Connect with us

Actualitate

Subiectele zilei: Un tânăr poliţist şi-a dat demisia după doar 20 de zile, oripilat de dezastrul din sistem; CTP, despre proiectul lui Liviu Pop pentru 10 august: „Cea mai mare bătaie de joc din ultimii 30 de ani” – Subiectele zilei

Publicat

pe

Un tânăr poliţist şi-a dat demisia după doar 20 de zile, oripilat de dezastrul din sistem: „Nu vreau să mor din cauza indiferenţei şi incompetenţei voastre!“ Un tânăr agent a decis să-şi dea demisia din Poliţie după doar 20 de zile de muncă. Gestul său este justificat de dezastrul găsit în sistem, implicit la postul de poliţie la care a fost repartizat, după ce a „umblat cinci zile pe la inspectorat“. Mesajul tânărului fost poliţist a fost publicat pe pagina de Facebook a Sindicatului Diamantul: ”Am fost poliţist 20 de zile. Mi-am dat demisia! Nu vreau să mor din cauza indiferenţei şi incompetenţei voastre! A cincea zi de umblat pe la inspectorat am aflat unde am fost repartizat, adică la Secţia 11 de Poliţie Drajna, Postul de Poliţie Ceraşu. Odată ajuns pe teren, m-am trezit într-o secţie în care nu aveam căldură, toaletă şi nici apă curentă unde să ne spălăm pe mâini”, potrivit Adevărul.

ISU a trimis la Parchet doar câteva cadre din interiorul clubului Colectiv. Șefii ISU ar putea fi audiați. Noi informații privind înregistrarea ținută ascunsă timp de patru ani cu intervenția pompierilor la tragedia din clubul Colectiv. Surse din Parchetul General au confirmat pentru Digi24 că încă de acum patru ani, când a fost deschis dosarul penal pentru ucidere din culpă, procurorii au transmis ISU două solicitări. Una se referea la un raport care privea activitatea din seara respectivă și imagini, dacă acestea existau. Cei de la ISU au transmis, într-adevăr, niște imagini, dar este vorba doar de câteva cadre filmate în interiorul clubului Colectiv.
Peşti marcaţi cu cipuri, găsiţi într-un restaurant din Deltă. “Veneau de pe Lună”. Sturionii din Dunăre riscă să dispară definitiv în următorii ani, dacă nu se iau măsuri care să oprească braconajul la această specie. Deși este prohibiție și pot fi cercetați penal, unii pescari tot îi prind. Au fost pescuiți chiar și sturionii introduși pentru repopularea fluviului – carnea lor a găsită în restaurantele din țară și din Ucraina. Sturioni marcați cu cipuri au fost gășiți și în restaurantele din țările vecine, notează Știrile Pro Tv.
Scandaloasele promovări ale ”tehnolicianului” Bogdan Aurescu. Liderul PNL Orban şi-a prezentat lista de miniştri. Alături de ”tehnolicianul” Bogdan Aurescu figurează inşi destoinici. Între cei vrednici se află, cert, Raluca Turcan. Dar frizează nesimţirea propunerea de la externe. Există tehnocraţi şi tehnocraţi. Cei mai interesanţi, între ei, îmi par ”tehnolicienii”. Pe jumătate politicieni, pe jumătate tehnocraţi, aceşti indivizi n-au mai puţină politică în sânge, decât le curg ritmurile de Dixieland în vene trompetiştilor de jazz din New Orleans. Tehnolicienii manifestă abilităţi de miniştri literalmente sub orice regim. Inclusiv în cele eminamente nedemocratice, scrie DW.
CTP, despre proiectul lui Liviu Pop pentru 10 august: „Cea mai mare bătaie de joc din ultimii 30 de ani”. Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi 24 despre proiectul de lege inițiat de senatorul Liviu Pop, care prevede instaurarea zilei de 10 august ca „Ziua unității civice” și care a fost adoptat luni de Senat. Gazetarul spune că această inițiativă este „cea mai mare bătaie de joc la adresa poporului român în ultimii 30 de ani”. „Este vorba de unitatea civică a victimelor cu călăii, pe care o propune domnul Pop și aș vrea să vă citesc – ceea ce mi-a rămas de făcut în această situație”, a declarat CTP pentru Digi24.
Anonim politic la Cluj, propus ministru. Puternicul grup Boc-Tișe-Buda n-a contat în negocieri. Deși n-a fost niciodată vioara întâi în politica locală, n-a excelat în niciun fel în spațiul public și nici n-a atras atenția în privința vreunei inițiative legislative, deputatul clujean Adrian Oros este propunerea premierului desemnat, Ludovic Orban, pentru Ministerul Agriculturii. Pe plan politic local a fost cât se poate de ignorat, chiar izolat, de către cei trei lideri lideri semnificativi ai PNL Cluj, respectiv Daniel Buda, Alin Tișe și Emil Boc. De altfel, potrivit informațiilor Actual de Cluj, sondajele comandate de organizațiile politice din Cluj îl poziționează pe Oros mult în coada clasamentului, în privința notorietății sau a cotei de încredere, chiar dacă el se mișcă pe scena politică de ani de zile.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova toată lumea fumează, inclusiv personalul medical. Două femei îmbrăcate în uniformă medicală au fost surprinse de către un craiovean într-o fotografie care a născut reacții de revoltă pe site-urile de socializare. Managerul spitalului, Eugen Georgescu, a declarat pentru Gazeta de Sud, în urma apariției fotografiei, că va declanșa o anchetă și se vor lua măsuri. Faptul că se fumează la Spitalul Județean nu ar trebui să suprindă conducerea și nici pe craiovenii care au călcat pragul unității. La fiecare etaj, pervazele sunt pline de mucuri de țigară, iar aparținătorii și bolnavii fumează chiar sub semnele care avertizează asupra interdicției.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul