Ei argumentează că dublarea alocațiilor pentru copii se va reflecta în timp în scăderea migrării către ţările dezvoltate. „Consecinţele nemajorării se văd de pe acum, demografic și economic, iar în următorii ani se vor aprofunda: scăderea populaţie active în muncă şi scăderea contribuţiilor financiare în susţinerea facilităţilor sociale; calitatea forţei de muncă rămasă în ţară în raport cu cea care a ales să emigreze; importul forţei de muncă în detrimentul celei naţionale”, argumentează părinții.
Părinții spun că este inacceptabil ca statul să găsească resurse pentru banii pentru pensii speciale, pentru mărirea salariilor parlamentarilor, dar să nu găsească bani pentru copii.
Comunicatul, integral
Apelul nu are caracter politic, nu subscriem la jocurile de culise ale clasei politice, numai că dublarea are un fundament cu, cel puțin, caracter social.
Suntem conștienți că bugetul nu reprezintă un sac fără fund, numai că, în ultimii 30 de ani, de câte ori este vorba de bugetul Ministerului Educaţiei, de investiţii bugetare reale în educatie sau de alocațiile copiilor, nu se găsesc resurse financiare. Este ştiut faptul că, în termeni ai cheltuielilor bugetare pentru educație, România rămâne la unul dintre cele mai scăzute niveluri din Uniunea Europeană. Această lipsă de finanțare este relevantă mai ales pentru educația primară.
Scopul educaţiei este de a pregăti forţă de muncă activă calificată, care, pe termen lung, aduce plus-valoare la bugetul naţional, iar creşterea cuantumului alocaţiei se reflectă, tot pe termen lung, în scăderea migrării către ţările dezvoltate. Consecinţele nemajorării se văd de pe acum, demografic și economic, iar în următorii ani se vor aprofunda: scăderea populaţie active în muncă şi scăderea contribuţiilor financiare în susţinerea facilităţilor sociale; calitatea forţei de muncă rămasă în ţară în raport cu cea care a ales să emigreze; importul forţei de muncă în detrimentul celei naţionale.
Costurile necesare şcolarizării, coroborate cu nivelul de trai scăzut la nivel naţional, sunt o barieră în motivarea părinţilor şi elevilor pentru încrederea acordată sistemului de educaţie.
Aflăm din rapoarte oficiale faptul că peste o treime dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei și 150.000 adorm flămânzi. Potrivit acelorași date, România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din Uniunea Europeană. Aproximativ 21,5% dintre copiii români trăiesc în condiții materiale extrem de precare, acest procent reprezentând cea mai ridicată rată din UE, unde media este de 5,9%. De asemenea, peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie.
Facem tot felul de analize cu rol educațional în care scoatem în evidență rata de abandon școlar, vorbim despre modul în care trebuie să ajutăm copiii să se dezvolte personal şi toate acțiunile pe care trebuie să le întreprindem pentru a-i sprijini, despre inegalitățile privind veniturile și excluziunea socială, dar fără a acţiona în consecinţă.
Considerăm inacceptabil ca statul să găsească resurse şi să asigure, fără probleme, bani pentru pensii speciale, pentru mărirea salariilor parlamentarilor, pentru studii de pre şi fezabilitate ale autostrăzilor neconstruite în ultimii 30 de ani, numai pentru copiii noştri, viitorul țării, nu găsim.
Pe această cale, solicităm atât Administrației Prezidențiale cât şi Guvernului României să găsească soluțiile necesare pentru alocarea sumelor aferente, astfel încât copiii să beneficieze de alocațiile mărite.
