Connect with us

Actualitate

HA’ARETZ: Rezultatele alegerilor din Israel reprezintă o zi neagră pentru democraţia israeliană – International

Publicat

pe

Toate cele trei sondaje de opinie realizate la ieşirea din secţiile de votare şi transmise la televiziune luni noaptea arătau victoria decisivă a premierului Benjamin Netanyahu şi mari pierderi pentru Kahol Lavan, partidul condus de Benny Gantz, fostul şef al Statului Major, şi pentru întregul bloc de centru-stânga. Potrivit acestor sondaje, Likud ar fi învins partidul Kahol Lavan cu câte trei până la cinci fotolii, iar blocul de dreapta ar fi bine instalat, deţinând 59 de fotolii.

Dar nu doar blocul de centru-stânga a pierdut luni. Victoria inculpatului Benjamin Netanyahu reprezintă o înfrângere pentru statul de drept şi pentru orice israelian care doreşte să trăiască într-o ţară democratică guvernată de lege şi în care nimeni să nu se afle mai presus de ea. Este o zi neagră pentru oricine dorea să lase în urmă coşmarul anilor în care Netanyahu s-a aflat la putere, nişte ani caracterizaţi prin învrăjbire şi rasism.

Spre deosebire de cele două scrutinuri anterioare, desfăşurate pe vremea când premierul mai era încă doar suspectat de diverse delicte, Netanyahu a candidat la alegerile pentru Knesset de luni – al treilea scrutin din ultimul an – ca un om pus sub acuzare pentru mită, fraudă şi abuz de încredere în trei cazuri separate. Asta înseamnă că milioane de israelieni au votat un candidat acuzat că a comis nişte delicte.

Alegerile de luni trebuie interpretate ca fiind un vot de neîncredere în sistemul juridic, în poliţie, în procuratură şi în procurorul general. Este o situaţie fără precedent. Curtea Districtuală din Ierusalim a programat deschiderea procesului lui Netanyahu pe data de 17 martie, adică peste doar două săptămâni. Dar cum el şi-a retras cererea de imunitate pe care a înaintase fostului Knesset, Netanyahu nu poate depune o a doua cerere pe această temă.

Din experienţa trecută, ne dăm seama că primul său obiectiv va fi acela de a bloca procedurile legale împotriva sa. Partenerii săi obişnuiţi – politicienii de dreapta şi partidele religioase, şi toţii cei interesaţi să încline balanţa puterii şi să aducă schimbări în cele trei ramuri ale guvernării dominând Înalta Curte de Justiţie şi anulând puterea şi independenţa Procuraturii Generale – nu-l vor opri.

Dimpotrivă, este aproape sigur că ei vor marşa la orice manevră juridică sau politică cerută de Netanyahu, inclusiv adoptând nişte legi care să permită Knessetului să domine Înalta Curte or, asta va împiedica efectiv instanţa să respingă legile neconstituţionale. Asta înseamnă că Israelul alunecă spre o extrem de adâncă prăpastie. Este o perspectivă care depăşeşte chiar şi simpla protecţie a unui premier acuzat de nişte delicte.

Dreapta israeliană este interesată să formeze ceea ce, luni, Naftali Bennett, preşedintele partidului Yamina, definea drept un „guvern suveran”, care să anexeze nişte teritorii încălcând legislaţia internaţională, care să fure pământurile palestiniene şi care să impună de facto un regim de apartheid. Din acest motiv, rezultatele alegerilor nu pot fi considerate drept o întâmplătoare coincidenţă: ca să promovezi o politică coruptă ai nevoie de un premier corupt.

Acum, Netanyahu îşi va concentra eforturile asupra ademenirii „dezertorilor” din blocul rival pentru ca astfel să poată forma un guvern. Nu putem decât să sperăm că niciunul dintre ei nu va ceda în faţa tentaţiilor oferite de el pentru a face ca ţara să se transforme oficial într-una care şi-a abandonat toate valorile. (HA’ARETZ, preluare Rador.)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse22 de ore ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse22 de ore ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

UncategorizedO zi ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
UncategorizedO zi ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized6 zile ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

Uncategorized6 zile ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

UncategorizedO săptămână ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

UncategorizedO săptămână ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

UncategorizedO săptămână ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

DiverseO săptămână ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

DiverseO săptămână ago

Calendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)

Calendarele personalizate nu mai sunt doar simple obiecte de organizare — au devenit cadouri cu impact emoțional și, în același...

UncategorizedO săptămână ago

• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

  Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cupola Speed, o alegere practică atunci când ai nevoie de piese auto

Atunci când mașina are nevoie de o reparație, totul devine mai simplu dacă găsești rapid piesa potrivită. Nu este vorba...

Actualitate2 săptămâni ago

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Actualitate2 săptămâni ago

Textura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână

La prima vedere, multe rețete apoase par în regulă chiar din ziua în care ies din laborator. Textura este curată,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

Actualitate2 săptămâni ago

Lansare Alfa: cautcoleg.ro te Ajută să Găsești Colegul de Apartament Perfect

Suntem încântați să anunțăm lansarea în varianta alfa a platformei cautcoleg.ro, un instrument inovator conceput pentru a simplifica radical procesul...

Actualitate2 săptămâni ago

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o...

Top Stiri Comisarul