Connect with us

Actualitate

Germania va trebui să crească vârsta de pensionare la 69 de ani (Banca Centrală a Germaniei) – International

Publicat

pe

Vârsta de pensionare a angajaților germani va fi crescută la 69 de ani în contextul declinului democrafic, a preconizat banca centrală a Germaniei, Deutsche Bundesbank, relatează AFP.

Declinul demografic așteptat în sânul celei mai mari economii europene va supune sistemul de pensii prin repartizare ”unei presiuni considerabile în viitor, în special începând de la mijlocul anilor 2020”, scrie Banca centrală într-un buletin de informare lunar.

De asemenea, pentru a asigurarea continuității fondurilor publice, ”vârsta de pensionare” reprezintă ”unul dintre cele mai importante pârghii pentru viitoarele reforme”, potrivit documentului.

Ultima reformă din 2012 a constat în creșterea graduală a vârstei de pensionare de la 65 la 67 de la începutul anilor 2030.

Dar acest lucru nu va mai fi suficient având în vedere batalioanele care se vor retrage la mijlocul anilor 2020, în timp ce speranța de viață crește în Germania.

Potrivit calculelor făcute de către Banca federală, cei născuți în 2001 vor putea primi pensie de la începutul lunii mai a anului 2017, la vârsta de 69 de ani și patru luni.

Primele reacții politice au fost negative.

”Fixarea unei vârste de pensionare mai mare este calea greșită”, a spus deputata Katja Mast, vicepreședinta gruului parlamentar social-democrat (SPD), partidul aliat al conservatorilor în coaliția de guvernare a Angelei Merkel.

”Avem nevoie de o strategie pentru a munci mai sănătos mai mult timp, nu vârstă de pensionare la 69 de ani pentru toată lumea”, a spus și Markus Kurth, deputat al Verzilor.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse8 ore ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic3 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized4 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate5 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized5 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized5 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized6 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate6 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse6 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

DiverseO săptămână ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

EconomicO săptămână ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

EconomicO săptămână ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

UncategorizedO săptămână ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

ActualitateO săptămână ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

UncategorizedO săptămână ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

UncategorizedO săptămână ago

Service Renault București pentru întreținere, diagnoză și reparații

Alegerea unui service Renault Bucuresti este importantă pentru menținerea mașinii în stare bună și pentru rezolvarea corectă a problemelor care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

Top Stiri Comisarul