Connect with us

Actualitate

Răzvan Cuc: La Transporturi nu există o grea moştenire, poate exista doar incompetenţa celor care vin / Avem autostrăzi construite, şantierele duduie – Politic

Publicat

pe

Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi seară că pleacă din minister cu „sentimentul de mare satisfacţie”, pentru că s-a muncit mult, se lucrează pe autostrăzi şi că în acest minister nu există „o grea moştenire”, relatează Agerpres.

„Voi pleca din minister cu sentimentul de mare satisfacţie, pentru că s-a muncit mult. S-au lansat proiecte de peste 10 miliarde de euro, avem autostrăzi construite, şantierele duduie, deci se munceşte, dar asta a fost rodul echipei pe care am coordonat-o şi al faptului că m-am implicat personal, am stat numai pe şantiere. Eu sunt convins că oricine va veni la minister nu va fi atât de inconştient încât să nu susţină mediul economic românesc. Sper lucrul acesta. Oricum, sunt parlamentar, voi veghea lucrul acesta din parlament, pentru că ştiu ce las în urmă”, a declarat ministrul Cuc.

Acesta a precizat că nu există autostradă pe care să nu se lucreze, sperând că toate proiectele de infrastructură vor fi duse mai departe.

„De dimineaţă am fost la Piteşti-Sibiu, la Boiţa, s-a început construcţia, cea mai aşteptată autostradă, ei, bine, acum nu mai ştiu care e cea mai aşteptată, pentru că aşteptată e şi Ploieşti-Braşov, şi Autostrada Transilvania. Se lucrează. Nu există autostradă pe care să nu se lucreze. Eu sper ca infrastructura să nu devină un element de ambiţie. Tot ceea ce s-a lansat trebuie să meargă mai departe, pentru că avem bani, avem fonduri europene, avem constructori buni, trebuie crescut mediul românesc. Sunt convins că unii vor acuza greaua moştenire. Dacă aş fi lăsat ce mi-au lăsat mie tehnocraţii… La Transporturi nu există o grea moştenire. Poate exista doar incompetenţă din partea celor care vin. Mai mult nu poate fi vorba”, a răspuns ministrul unei întrebări.

Solicitat să spună dacă ar dori să dea nişte sfaturi celor care îi vor urma la conducerea ministerului, Răzvan Cuc a menţionat ce este important să fie prezenţi pe şantiere.

„Sfaturi, ce să spun? Să stea pe şantiere, asta e cel mai important. Pentru că am văzut ce s-a întâmplat anul acesta. Când ştiau că ajung pe şantier – nu e cazul acestui şantier, unde ce s-a promis s-a şi făcut, chiar şi în plus – se mobilizau mai mult. Dar cum văd eu că se configurează lista viitorului guvern, sunt sceptic că vor avea evoluţii. E important să lase lucrurile aşa cum le găsesc. Că după aceea, nu-i problemă, vom reveni noi şi le vom duce mai departe aşa cum trebuie”, a afirmat ministrul Transporturilor.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 ore ago

⚡ Reparații acoperiș București – Intervenții rapide pentru prevenirea deteriorărilor majore

 Introducere Alegerea unei echipe pentru lucrări la acoperiș este o decizie importantă, deoarece de aceasta depinde siguranța întregii locuințe. În...

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026 Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026
Economic14 ore ago

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026

Pragul psihologic a căzut la finalul lui aprilie. Hackerii au sustras 1,08 miliarde de dolari din ecosistemul blockchain în doar...

Alergie vs. intoleranță alimentară Alergie vs. intoleranță alimentară
SocialO zi ago

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar...

UncategorizedO zi ago

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate?   București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic...

Uncategorized3 zile ago

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Social3 zile ago

Deficitul de vitamina D – cum îl combatem

Vitamina D este una dintre cele mai studiate molecule din medicina modernă, depășind de mult statutul clasic de „vitamină pentru...

Diverse3 zile ago

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Economic4 zile ago

Guvernul s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Cea mai mare valoare din 2026!

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Este cea mai mare...

Uncategorized5 zile ago

Cum transformi un eveniment obișnuit într-o experiență de neuitat cu ospătari profesioniști

Organizarea unui eveniment reușit depinde de multe detalii, iar personalul calificat joacă un rol esențial. Descoperă cum serviciile de închiriere...

UncategorizedO săptămână ago

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

UncategorizedO săptămână ago

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

UncategorizedO săptămână ago

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către:   Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai

București – 16 aprilie 2026 Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out...

DiverseO săptămână ago

SEO pentru „search demand shaping”: cum pot firmele influența ce caută utilizatorii în Google

În mod tradițional, SEO a fost construit în jurul cererii existente: firmele analizau ce caută utilizatorii și își optimizau conținutul...

fotovoltaice in rate fotovoltaice in rate
UncategorizedO săptămână ago

Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa fotovoltaice în rate?

România a trecut probabil pragul de 300.000 de prosumatori în 2026 – o creștere care arată că independența energetică a...

Diverse2 săptămâni ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse2 săptămâni ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Top Stiri Comisarul