Connect with us

Actualitate

Business report: Numărul angajaților străini din România s-a dublat față de 2018; Subvențiile ajung a doua sursă de bani la Fondul Sănătății și sunt la cel mai ridicat nivel din 2014 încoace: 5,7 miliarde de lei; 2020 – moment de cotitură pentru echilibrul economic – Business

Publicat

pe

Numărul angajaților străini din România s-a dublat față de 2018: „Este greu ca un român să stea. Nu-i convine salariul, programul”. Numărul angajaților străini din România s-a dublat față de 2018. Asta pentru că mediul privat din România se confruntă cu o criză pe piața forței de muncă și le este din ce în ce mai greu să aducă și să păstreze angajații români. Peste 23 de mii de cetățeni din afara Uniunii Europene lucrează legal în România, cei mai mulți în construcții și servicii. O treime din companiile de pe piața locală vor să importe forță de muncă din străinătate în următoarea perioadă. În toate cele cinci restaurante ale unui lanț din București lucrează în jur de 30 de angajați asiatici. Nicoleta Androne, reprezentant restaurant: ”Ei sunt mult mai serioși decât ai noștri, nu e ceva personal, dar în timp am observat asta. Este din ce în ce mai greu ca un român să stea, nu-i convine salariul, nu îi covine programul, are din ce în ce mai mari pretenții, dar fără să ofere ceva la schimb. Noi avem angajați și tailandezi și filipinezi”, conform Digi24.

Analiză / 2020 – moment de cotitură pentru echilibrul economic: Decizia politică va alege dacă ne vom dezvolta sau nu sustenabil. Pe datele actuale și în baza legislației deja adoptate, datoria publică a României este proiectată a atinge nivelul de 91,2% din PIB, potrivit analizei de sustenabilitate și riscuri financiare prezentate recent de Comisia Europeană în cadrul Semestrului European. Acest document confirmă concluziile prezentate în variantă restrânsă încă de mijlocul lunii februarie. Simplificat, ideea este că abordarea actuală de a forța majorarea unor beneficii sociale fără a avea în spate veniturile corespunzătoare, va produce un dezechilibru major pe termen lung, arată Curs de Guvernare.

