Connect with us

Actualitate

​EDUCAȚIA – Ce a rămas după guvernarea PSD: Fiecare ministru cu legea lui, schimbări peste noapte, dar toaletele tot în curtea școlii au rămas – Educatie

Publicat

pe

Nu mai puțin de patru miniștri au fost la Educație în guvernarea PSD din 2016 încoace, trei dintre ei având mandate de câte 6 luni (Pavel Năstase, Liviu Pop, Valentin Popa), iar unul (Ecaterina Andronescu) a stat ceva mai mult de jumătate de an. Scandalurile din Educație s-au ținut lanț, mai ales că au fost făcute schimbări peste noapte fără o consultare publică.

Cea mai răsunătoare controversă privind educația a fost introducerea manualului unic, prin transformarea Editurii Didactice în editor unic al manualelor școlare. Măsura a fost luată în 2017, în scurtul mandat al lui Liviu Pop pentru a nu mai exista contestații din partea editurilor și întârzieri la tipărirea manualelor. Cu toate acestea, primele manuale care au apărut în 2018 și au fost destinate elevilor de clasa a VI-a au fost pline de greșeli.

În timpul guvernului Dăncilă, Ministerul Educației a avut doi miniștri – Valentin Popa și Ecaterina Andronescu, ambii profesori universitari. Fiecare dintre cei doi au anunțat noi legi ale educației, care nu au fost adoptate.

Mandatul lui Valentin Popa a durat între 29 ianuarie și 29 septembrie 2018, interval în care ministrul s-a remarcat prin repetate greșeli gramaticale. Valentin Popa a declarat în mai multe rânduri că dorește o nouă lege a educației care „să dureze 20 de ani şi să nu fie schimbată în şapte ani de mai mult de 20 de legi”. Popa a creat un consiliu consultativ care să se ocupe atât de legea educației, cât și de cele mai importante probleme ale educației legate de timpul petrecut de elevi la școală, de numărul de discipline și de conținutul acestora. În consiliul consultativ s-a luat pentru prima dată în discuție măsura ca numărul liceelor teoretice să fie redus, iar elevii să meargă spre școlile profesionale.

În mandatul său, Valentin Popa a fost acuzat de rectori că a distribuit locurile la universitățile de stat pe criterii politice. Cel mai răsunător scandal din mandatul lui Popa a fost legat de manualul unic și de greșelile din manualele de clasa a VI-a, care au fost pline de greșeli făcute de autorii selectați Editura Didactică, singura editură care tipărea manualele.

Valentin Popa însă nu a mai apucat să implementeze prea multe măsuri, pentru că la finalul lui septembrie 2018 a intrat în conflict cu UDMR din cauza unei ordonanțe de urgență privind predarea limbii române la clasele maghiare. Maghiarii au declarat că vor rupe protocolul cu PSD dacă nu remediază situația. Valentin Popa a introdus în ordonanța 9/2018 un articol prin care „în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate”. Acest lucru i-a nemulțumit pe liderii maghiari care au spus că nu au fost consultați. Chemat la raport de Liviu Dragnea, Valentin Popa și-a dat ulterior demisia spunând că limba română nu e de vânzare.

După Popa, a fost numită ministru interimar Rovana Plumb, în timpul căreia Ministerul Educației a modificat structura subiectelor examenelor naționale, astfel încât acestea să fie în proporție de 40% sub formă de teste grilă.

Pentru că nu a avut loc nicio consultare a elevilor și părinților, măsura a creat controverse, iar prima măsură a Rovanei Plumb a fost să retragă aceste subiecte.

Ecaterina Andronescu a fost supriza anului trecut pentru Ministerul Educației, fiind numită pentru a parta oară ministru, după ce îi trimisese lui Liviu Dragnea o scrisoare în care îi cerea să se retragă de la consuderea PSD.

Mandatul Ecaterinei Andronescu a fost marcat de mai multe măsuri pe care le-a luat. Prima a fost renunțarea la manualul unic și organizarea licitației la care să participe toate editurile care doresc să tipărească manuale. În luna februarie, Andronescu și-a prezentat viziunea asupra educației și promisiunea unei noi legi a educației. În noua viziune, Andronescu propunea schimbarea denumirii clasei zero în clasa întâi, iar ca urmare cliclul primar să fie până la finalul clasei a V-a. Se propunea bacalaureatul diferențiat în funcție de profilul pe care elevul l-ar fi urmat la facultate.

Draftul legii nu a fost prezentat niciodată în dezbatere publică. În același mandat, înainte de admiterea la liceu, Ecaterina Andronescu a dublat numărul claselor profesionale pentru unele județe, iar apoi le-a modificat la protestele sindicatelor și ale inspectoratelor. În final, numărul locurilor la clasele profesionale a fost mult mai mare în comparație cu 2018. Măsura a fost luată pentru ca elevii care nu reușesc să ia nota 5 la Evaluarea Națională să nu mai meargă la liceele teoretice, ci direct la școlile profesionale. Lucru care nu s-a întâmplat în final, în urma repatizării computerizate

Andronescu a mai anunțat o măsură care i-a nemulțumit pe dascăli: aceea ca cei care au luat sub 5 la titularizare să nu mai aibă dreptul să predea, iar cei care s-au retras din examen să nu mai fie primiți la catedră.

Tot Andronescu a anunțat că nu va mai exista nicio școală cu toaletă în curte la începutul anului școlar. Guvernul însă a încurcat cifrele și, cu toate că a spus că a dat bani pentru toate școlile, aproximativ 1.000 de școli mai au și în prezent toaleta în curte.

Andronescu a promis și că elevii vor primi bani pentru rechizite și manuale școlare în programul ”Merg la Școală”, însă proiectul nu a fost implementat la timp, iar Guvernul a taiat un miliard de lei de la bugetul Educației.

Ecaterina Andronescu nu și-a dus mandatul până la capăt pentru că în urma unei declarații controversate privind cazul elevei de la Caracal a fost demisă la 2 august de Viorica Dăncilă care a făcut un anunț pe Facebook. Demiterea Ecaterinei Andronescu a fost legată și de începerea anului școlar mai devreme cu săptămână, lucru cu care premierul nu a fost de acord.

Timp de 45 de zile Educația a avut un ministru interimar – Valer Breaz – care a început anul școlar la 9 septembrie, așa cum era stabilit prin ordin de ministru. Singura măsură notabilă luată de Breaz este ordinul prin care elevii care au luat media sub 5 la Evaluarea Naţională vor merge în şcoli profesionale.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized13 ore ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
Diverse15 ore ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

UncategorizedO zi ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

Uncategorized2 zile ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

Uncategorized2 zile ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

Uncategorized2 zile ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Curățarea facială Curățarea facială
Diverse3 zile ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

Uncategorized4 zile ago

Geamuri 4 anotimpuri păreri: merită să alegi

Pe piață ferestrelor termopan există și variante cu tratamente speciale, cum sunt geamurile 4 anotimpuri. Acestea sunt promovate de producători...

Uncategorized5 zile ago

Cum scrii o melodie corporate

O melodie corporate poate fi mult mai mult decât un simplu jingle publicitar. Dacă este bine concepută, poate deveni parte...

Social5 zile ago

Ham sau zgardă pentru plimbările zilnice? Ce contează în funcție de talie și comportament

O zgardă frumoasă poate arăta impecabil, iar un ham bine croit poate schimba complet felul în care simți plimbarea. Totuși,...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Skoda Octavia 4 – piese originale pentru reparații mai bine calculate

Skoda Octavia 4 este un model modern, cu multă electronică, numeroase variante de echipare și componente care pot diferi chiar...

UncategorizedO săptămână ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

UncategorizedO săptămână ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

UncategorizedO săptămână ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

DiverseO săptămână ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

UncategorizedO săptămână ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

DiverseO săptămână ago

Livrarea de flori în Chișinău din România și străinătate: ghid

Distanța nu mai este un impediment pentru a-ți arăta afecțiunea, a felicita o persoană dragă cu ocazia zilei de naștere...

UncategorizedO săptămână ago

Circuit Columbia – între Anzi, orașe colorate și atmosfera Caraibilor

Columbia este una dintre cele mai diverse destinații ale Americii de Sud. Munți acoperiți de vegetație, orașe dinamice, regiuni dedicate...

DiverseO săptămână ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized2 săptămâni ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Top Stiri Comisarul