Cazul directoarei Spitalului de Urgență din Piatra Neamț, ucisă de soț acum câteva zile, chiar în incinta spitalului, readuce în discuție problema violenței domestice. Cazul femeii din Vaslui, ucisă de soţ la câteva zile după ce s-a întors acasă de la muncă din străinătate sau al agentului de poliție care şi-a împuşcat mortal soţia şi pe o colegă a acesteia într-un coafor din Bucureşti sunt alte exemple cutremurătoare ale violenței domestice.
Mii de femei continuă să fie victime ale violenței domestice, iar astfel de drame se petrec zilnic, cele mai multe în spatele ușilor și pereților tăcuți ai locuinței.
O anchetă efectuată la nivelul Uniunii Europene încă din anul 2014 atrăgea atenția cu privire la amploarea violenței în cadrul cuplului: la nivelul UE, dintre femeile care au sau au avut o relație cu un bărbat, 22 % au fost supuse violenței fizice și/sau sexuale, iar 43% (două din cinci femei) au suferit o formă de violență psihologică exercitată fie de partenerul din prezent, fie de un partener anterior.
În România, dimensiunea violenței fizice în cuplu este și mai ridicată decât la nivelul UE și, în loc să scadă, crește de la an la an. Violența în cuplu nu are legătură nici cu nivelul de educație, nici cu alcoolismul și nici cu sărăcia. Dimpotrivă, sunt multe situații în care, deși nivelul de educație este ridicat, gradul de violență este la fel de mare.
În anul 2018, la un an după adoptarea ordinului de protecție provizoriu, în România, potrivit statisticilor, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde! Aproape 18.000 de femei au fost lovite, iar 48 au murit. Totalul infracțiunilor a crescut cu 2.200 de cazuri, comparativ cu 2017. Cea mai mare frecvență o au infracțiunile de loviri sau alte violențe. Numărul de victime femei a crescut în anul 2018 cu 2.038, în timp ce numărul de agresori adulți bărbați a crescut cu 1.981.
De fiecare dată ne cutremurăm, ne lamentăm, ne arătăm surprinderea – cum a fost posibil așa ceva?! Dincolo de aceste statistici sumbre și reci rămâne întrebarea: ce facem? Ce fac autoritățile, mai ales că în multe astfel de situații a rezultat că existau plângeri formulate de victime împotriva agresorilor? Ce face societatea pentru diminuarea acestui fenomen? Indiferența noastră este un aliat al agresorilor!
În baza Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, instanța poate emite un ordin de protecție a persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei. Prin ordinul de protecţie, se pot dispune cu caracter provizoriu una sau mai multe măsuri – obligaţii sau interdicţii, inclusiv la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă și suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască.
Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului. Ordinul de protecție este executoriu, iar executarea se face fără somație și fără trecerea unui termen.
Prin Legea nr. 174/2018 s-a prevăzut posibilitatea emiterii unui ordin de protecţie provizoriu de către poliţiştii care constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică. Acest ordin de protecție provizoriu se emite pentru o perioadă de 5 zile și poate conține una sau mai multe măsuri de protecţie, printre altele evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună sau obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă.
Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. Procurorul de la parchetul competent decide cu privire la necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie, în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului. Imediat după confirmare, procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie. În acest caz, durata iniţială pentru care a fost dispus ordinul de protecție se prelungeşte, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecţie, cu informarea agresorului despre acest fapt.
Din păcate, așa cum am menționat, nici introducerea ordinului de protecție provizoriu nu a determinat în primul an de la aplicare, reducerea cazurilor de violență în cuplu. În continuare, numeroase victime ale agresiunilor nu recurg la aceste proceduri, unele pentru că manifestă neîncredere în autorități și consideră că singura soluție de supraviețuire este să îndure. Ajung să se învinovățească, să considere că ele sunt de vină și că nu există nici o speranță. Alte victime pur și simplu nu își pot părăsi călăul, susținându-l inclusiv în fața autorităților – celebrul sindrom Stockholm!
De fiecare dată când în urma unui astfel de conflict domestic o femeie moare, violența în familie ajunge pe agenda publică o perioadă de timp, pentru ca treptat să se așterne uitarea. În felul acesta încet, dar sigur violența de cuplu a devenit un fenomen social.
Adoptarea acestor dispoziții legale în acest domeniu era necesară, dar nu este suficientă. Este nevoie de mult mai mult!
Un articol semnat de Cătălina DICU, Senior Partner (cdicu@stoica-asociatii.ro), STOICA & Asociații