Introducerea unui preț de referință la reparațiile auto acoperite de polițele RCA – respinsă. Senatorii din comisia de buget au decis, marți, să respingă proiectul de lege prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar fi fost obligată să calculeze, împreună cu Institutul Național de Statistică, și să publice anual prețurile de referință la lucrările de reparații acoperite prin intermediul polițelor RCA. Săptămâna trecută, comisia întocmise un raport de adoptare a legii, dar luni plenul Senatului a decis să retrimită proiectul comisiei. ASF a anunțat că nu susține această propunere, pe motiv că instituția nu are competențe în domeniu. Refuzul ASF este motivat de faptul că producătorii/importatorii de vehicule și unitățile reparatoare auto nu intră în aria de supraveghere a ASF, notează Profit.ro.
Șoferii, contabilii și economiștii, cei mai activi în căutarea unui job, în februarie. Topul companiilor în care vor să lucreze românii. Românii au continuat să-și caute joburi noi și în luna februarie, iar companiile au înregistrat cu 5% mai multe aplicări la joburi comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai multe căutări de joburi din luna februarie au fost în domenii precum transport – peste 34.000 de căutări, financiar contabil – peste 32.000 de căutări, inginerie – peste 23.000 de căutări și vânzări – peste 20.000 de căutări. Surpriza lunii februarie vine din domeniul resurse umane, unde angajații specializați au înregistrat peste 17.000 de căutări de joburi. În același timp, joburile vedetă din luna februarie, cu o medie de 1.000 de candidați fiecare, au fost Lucrător Comercial la Takko Fashion International, Asistent Vânzări la Deichmann și Partener Servicii Clienți la BCR, infrmează inCont.ro.
Subvențiile ajung a doua sursă de bani la Fondul Sănătății și sunt la cel mai ridicat nivel din 2014 încoace: 5,7 miliarde de lei – analiză Subvențiile au ajuns a doua sursă de bani la Fondul Sănătății (FNUASS), din care e finanţat sistemul sanitar, în 2019, depășind încasările din taxa clawback plătită de producătorii de medicamente, arată o analiză făcută de Economica.net pe baza execuțiilor FNUASS. Subvențiile primite la Fondul Sănătății au ajuns la 5,69 de miliarde de lei în 2019 și sunt cel puțin duble față de cele virate la FNUASS în 2018, reiese din calculele făcute de Economica.net. Aproape 23% din banii cheltuiți din Fondul Sănătății în cursul anului 2019 au mers către spitalele publice pentru a acoperi creșterile de venituri acordate personalului medico-sanitar şi auxiliar din aceste unități, în acord cu prevederile Legii salarizării unice, reiese din analiza făcută de Economica.net.
Idei de afaceri de familie: de la mâncarea gătită în bucătărie la recoltarea mierii de albine de pe câmp. Ideea unei afaceri de familie poate veni în bucătăria de acasă, dacă unul dintre fondatori este pasionat de gătit și realizează preparate apreciate de alții sau poate apărea la nevoie, când rutina muncii te obligă să iei decizia de a face o schimbare. Pentru a deschide propriul atelier este necesară o investiție de peste 20.000 de euro, bani care ar urma să fie folosiți pentru închirierea și utilarea spațiului cu cuptoare, frigidere și congelatoare, pentru achiziția de ingrediente și plata materialelor de ambalare: hârtii, cutii și pungi. Spre exemplu, Odette Costea și soțul ei au investit 25.000 de euro într-un atelier de patiserie și cofetărie unde face quiche-uri sărate și crocante și tarte cu fructe, ciocolată și bezea. Investiția în afacerea Biscuit, fondată de două surori din București, a trecut de 40.000 de euro. Antreprenorii din domeniu recomandă ca o afacere cu miere să înceapă cu zece stupi, pentru ca fondatorul să se obișnuiască cu albinele. Investiția într-o familie de albine, în cutii și în instrumentele necesare pentru realizarea mierii se ridică la 10.000 de lei, circa 2.000 de euro, scrie Wall-Street.ro.
O decizie a Înaltei Curți duce Fondul de Garantare a Asiguraților la cote de alarmă. Încă un faliment în piață va fi greu suportat Disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), principala linie de protecție a păgubiților în caz de faliment în asigurări, vor ajunge la nici jumătate din nivelul de dinainte de prăbușirea Astra și Carpatica, după ce FGA va pune în aplicare o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Fondul pierde aproape un sfert din banii strânși până acum. Pe scurt, ÎCCJ a decis ca FGA să despăgubească integral companiile de asigurări prejudiciate de falimentele Astra Asigurări și Carpatica Asig, de la care aveau de recuperat bani în baza așa numitelor regrese din RCA. Până în prezent, interpretând că asigurătorii au luat oricum bani în plus pentru clauza de regres, FGA a despăgubit cu maximum 100.000 de euro companiile vizate, informează Economica.net.
Ungaria, victorie importantă la Curtea de Justiţie a UE. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că taxele aplicate pentru aceste companii nu sunt discriminatorii. Așa că, taxele vor crește în mod proporțional cu cifra de afaceri. Companiile sunt revoltate. Google a primit o amendă ce depășește 3 milioane de euro. Taxele speciale instituite de guvernul ungar asupra operatorilor din sectorul telecomunicaţiilor şi celui de retail – taxe care au afectat mai ales companii cu acţionariat străin – nu încalcă legislaţia europeană, a decis marţi Curtea de Justiţie a UE (CJUE). Guvernul ungar a introdus în anul 2010 o serie de taxe speciale percepute companiilor de telecomunicaţii, energetice şi de distribuţie. Cum aceste companii sunt majoritatea străine, cei care au criticat noile taxe le-au considerat a fi o măsură protecţionistă, chestiune care a antrenat şi divergenţe între Budapesta şi Bruxelles, în plus faţă de disputele pe tema statului de drept, relatează Capital.ro.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul