După ce puternicul împărat-țăran Mao Zedong a câștigat un război civil în 1949, Partidul Comunist Chinez a încercat să combată asemenea credințe, catalogându-le drept superstiții neștiințifice (sic!). De când a preluat puterea, în 2012, președintele Xi Jinping a încurajat o renaștere a unora dintre tradițiile și credințele vechi.
Însă el a evitat cu mare grijă orice pomenire a ciclului dinastic și a mandatului ceresc, mai cu seamă că semnele tradiționale de rău augur s-au acumulat claie peste grămadă anul trecut.
Un război comercial cu cel mai mare partener comercial al Chinei, rebeliune fățișă în fosta colonie britanică Hong Kong și penuria de carne de porc provocată de devastatoarea răspândire a febrei porcine africane ar fi fost toate privite din perspectiva tradițională drept prevestiri sumbre cum că sfârșitul dinastiei e aproape. Toate acestea pălesc însă în comparație cu pandemia coronavirusului izbucnită la finalul anului trecut în orașul Wuhan din centrul Chinei.
Printr-o coincidență a istoriei, Wuhan este și locul unde s-au tras primele focuri de armă în 1911, la revoluția care l-a răsturnat pe ultimul împărat al dinastiei Qing. Astăzi este sursa unei molime terifiante care s-a răspândit deja în întreaga Chină și în jurul lumii și a determinat cele mai ample tentative de a ține populația în carantină – aproximativ 60 de milioane de oameni.
Faptul că sistemul autoritar al Chinei este deosebit de slab la gestionarea unor situații de urgență în sfera sănătății publice, care necesită o informare promptă, transparentă și precisă, face ca această provocare să fie mult mai mare decât oricare alta cu care s-a confruntat Xi până acum.
Dacă virusul va putea fi izolat în următoarele săptămâni, atunci e posibil ca Xi să iasă relativ neatins, dând vina pe autoritățile provinciale pentru criză. După ce a închis segmente întregi ale economiei pentru a îngrădi epidemia, el chiar poate argumenta acum că e nevoie de și mai multă supraveghere și control în societatea chineză. Dar dacă virusul nu va putea fi izolat rapid, situația s-ar putea transforma într-un moment Cernobîl al Chinei, când minciunile și absurditățile autocrației vor fi expuse clar ca lumina zilei spre a fi văzute de toată lumea.
Cenzorii statului deja nu mai reușesc să țină sub control potopul de sarcasm și dezgust de pe internet, provocat de tentativele inițiale de mușamalizare a răspândirii bolii. Una dintre primele ținte ale ridiculizării a fost demnitarul din sectorul sănătății trimis de la Beijing la Wuhan pentru a liniști public mulțimile cum că boala poate fi „prevenită și controlată”. El însuși s-a îmbolnăvit și a devenit un simbol al incompetenței și mitomaniei guvernului.
Universitari și intelectuali mai curajoși au riscat încarcerarea denunțând eșecul Partidului Comunist din perspectiva legitimității prin performanță. Unii s-au referit explicit la mandatul ceresc și au oferit numeroase exemple de decădere dinastică în ultima fază. Însă momentul definitoriu al crizei – momentul în care o provocare gravă la adresa partidului s-a transformat într-o problemă potențial existențială pentru el – a venit joi (sic! vineri, de fapt – n.trad.), odată cu decesul unui oftalmolog de 33 de ani din Wuhan numit Li Wenliang.
În primele zile ale crizei, doctorul Li trăsese semnalul de alarmă în grupuri de discuții online ale foștilor săi colegi de facultate, după ce sesizase că au apărut multe cazuri stranii de pneumonie, care nu răspundeau la tratamentele uzuale. Pentru acest lucru a fost mustrat de spitalul său și a fost chemat în miez de noapte la poliție, unde el și alți șapte medici au fost forțați să semneze confesiuni și angajamente că vor înceta să răspândească „zvonuri”.
Când însuși doctorul Li a contractat boala, chinezii de rând s-au indignat. Până și Curtea Supremă a Poporului de la Beijing a admonestat poliția și i-a lăudat pe medicii care au tras prima dată semnalul de alarmă. Însă vineri, când doctorul Li a murit, reacția a fost vulcanică.
Faptul că știrea a fost publicată prima dată de presa de stat e un indiciu că au apărut fisuri în temutul aparat de propagandă al partidului. Cenzorii au fost incapabili să facă față revărsării de revendicări din mediul online precum „Vrem libertate de exprimare”.
Povestea doctorului Li este atât de puternică și pentru că se mulează perfect pe un alt arhetip străvechi al istoriei Chinei. Învățatul confucianist incoruptibil, care îi spune adevărul în față împăratului, dar e persecutat și într-un final moare din cauza onestității sale, are un loc aparte în tradiția intelectuală a Chinei. Doctorul Li se potrivește perfect în acest rol.
Calea pe care o va apuca virusul de acum încolo poate determina dacă doctorul Li va ajunge să fie comparat și cu un personaj istoric contemporan – tânărul vânzător de fructe tunisian care s-a auto-incendiat în semn de protest contra nedreptății regimului, declanșând Primăvara Arabă și căderea mai multor dinastii din Orientul Mijlociu. (Financial Times)
