Isărescu: Ar fi mult mai înțelept să ajustăm treptat cele două deficite decât să lăsăm forțele pieței să o facă printr-o corecție bruscă – Finante & Banci

Disciplina fiscală, politicile economice coerente și un calendar ambițios, dar viabil, ar trebui să favorizeze adoptarea cu succes a euro, astfel încât economia să reziste presiunilor de competitivitate din zona euro. La fel de importantă este reducerea disparităților încă prea mari între regiunile României, deoarece întreaga țară se alătură zonei euro, nu numai Bucureștiul și județul Ilfov, a spus ieri Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, într-un discurs în cadrul Bucharest Security Conference. Potrivit acestuia, ”ar fi mult mai înțelept să ajustăm treptat cele două deficite decât să lăsăm forțele pieței să o facă printr-o corecție bruscă”.

Ce a mai spus vineri Isărescu:

• În timp, tranziția s-a dovedit a diferi de la țară la țară: țările mai mici, precum statele baltice sau Slovenia și Slovacia, au optat pentru o cale rapidă către adoptarea Euro, în timp ce statele cu economii mai mari și mai complexe, precum Polonia, Ungaria, Cehia sau România, și-au concentrat eforturile mai mult asupra dezvoltării interne. De exemplu, în Polonia sunt discuții despre ”polonizarea” economiei sau despre „naționalizarea” dezvoltării, cu accentul pus pe cerința de a crește resursele energetice ale țării: „dacă nu puteți sta pe propriile picioare, nimeni nu vă va asculta “. În România, am avut o tranziție foarte dificilă în primul deceniu post-comunist, cu o reformă anevoioasă, dar după 2000, economia noastră a evoluat mai coerent, având două ancore importante: UE și NATO.

• Au avut loc și evenimente greu de prevăzut la începutul anilor 90. De exemplu, cine ar fi crezut că Slovacia, partea mai puțin dezvoltată a Cehoslovaciei, va intra în zona euro și Cehia nu? În aceste condiții, adopția euro mai atestă nivelul ridicat de dezvoltare? Cine ar fi crezut că Balcerowicz, inițiatorul terapiei de șoc din Polonia, al cărui nume va fi întotdeauna legat de trecerea sa de la o economie planificată central la o economie de piață, considerat un erou al reformelor din anii 90 și chiar înainte de criza globală , a devenit acum un fel de țap ispășitor pentru aspectele mai puțin pozitive ale tranziției?

• Nu avem acum timpul să discutăm în detaliu aceste procese complexe sau diferențele dintre țări. Intervenția mea își propune să vă împărtășesc câteva considerente pe care le-am desprins din poziția mea actuală de bancher central.

• Primul considerent pe care aș dori să îl menționez se referă tocmai la convergență reală. În aproape două decenii, toate economiile CEE au înregistrat progrese semnificative – în ritmuri diferite – în termeni de convergență reală. În cazul României, PIB-ul pe cap de locuitor ca procent din media zonei euro (pe baza PPS) a crescut de trei ori față de anul 2000, ajungând la 61% în 2018. Polonia și Ungaria se situează la aproximativ 67% (ambele înregistrând valori de cel mult 45% în 2000), Cehia la 86 % (de la 61 % în 2000) și Bulgaria la 47% (față de 24 % în 2000).

• De fapt, România se mândrește cu cea mai rapidă rată de creștere din acest grup de țări. Putem, așadar, să spunem că aceasta este o dovadă a unei recuperări a decalajelor reușită în termeni reali? Mai mult, putem pretinde că un cadru politic flexibil (inclusiv un curs de schimb flotant) a fost ceea ce ne-a ajutat în acest sens? Permiteți-mi să afirm că este nevoie de mai mult timp pentru a răspunde corect la aceste întrebări. Cu toate acestea, se poate face o observație generală: ancorele UE și NATO ne-au ajutat să progresăm în ceea ce privește convergența reală.

