Connect with us

Actualitate

Costul “petrecerii” este mai mare în România decât în alte țări din regiune. Iată cu cât și de ce. Cum vede situația un oficial BNR – Finante & Banci

Publicat

pe

​Un prieten de-al nostru adoră să facă petreceri. Organizează una pe lună. De obicei le dă acasă. Vine lumea și consumă snack-uri, băuturi răcoritoare etc. Totul este bine și frumos. Din când în când vine și împrumută bani de la noi pentru a cumpăra produsele ce urmează a fi consumate. Îi spunem să ne dea înapoi cu o dobândă de 3% pe an. Lună de lună cere mai mult, iar noi ne gândim că în loc să investească banii într-un laptop nou pe care să își desfășoare munca, preferă să continue distracția. Așadar, pentru că își consumă banii cu această „activitate” i-am crescut dobânda. Prietenul acesta este statul român, iar în situația asta “noi” suntem investitorii.

Exemplul de mai sus este extrem de simplist (nu am intrat în detalii legate de gradul de finanțare, de rambursările datoriilor ce ajung la scadență, deficite etc. pentru că despre aceste lucruri am tot scris). Ceea ce e mai sus reprezintă doar ideea de înțelegere a principiului.

Iată un grafic care arată cum a crescut costul de finanțare al statului comparativ cu alte țări din regiune

Sursa: Consiliul fiscal

Acest grafic a fost prezentat într-o conferință de Daniel Dăianu, președintele Consiliului fiscal. Astfel, declara că nu trebuie tot facem comparații cu cât a fost costul împrumutului săptămâna asta versus săptămâna trecută.

„Nu asta contează. Uitați și dvs. diferența dintre polonezi, unguri și cehi. Uitați diferența. Noi ne împrumutăm dublu în moneda locală pentru că aici se văd tensiunile de pe piața valutară și presiunile pe buget”, a spus el.

Cum interpretează un oficial BNR acest grafic

HotNews.ro stat de vorbă cu Cristian Popa, membru în consiliul de administrație la BNR, care a arătat că acea creștere a costului de la finalul anului 2017 este rezultatul dezechilibrelor macroeconomice: deficit bugetar și deficit al contului curent.

„Cam atunci începeau să crească deficitele (în trimestrul 4 din 2017 n.r.). De asemenea, vorbim de faptul că la mijlocul perioadei (T1, T2 2019) avem celebra OUG 114 care a creat incertitudine. Am putea spune că i-a speriat pe investitori și că a făcut mediul mult mai puțin predictibil”, spune el.

Din punctul său de vedere, acea OUG a fost un factor foarte important pentru piețe.

„Taxa bancară a împins curba de randamente în sus, unele bănci ar fi putut sucumba taxei, România devenise foarte puțin predictibila, peste noapte, la propriu”, a explicat el.

  • Cazul Bulgariei e diferit pentru că ei au Consiliu monetar. Ei au o politică monetară care e aproape aceeași cu cea Europeană, iar cursul lor fata de euro este fix. De aceea randamentele sunt foarte mici, pentru că și în Europa sunt mici, chiar negative.

„Cu Polonia și Cehia sunt comparațiile cele mai corecte, iar acolo vorbim de deficit bugetar mult mai mic, surplus în cazul Cehiei, între timp și Polonia a ajuns tot pe surplus. Este normal să se finanțeze la dobânzi mai mici, pentru că le scade îndatorarea și emit mai puține titluri, doar cât să refinanteze datoria publică actuală”, a mai arătat el.

Dacă vor crește pensiile cu 40%, costul statului va crește. Și noul Coronavirus poate juca un rol

Și Petrișor Peiu, analist economic, spune că statul se împrumută mai scump din cauza deficitelor care se cronicizează.

„Noi vedem că de la an la an crește deficitul comercial, iar deficitul bugetar a tot stat pe la 3%. Anul trecut a explodat, iar anul ăsta iarăși e prevăzut să fie peste 3% din PIB. Și la anu. Asta este clar o chestiune care descurajează pe cei care plasează banii în obligațiuni românești”, a declarat Peiu, pentru HotNews.ro.

A doua chestiune, spune el, ar fi structura cheltuielilor bugetare ale României, care este destul de diferită față de țările din regiune ca proporție a cheltuielilor așa-zis rigide: adică salarii, pensii, plata datoriei externe și, ceea ce numim noi, funcționarea statului – adică cheltuieli pe care oricum trebuie să le faci.

  • Se întâmplă an de an. Adică crește proporția acestor cheltuieli an de an. Nici măcar nu s-a stabilizat.

„La noi, proporția acestor cheltuieli este extrem de ridicată, în sensul că rămân pentru investiții sume foarte mici. Adică noi avem sumele pentru investiții cam de două ori mai mici ca pondere în PIB decât au Ungaria, Polonia”, afirmă Peiu.

Potrivit acestuia, dacă vor crește pensiile cu 40%, va crește dobânda.

  • Va crește și gradul de îndatorare. Trebuie să finanțezi de undeva asta.

„Mai este ceva care se întâmplă zilele astea. Lumea a început să fie foarte speriată de posibilitatea inducerii unei recesiuni de către Coronavirus. Toate tensiunile astea de care vorbim legate de sănătatea noastră bugetară și financiară vor fie exacerbate dacă apare o recesiune. Atunci cei care cumpără obligațiuni sunt cu atât mai prudenți când vine vorba de România”, explică analistul economic.

Iată un grafic care arată soldul bugetar al României comparativ cu al țărilor din regiune

(legat de 2019, de precizat că nu au sosit, momentan, datele pe ESA)

Este clar că au urcat cheltuielile statului. Acest lucru a fost observat de toată lumea. Banii pentru investiții sunt tot mai puțini. Dacă vor urca pensiile cu 40%, atunci investitorii vor împrumuta statul la randamente mai mari. Momentan, pe la colțuri, se vorbește că va fi o mărire mai mică (a pensiilor), de circa 10-15%. Rămâne de văzut. Creșterile de pensii vor fi oricum făcute pe datorie. Când ANAF-ul va reuși să colecteze precum vecinii noștri, atunci va fi o “vreme bună” pentru România. Altfel, drumul de la petrecere, la parastas va fi unul scurt.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized16 minute ago

Câți ani poate rezista un telefon pliabil?

Cu o balama testată pentru 500.000 de plieri și tehnologii avansate de protecție, HONOR Magic V6 reflectă experiența acumulată de...

Uncategorized4 ore ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized4 ore ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized2 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized3 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized3 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized3 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate4 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized4 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized4 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized4 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

Diverse5 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse7 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 săptămâni ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Top Stiri Comisarul