Connect with us

Actualitate

SUA refuză să extrădeze soția unui diplomat care a provocat un accident mortal în Anglia – International

Publicat

pe

Statele Unite au respins cererea britanică de extrădare a soției unui diplomat american acuzată de un accident mortal de mașină în Anglia, a anunțat vineri ministerul britanic de Interne, citat de AFP.

„Suntem dezamăgiți de această decizie care pare o negare a justiției”, a reacționat o purtătoare de cuvânt a Home Office. „Examinăm de urgență toate celelalte posibilități care ne sunt la îndemână”.

Moartea lui Harry Dunn, 19 ani, în 27 august, după ce motocicleta sa a fost lovită de mașina condusă de Anna Sacoolas, care mergea pe contrasens în apropierea bazei americane unde lucra soțul său, a provocat o vie emoție în Regatul Unit.

Acest incident se alătură acum celorlalte subiecte de disensiune între Londra și Washington, pe lângă proiectul britanic de taxare a giganților online li posibila atribuire a rețelei 5G chinezilor de la Huawei, în momentul în care guvernul britanic se pregătește să negocieze după Brexit un nou acord comercial cu Statele Unite.

„În momentul accidentului și în toată perioada sejurului său în Regatul Unite șoferița, cetățean american, beneficia de imunitate”, a explicat un purtător de cuvânt al departamentului american de Stat. O extrădare „ar fi creat un precedent extrem de deranjant”.

Ministrul britanic al Afacerilor externe Dominic Raab a asigurat într-un comunicat că „Regatul Unit ar fi acționat diferit dacă ar fi fost vorba de un diplomat britanic în Statele Unite”.

Protest

Invocând imunitatea diplomatică, Anna Sacoolas, 42 de ani și mamă a trei copii, a fost repatriată în Statele Unite la puțin timp după accident.

Ea a fost pusă sub acuzare la sfârșitul lui decembrie de justiția britanică. Parchetul britanic a lansat o procedură de extrădare, calificată imediat de Washington drept un „abuz”.

Familia lui Harry Dunn s-a declarat „deloc surprinză” de refuzul american. Într-un comunicat, familia a denunțat o administrație americană „fără credință și fără lege” gata să „atace până și apropiatul său aliat pe scena internațională”.

Donald Trump a evocat un „accident oribil” și dificultățile cu care se confruntă un șofer american în a se obișnui să conducă pe banda stângă.

Familia lui Harry Dunn intenționează să continue lupta pentru a obține dreptate și a anunțat un protest în fața bazei americane, în 2 februarie.

Președintele american Donald Trump, un fervent suporter al Brexitului, i-a promis lui Boris Johnson un acord comercial bilateral „enorm” și „magnific”, chiar dacă negocierile se anunță aprige, în ciuda proximității afișate de cei doi.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate21 de ore ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized3 zile ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized6 zile ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse6 zile ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized6 zile ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

Diverse6 zile ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Diverse7 zile ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casino7 zile ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

UncategorizedO săptămână ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

UncategorizedO săptămână ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

UncategorizedO săptămână ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

ActualitateO săptămână ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Arts & Entertainment::PhotographyO săptămână ago

Cel Mai Bun Software de Design 3D pentru Arhitectură

Alegerea software-ului 3D potrivit influențează direct viteza de lucru și cât de convingător arată proiectul final în fața clientului. În...

ActualitateO săptămână ago

Daniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună

Daniela Popescu știe foarte bine ce înseamnă curățenia făcută ca la carte. Nu vorbim despre o intervenție făcută în grabă,...

homemobili timisoara homemobili timisoara
Stiri localeO săptămână ago

Ghidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili

Amenajarea locuinței reprezintă oglinda personalității noastre și investiția pe termen lung în confortul zilnic. În peisajul designului interior din capitala...

ActualitateO săptămână ago

Alternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională

Migrația modernă și legăturile strânse dintre comunitățile de români din diaspora și familiile rămase în țară au transformat radical cerințele...

Apartamente de lux Apartamente de lux
SocialO săptămână ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 săptămâni ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized2 săptămâni ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized2 săptămâni ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Top Stiri Comisarul