• Al doilea considerent decurge din răspunsul la următoarea întrebare: au contat deciziile strategice privind regimul cursului de schimb și cadrul de politică monetară? Este cunoscut faptul că unele țări din regiune (România, Polonia, Cehia, Ungaria) au optat pentru un curs de schimb fleximil și pentru mecanismul de țintire a inflației, în timp ce altele (Bulgaria și statele baltice) au recurs la un regim de schimb fix în cadrul unui consiliu valutar. La prima vedere, s-ar părea că cel din urmă grup de țări sunt mai bine pregătite în ceea ce privește adoptarea euro (statele baltice au făcut deja acest pas, dar ele, fiind economii mult mai mici și mai deschise, sunt un caz special), având în vedere disciplina fiscală. Acest lucru a contribuit la aducerea dezechilibrelor macroeconomice sub control, dar ritmul convergenței reale a fost încetinit de aceste constrângeri puternice, cel puțin în cazul menționat anterior al Bulgariei.

• Al treilea considerent se referă la modul în care a fost declanșată criza economică și financiară mondială. Cu o singură excepție (Polonia, care nu a cunoscut niciun an de recesiune tocmai pentru că a reușit să combine în mod adecvat flexibilitatea cursului de schimb și disciplina fiscală), toate economiile CEE au fost martorii unor perioade de declin economic – mai mult sau mai puțin severe, mai scurte sau mai lungi – datorită crizei, indiferent de cursul de schimb sau de regimul lor de politică monetară. Cea mai abruptă declin a fost în România, care a trebuit să sufere cea mai dureroasă ajustare fiscală. Acest lucru s-a produs deoarece politica fiscală în perioada de creștere anterioară crizei a fost puternic prociclică, astfel încât avansul economic de peste 9 la sută în 2008 a fost urmat de scăderi puternice în următorii doi ani: -5,5 la sută în 2009 și -3,9 la sută în 2010 Lecția învățată aici este că nu există o alternativă viabilă la un mix coerent de politici economice și reforme structurale. Permiteți-mi să subliniez că acest mix ar trebui menținut chiar și în ani în care au loc alegeri , cum e cazul României în 2019 și 2020.

• Al patrulea considerent ar putea răspunde la întrebarea dacă aderarea la zona euro asigură o creștere mai rapidă sau nu. Am participat la sărbătorile care au marcat a 10-a aniversare a adoptării euro în Slovenia și Slovacia. În timp ce în ultima țară, apartenența la zona euro este considerată o poveste de succes, în Slovenia este privită ca un pas necesar, dar dureros. În timpul conversației cu un expert sloven, am susținut că dificultățile cu care se confruntă după adoptarea euro au fost consecința ne-curățirii bilanțurilor băncilor înainte de intrarea în zona euro. El a răspuns că oamenii nu sunt interesați de aceste detalii, deoarece ceea ce le pasă cel mai mult este doar nivelul lor de trai, care a scăzut după trecerea la euro.

• Aș adăuga faptul că opiniile recente exprimate de factori de decizie din Ungaria și Polonia par să favorizeze ideea că aderarea la zona euro lasă loc pentru creștere. O serie de declarații publice sunt relevante în acest sens. Primul ministru ungar, Viktor Orbán, declara în aprilie 2013 că „Ungaria nu poate considera serios aderarea la zona euro până când dezvoltarea economică medie a țării nu va atinge 90% din nivelul statelor euro”. Fostul guvernator al Băncii Centrale din Polonia, Marek Belka, declara în 2015: „”Nu ar trebui să te grăbeşti să intri într-o casă din care încă iese fum după un incendiu … Atâta timp cât zona euro are probleme cu unii dintre membrii săi, nu vă așteptați să fim entuziasmați în a ne alătura”. Succesorul său la cârma autorității monetare din Polonia, Adam Glapiński, a declarat că – și citez – „Nu vom renunța la zlot (moneda poloneză), deoarece acest lucru ar limita dramatic oportunitățile de creștere pentru economia poloneză”.

• În 2001, Leszek Balcerowicz a menționat că reformele structurale sunt cele care armonizează convergența nominală și reală, deoarece există și tensiuni inevitabile între cele două. Cu cât reformele structurale sunt mai cuprinzătoare, cu atât este mai puțin costisitoare dezinflația și mai puternică creșterea economică pe termen lung.

• Benoît Cœuré, membru al Comitetului executiv al BCE, a prezentat o opinie de ansamblu atunci când a subliniat, în noiembrie 2018, că economiile centrale, estice și de sud-est au fost caracterizate de un nivel inegal de convergență și că cele mai mici (din Slovenia până la statele baltice) s-au alăturat zonei euro, indiferent de progresul lor în această zonă. Economiile mai mari nu s-au grăbit să adopte moneda euro, ci s-au concentrat mai întâi pe corectarea unor probleme structurale, atât timp cât cadrul politic de politică economică încă se bucura de o anumită flexibilitate.

• Să vă spun acum cum am abordat aceste probleme în țara mea. „România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de cel puţin 70 – 75% % ca fiind critic înainte de adoptare. Acum suntem la un nivel al convergenţei reale de 61%. La acest nivel am fi sever afectaţi de şocurile asimetrice şi astfel nu am putea să sincronizăm ciclurile de business cu celelalte economii europene din Zona Euro.

• În ceea ce privește criteriile Maastricht, din iulie 2015 până în noiembrie 2017, România a îndeplinit toate criteriile de convergență din tratat (fără a participa totuși la Mecanismul de schimb valutar). Faptul că, în acest moment, nivelul ratei medii a dobânzilor pe termen lung și cel al inflației nu mai sunt respectate este un avertisment că trebuie depuse eforturi pentru a atinge convergența nominală într-o manieră durabilă, nu accidental sau temporar.

• Flexibilitatea inerentă a unui regim de flotare controlată are însă limitări clare, care nu trebuie ignorate – acest lucru nu implică, în niciun caz, ca banca centrală să acționeze discreționar, fixând un nivel de curs de schimb care îi convine. Abuzul de flexibilitate poate fi la fel de dăunător pentru buna funcționare a economiei ca și abuzul de rigiditate. De fapt, regimul de țintire a inflației implementat de BNR este un amestec de reguli și de discreție, pentru a aplica o politică monetară coerentă și eficientă.

• În ceea ce privește diferențele actuale în abordările țărilor în ceea ce privește adoptarea euro, pentru unii poate părea ciudat că Bulgaria, care rămâne în urmă în ceea ce privește convergența reală, ia în considerare aderarea la zona euro mai devreme decât România. Este firesc ca vecinul nostru să vadă adoptarea euro ca fiind singura ieșire din consiliul valutar. În schimb, în România, precum și în alte țări care au un regim de schimb flotant, abordarea este diferită, deoarece adoptarea euro este mai complexă. Aceasta nu înseamnă în niciun caz că România nu are în vedere aderarea la zona euro, ci doar că o pregătire cuprinzătoare este esențială pentru a face față provocărilor aferente.

• Ar fi mult mai înțelept să ajustăm treptat cele două deficite decât să lăsăm forțele pieței să o facă printr-o corecție bruscă.

• Disciplina fiscală, politicile economice coerente și un calendar ambițios, dar viabil, ar trebui să facă posibilă adoptarea cu succes a euro, astfel încât economia să reziste în mod adecvat presiunilor concurențiale din zona euro. La fel de important este reducerea disparităților încă prea mari între regiunile de dezvoltare ale României, deoarece întreaga țară se alătură zonei euro, nu numai Bucureștiul și județul Ilfov. Creșterea economică nu este suficientă, ci ar trebui însoțită de o dezvoltare economică de durată.