Connect with us

Actualitate

Bogdan Licu, despre filmarea de la Colectiv: Înregistrarea trebuia pusă la dispoziția anchetatorilor. La dosar s-a muncit foare mult – Esential

Publicat

pe

Procurorul general Bogdan Licu a declarat, luni, despre filmarea care surprinde primele momente ale intervenției de la Colectiv, că IGSU trebuia să pună la dispoziție tot ce exista în acest caz. Licu a susținut că inițial s-a crezut că filmarea este a unui persoane care nu era militar. În același timp, referitor la ancheta in rem anunțată de Parchetul Militar, Licu a susținut că nu se pune problema pasării responsabilității și că s-a muncit foarte mult la dosarul Colectiv, fiiind audiate 300 de persoane.

Bogdan Licu, procuror general interimar, a declarat că în dosarul Colectiv au avut loc peste 300 de audieri și s-au făcut două rechizitorii, însă acum s-a disjuns cauza, după apariția noilor imagini, cu intervenția din primele momente, potrivit Mediafax.

„În dosarul Colectiv s-a muncit foarte mult, a fost un prim rechizitoriu în 2016, după care a mai fost un rechizitoriu 2018. (…) Am efectuat tot felul de alte activități, au fost peste 300 de audieri, ridicări de documente la mai multe instituții și organizații. S-a dispus în urmă cu un an un control ce urmează a fi finalizat prin Ministerul Sănătății la 6 spitale unde stau constatat probleme. Deci s-au făcut foarte multe. Din păcate, a apărut acea înregistrare de la ISU. Spun din păcate pentru că era important să fi știut de la bun început de ea. În acel moment, (al apariției filmării – n.r.) s-a pus problema dacă nu cumva competența aparține Parchetului Militar având în vedere că cei de la ISU sunt militari”, a explicat Bogdan Licu.

Licu a precizat că nu este vorba de pasarea responsabilității între Parchetul General și Parchetul Militar, ci despre apariția unui eveniment nou, filmarea cu primele momente ale intervenției, despre care s-a crezut, inițial, că aparține unei alte persoane, care nu e militar.

„A fost vorba de un eveniment nou apărut de care noi nu am avut cunoștință și suntem în această situație. Voi analiza personal. (…) Inițial am crezut că acea filmare aparține unui terț care se afla întâmplător acolo. Dar, nu! Acea filmare aparține unui funcționar ISU care se afla în exercitarea serviciului și a făcut acea înregistrare. Ei erau obligați să ne pună la dispoziție. Toate părțile implicate sunt obligate să pună la dispoziția anchetatorilor toate documentele toate înregistrările tot ce au la dispoziție cu privire la acest eveniment”, a mai spus Bogdan Licu.

Parchetul Militar a anunțat, săptămâna trecută, că a început cercetările in rem în dosarul Colectiv, după apariția imaginilor care surprind primele momente ale intervenției. Se fac cercetări inclusiv pentru profanare de cadavre, după ce un militar sar fi adresat cuvinte injurioase cu privire la o persoană decedată.

Un filmulet de 20 de minute a fost publicat de jurnaliștii de la Libertatea, unde se observă modul haotic în care au acționat echipajele.

Procurorii Parchetului General instrumentează un dosar deschis ca urmare a plângerii părinților victimelor și supravietuitorilor tragediei, care au acuzat autoritățile de neglijență și ucidere din culpă.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse56 de minute ago

De la solarii la căsuțe metalice de grădină: BACAS își extinde gama de produse

BACAS, compania din Alexandria cunoscută pentru producția și comercializarea solariilor și serelor, își diversifică oferta și introduce o nouă categorie...

Diverse3 ore ago

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

UncategorizedO zi ago

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

62% dintre respondenți spun că au amânat de mai multe ori vizita la stomatolog sau începerea unui tratament Costul este...

Uncategorized2 zile ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse4 zile ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
Diverse4 zile ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

Diverse6 zile ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized6 zile ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

SocialO săptămână ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

UncategorizedO săptămână ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

DiverseO săptămână ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

UncategorizedO săptămână ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
DiverseO săptămână ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Home & Family::Holidays2 săptămâni ago

Manichiura în 2027: de ce rămân populare nuanțele naturale și finisajele discrete

Tendințele în manichiură se schimbă de la un sezon la altul, însă stilurile simple continuă să fie o alegere potrivită...

Diverse2 săptămâni ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized2 săptămâni ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Viteză extremă: pixeli mai rapizi, latență redusă și mișcare mai clară AGON PRO AGP257FT: Monitor de esports cu panel Fast IPS pe bază de oxid, cu rată de refresh nativă de 1000 Hz (1050 Hz în modul OC)

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, lansează AGON PRO AGP257FT, cel mai rapid monitor din portofoliul...

Uncategorized2 săptămâni ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Top Stiri Comisarul