Connect with us

Actualitate

Coronavirus: Între cazurile reale și cele detectate, epidemia avansează în umbră. De unde provine diferența și cum au procedat diferitele țări afectate de Covid-19 – Coronavirus

Publicat

pe

Este partea întunecată a pandemiei provocate de coronavirus: în majoritatea țărilor, numărul real al persoanelor infectate este mult mai mare decât cel oficial al cazurilor declarate pozitive, un decalaj care depinde de diferitele politici de testare, scrie AFP.

„Există fără îndoială între de 5 și 10 ori mai multe ” cazuri reale decât cazurile testate pozitiv „în majoritatea țărilor dezvoltate”, spune profesorul Jeffrey Shaman (Universitatea Columbia), coautor al unu studiu legat de acest subiect, publicat de revista Science.

Marți, guvernul britanic a afirmat că este „rezonabil” să estimeze numărul infecțiilor la 55.000, față de cazurile anunțate oficial, de 1.950.

De unde provine această diferență? În primul rând din cauza faptului că o pondere notabilă a persoanelor infectate dezvoltă puține simptome sau chiar deloc.

Institutul Pasteur estimează că poate fi vorba de „30 până la 60% din subiecții infectați”. Aceste cazuri scapă deci cu ușurință de detectare.

„Ei continuă să trăiască normal, să muncească, să folosească mijloacele de transport în comun, să facă shopping; merg în alte locuri cu mașina, cu trenul sau cu avionul. Involuntar, acești purtători silențioși facilitează propagarea virusului”, arată Jeffrey Shaman.

Nu se știe exact ce pondere au în epidemie: cineva care nu tușește este a priori mai puțin contagios decât cineva care tușește.

Dincolo de asta, decalajul vine și din politica de testare mai mult sau mai puțin laxă din fiecare țară. Și există diferențe foarte mari.

„Există mai multe motive pentru acest lucru: disponibilitatea testelor, capacitatea țărilor de testare, ignoranța – faptul de a nu lua problema în serios – sau aroganța, respectiv mândria națională”, crede Jeffrey Shaman.

Strategie agresivă de testare la începutul epidemiei: Coreea de Sud și Singapore

„În Coreea de Sud, unde epidemia e în declin, adevărata turnantă a fost creșterea puternică a numărului de testări”, a explicat pentru AFP Cécile Viboud, epidemiolog la NIH (Institutele americane de sănătate). „Trebuie să știi unde este epidemia pentru a acționa. Și, pentru asta, trebuie să testezi”.

„Testați, testați, testați! Testați fiecare caz suspect”, a cerut luni șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a subliniat că acest lucru se înscrie în strategia de stopare a unei epidemii, la fel cum stopezi un incendiu.

„Dacă testele sunt pozitive, izolați acești pacienți, găsiți cu cine au fost în contact apropiat până la două zile înainte de apariția simptomelor și testați toate aceste persoane, la rândul lor”, a subliniat el.

Strategia bazată pe testări generalizate și pe „contact tracing” (căutarea persoanelor în contact cu un caz pozitiv) a dat rezultate și la Singapore.

„Singapore a pus în practică foarte repede o politică agresivă de testare, cu +contact tracing+ și plasare în carantină” pentru contacții pacienților testați pozitiv, a explicat Sharon Lewin, directoarea Institut Doherty și unul dintre cei mai mari experți mondiali în boli infecțioase.

Acest lucru a permis evitarea unor măsuri mai dure luate de alte țări, subliniază ea: „Singapore a luat măsuri de distanțare socială (respectiv evitarea contactelor), dar nu atât de extreme precum carantinarea generalizată. Au închis școlile, dar pentru doar două sau trei săptămâni. Au interzis adunările, dar oamenii au putut să meargă în continuare la muncă”.

Pentru a fi eficientă, o astfel de strategie trebuie totuși adoptată rapid, înainte ca un mare număr de cazuri să o facă prea complicată pentru a fi aplicată.

Testări rapide vs RT-PCR

În Franța, o serie de voci au criticat faptul că testarea nu a fost realizată masiv. Ca și în alte țări, criteriile au evoluat pe măsură ce epidemia a progresat.

Într-o primă etapă, a fost testat orice caz suspect. Astăzi, când virusul circulă pe întreg teritoriul țării, „testele sunt limitate la bolnavii internați, fragili, la personalul sanitar (care prezintă simptome), la donatorii de organe” potrivit ministerului francez al Sănătății.

„Mai multe mii de teste au fost realizate de mai multe săptămâni”, a adăugat ministerul, fără a oferi cifra exactă.

„Nu ar servi la nimic azi să testezi masiv toată lumea”, a spus și premierul Edouard Philippe, deoarece acest lucru ar putea împiedica „răspunsurile suficient de rapide acolo unde este absolut necesar”.

Cea mai afectată țară din Europa, Italia a realizase 165.500 de teste miercuri. În Spania, țară descentralizată, nu se cunoaște exact numărul total de teste efectuate. Și în Germania, stat federal, abordarea diferă de la land la land.

În ultimele zile, mai multe țări, printre care Statele Unite, Regatul Unit, Turcia sau Cehia au anunțat că vor să treacă la o viteză superioară.

Una dintre modalități ar putea fi teste mai ușoare și mai rapide, cu un verdict în jumătate de oră, față de 4 – 5 ore pentru testele actuale, denumite RT-PCR (și bazate pe amplificarea materialului genetic al virusului).

Oficial, în România au fost prelucrate până astăzi 4.973 de teste de identificare a coronavirusului. Cum unele persoane au făcut câte două teste, numărul efectiv al celor testați ar putea fi mai mic.

Practic, autoritățile din țara noastră testează doar o parte dintre persoanele care au călătorit în așa-numitele „zone roșii”. Doar pe cei care ajung în carantină/izolare și anunță că au simptome.
În acest timp, persoane care au simptome, dar nu au călătorit recent în aceste zone, nu sunt testate și sunt trimise acasă de la spitale, iar medicii sunt neputincioși.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized21 de ore ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

UncategorizedO zi ago

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse2 zile ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse2 zile ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse2 zile ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized4 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized5 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Stiri locale5 zile ago

Masini rulate in Ploiesti: 10 verificari utile inainte de cumparare

Cumperi o masina la mana a doua si vrei sa reduci din surprize. Ploiestiul are o piata activa de masini...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities6 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized6 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse6 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized6 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized6 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized6 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized7 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
DiverseO săptămână ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Top Stiri Comisarul