuit cu această imagine. Eu am crescut la munte, am copilărit la 1600 m altitudine, aproape de Marea Mediterană. Din start mi-au plăcut oamenii care sunt foarte primitori și m-au făcut să mă simt ca la mine acasă. Parcă eram student, frigiderul era aproape gol dar totul era foarte, foarte plăcut. Aici, oamenii nu te judecă. În Franța, se creează o distanță între oameni tocmai din acest lucru. În plus, în România sunt foarte mulți oameni care sar să te ajute. În Franța, nu este chiar așa, nu pot să mă duc la un prieten și să îl rog să vină cu mine, sau să mă ajute cu mașina dacă am nevoie de un șofer… e mai ușor să ai prieteni aici decât în Franța.

Cum să bei vinul cu apă? Noi nu facem așa ceva!

Tânărul francez a fost fascinat de bucătăria românească, dar este dezamăgit de faptul că românii beau vinul cu apă. ”Îmi place foarte mult mâcarea românească, preferata mea este fasolea cu ciolan. Beau și țuică. Dar ce mi s-a părut foarte ciudat este că românii beau șpriț. Așa ceva nu se face la noi. Vinul se bea așa cum este el, nu cu apă minerală. Când i-am văzut pe români că pun apă, am fost șocat”.

Un trafic cu țipete și oameni needucați


Marc Areny:
”Când românii sunt la volan, e cu totul o altă poveste. Îmi pare că șoferii nu sunt educați deloc. Opresc unde vor (în curbă, pe trecerea de pietoni sau în alte locuri unde nu este deloc ok) Nu se comportă cum trebuie la volan și, în plus, țipă la tine. Un caz clasic: merg cu 120 -130 km/h, sunt pe autostradă, depășesc un tir, vine cineva în spatele meu cu 150km/h (ce caută pe autostradă cu viteza asta?!) și îmi dă flashuri. Nu faci asta, trebuie să ai răbdare și aștepți un pic.

Banii îi schimbă mult pe români

Marc Areny: ”Au fost și oameni care m-au înșelat în România și de atunci am început să mă feresc de relațiile care țin de bani. Aici e mai complicat. Pentru a-ți păstra un prieten, nu trebuie să ai datorii față de el sau el față de tine. Nu mai vreau să mă mai asociez cu nimeni în România, fiecare trebuie să aibă locul lui. Când este vorba despre bani, se pot întâmpla și lucruri neplăcute. La români, telefonul sună sâmbata și duminica și nu e nicio problemă Marc Areny: ”Mulți spun că fug de țara mea, dar nu vreau să mă reîntorc acolo. Am fost recent în Franța, am rezistat doar o lună și apoi am luat rapid avionul pentru că în România am simțit că este viață. Chiar luna trecută a venit mama în vizită la mine și i-am spus : ”aici, poți să mânânci și la ora patru după-amiaza la restaurant, chiar nu e nicio problemă!”. Ea vedea că îmi suna telefonul și sâmbăta ori duminica și i-am spus că aici, dacă vrei să muncești, poți să muncești non stop, inclusiv sâmbăta și duminica. E o diferență mare față de țara mea. În Franța, la șapte seara, toată lumea e acasă sau are alte activități. În weekend, nu suni pe nimeni: oamenii se odihnesc, se uită la film, nu mai este viață, iar acest lucru se simte..

Tristețea din zilele fără soare

Tânărul inginer a remarcat căldura femeilor din România. ”Sunt femei frumoase peste tot, dar româncele sunt foarte prietenoase”. Marc recunoaște, însă, că îi lipsește, uneori, zilele însorite de acasă. ”Am călătorit destul de mult și am văzut multe locuri din lume. Când aici este înnourat timp de o lună, încep să fiu trist. Eu m-am născut într-o zonă din Franța, foarte aproape de granița cu Spania, unde sunt peste 300 de zile pe an cu soare”.

Marc Areny a studiat Ingineria civilă și transport rutier internațional. Este un francez de origine catalană, pasionat de mașini. Imediat ce s-a mutat în România, a început acțiunile de voluntariat, apoi și-a dezvoltat o afecere în domeniul auto și s-a căsătorit cu o româncă.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse3 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul