Connect with us

Actualitate

NY Times: Marile averi şi deceniul pierdut al Americii – International

Publicat

pe

Da, bogaţii au prea multă influenţă politică. Elizabeth Warren e foarte blamată de presă în ultima vreme. Lucru care, parţial, reflectă neîndoielnic paşii greşiţi făcuţi de ea în campanie. Însă o parte mult mai mare are de-a face cu acel gen de reacţie viscerală negativă pe care o stârnesc criticile ei privind influenţa marilor averi asupra politicii – reacţie care efectiv îi validează ideea, scrie Paul Krugman în editorialul din New York Times.

E adevărat că anterior în cariera ei, ca mai toată lumea, Warren a strâns fonduri de la donatori bogaţi. Aşa, şi? Acuzaţiile de inconsecvenţă – „ai spus X, acum spui Y” – sunt mult prea des un subterfugiu jurnalistic, o modalitate de a evita să abordezi substanţa celor spuse de un candidat. În definitiv, politicienii chiar ar trebui să-şi schimbe poziţia atunci când există motive întemeiate să o facă,citează Rador.

Întrebarea care ar trebui pusă este dacă Warren a făcut bine când a anunţat în februarie că renunţă la donaţiile venite de la bogaţi. Şi, într-un sens mai larg: are ea dreptate când spune că bogaţii au prea multă influenţă politică? Iar răspunsul la cea de-a doua întrebare este cu siguranţă „da”.

Primul lucru pe care trebuie să-l ştii despre cei extrem de bogaţi este că din punct de vedere politic ei sunt diferiţi de tine şi de mine. Nu te lăsa păcălit de cei câţiva miliardari liberali sau cvasi-liberali; studii sistematice privind politica celor ultra-bogaţi arată că ei sunt foarte conservatori, obsedaţi de reducerea fiscalităţii, opuşi protecţiei mediului şi reglementărilor financiare, nerăbdători să reducă programele de asistenţă socială.

Al doilea lucru pe care trebuie să-l ştii este că bogaţii obţin adesea ceea ce vor, chiar şi atunci când majoritatea publicului doreşte opusul. De exemplu, o largă majoritate a alegătorilor – inclusiv o majoritate a celor autoproclamaţi republicani – consideră că impozitele plătite de corporaţii sunt prea mici. Şi totuşi, politica internă fanion a administraţiei Trump este o enormă reducere a impozitelor corporatiste.

Sau, pentru a aborda o chestiune mai apropiată de inima lui Warren – şi principala ei realizare politică – cei mai mulţi americani, inclusivi mulţi republicani, sunt în favoarea unei reglementări mai dure a marilor bănci; şi totuşi, chiar dinainte de învestirea lui Donald Trump, reglementările relativ moderate adoptate în urma crizei financiare din 2008 se află sub un permanent asediu politic.

De ce exercită un mic număr de oameni bogaţi atât de multă influenţă într-un sistem care teoretic ar trebui să fie o democraţie? Contribuţiile electorale sunt doar un aspect al poveştii. La fel, dacă nu chiar mai importantă, este reţeaua finanţată de miliardari a grupurilor de reflecţie, de lobby şi altele asemenea care configurează discursul public. Şi apoi mai este şi „uşa rotativă”: e deprimant de uzual ca foşti demnitari din ambele partide să primească slujbe la mari bănci, corporaţii, firme de consultanţă, iar perspectiva unei astfel de angajări este imposibil să nu influenţeze politicile statului atât timp cât ei încă se mai află în funcţia publică.

Nu în ultimul rând, modul în care presa prezintă politicile statului pare mult prea des să reflecte punctele de vedere ale celor bogaţi. Să luăm, spre exemplu, politicile pentru combaterea şomajului.

Şomajul din SUA se află în prezent la un minim istoric, doar 3,5% – iar acest şomaj minim l-am realizat fără nici un indiciu privind o inflaţie scăpată de sub control, ceea ce ne spune că eram capabili de această performanţă încă de la bun început. Vă amintiţi cum ne spuneau oameni precum Jamie Dimon, director executiv la JPMorgan Chase, că şomajul ridicat este inevitabil din cauza unui „deficit de deprinderi”? Se înşelau.

Dar ne-a luat foarte mult timp să ajungem aici, întrucât şomajul nu a bătut în retragere decât lent după apogeul atins după criză. Rata medie a şomajului a fost în ultimul deceniu de 6,3%, ceea ce se traduce în milioane de persoane-ani [volumul de muncă depusă de un individ într-un an – n.trad.] de şomaj inutil.

De ce nu ne-am revenit mai rapid? Cel mai important motiv a fost austeritatea fiscală – tăieri de cheltuieli, chipurile pentru reducerea deficitului bugetar, care au frânat permanent economia începând din 2010. Dar cine era obsedat de deficitul bugetar? Alegătorii, în general, nu erau – însă sondajele arată că, chiar şi atunci când şomajul depăşea 8%, bogaţii considerau că deficitul bugetar e o problemă mai mare decât lipsa locurilor de muncă.

Iar presa a transmis precum un ecou aceste priorităţi, tratându-le nu ca preferinţe ale unui grup restrâns de alegători, ci drept unică poziţie responsabilă. Cum remarca la acea vreme Ezra Klein de la Vox, când venea vorba de deficitul bugetar, părea că „regulile obişnuite ale neutralităţii jurnalistice” nu se mai aplicau; reporterii pledau făţiş în favoarea unor vederi politice care erau în cel mai bun caz controversate, neîmpărtăşite de o mare parte a publicului larg şi – ştim acum – substanţial eronate.

Dar erau vederile politice ale bogaţilor. Şi când vine vorba de abordarea viziunilor politice diferite, presa îi tratează adesea pe unii americani ca fiind mai egali decât alţii.

Ceea ce mă aduce iarăşi la campania electorală pentru 2020. Poate că nu sunteţi de acord cu ideile progresiste exprimate de Elizabeth Warren ori Bernie Sanders, ceea ce e în regulă. Însă presa încă îi mai datorează publicului o dezbatere serioasă a acestor idei, iar nu respingerea lor pe baza unei combinaţii între „părtinirea centristă” reflexă şi supoziţia conştientă sau subconştientă că orice politică neagreată de bogaţi trebuie să fie iresponsabilă.

Iar atunci când candidaţii vorbesc despre influenţa excesivă a bogaţilor, şi acest subiect merită o dezbatere serioasă, iar nu săgeţile superficiale pe care le-am văzut lansate în ultima vreme. Ştiu că acest tip de dezbatere îi scoate pe mulţi jurnalişti din zona lor de confort. Acesta este fix motivul pentru care şi avem nevoie de ea.

Paul Krugman, New York Times (preluare Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse5 zile ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

Uncategorized5 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized5 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized5 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized6 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse7 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

UncategorizedO săptămână ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

UncategorizedO săptămână ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

DiverseO săptămână ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

ActualitateO săptămână ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized2 săptămâni ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic2 săptămâni ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse2 săptămâni ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Top Stiri Comisarul