Connect with us

Actualitate

Fostul ofițer MAI care a băgat în carantină Spitalul Gerota scapă de dosarul penal. Procurorii spun că „nu s-a putut stabili cert, cu argumente științifice” că el a fost sursa infectării – Esential

Publicat

pe

Fostul ofiter MAI care a mințit medicii de la Spitalul Gerota, spunând că n-a fost plecat în străinătate, și ar fi infectat zeci de persoane și cadre medicale a scăpat de dosarul penal, procurorii susținând că „nu s-a putut stabili cert, cu argumente științifice, împrejurarea în care persoana internată s-a infectat și dacă aceasta a fost sau nu sursa infectării cvasi-generalizate din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota””.

Dosarul în care fostul ofițer MAI era acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor și fals în declarații a fost clasat.

  • În perioada în care făptuitorul a călătorit în Israel, Israel și Palestina nu se aflau pe lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă pentru care se recomanda carantinare, respectiv autoizolare la domiciliu, motiv pentru care, atât făptuitorul, soţia acestuia, cât şi ceilalţi membri ai grupului organizat cu care a călătorit nu aveau nicio obligaţie în acest sens, la întoarcerea în România din Israel.

Procurorii mai susțin că acesta a călătorit în Israel, Israel și Palestina când acestea nu se aflau pe lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă pentru care se recomanda carantinare, respectiv autoizolare la domiciliu.

  • Cercetările au stabilit că nicio persoană dintre cele care au călătorit împreună cu făptuitorul (80 de persoane) nu a fost confirmată cu virusul SARS COV-2, fapt care, alături de alte probe administrate a dus la excluderea scenariului de infectare cu coronavirus a făptuitorului în cadrul călătoriei în statul Israel.
Potrivit procurorilor, nicio persoană dintre cele care au călătorit împreună cu fostul ofițer(80 de persoane) nu a fost confirmată cu virusul SARS COV-2, fapt care, alături de alte probe administrate, a dus la excluderea scenariului de infectare cu coronavirus în cadrul călătoriei în statul Israel.

În ceea ce privește ,,Formularul de evaluare a riscului infecțios la internare”, semnat de ofițer la momentul internării la Spitalul de Urgență „Profesor doctor Dimitrie Gerota”, Parchetul General spune că acesta este un document intern și a fost introdus și atașat foii de observație clinică generală la inițiativa medicului epidemiolog, formularul întocmit fiind aprobat la data de 23.06.2017 în cadrul Comitetului Prevenire Infecții Asociate Asistenței Medicale, scopul principal al acestui formular fiind depistarea existenței infecțiilor.

  • „Prin Hotărârea CNSSU nr. 3/2020 s-a introdus un chestionar pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 la pacienţii care se prezintă UPU/CPU/Camera de Gardă, ca măsură specifică în vederea prevenirii şi combaterii răspândirii coronavirusului în cadrul spitalelor.
  • Necompletarea conformă a unui astfel de formular, impus prin autoritatea statului, poate constitui elementul material al infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, ceea ce în prezenta cauză nu se aplică, pacientul asumându-şi prin semnătură un formular intern, adoptat anterior apariţiei pandemiei de Covid-19 .
  • Infracţiunea de „fals în declaraţii” presupune ca acţiunea făptuitorului de a declara necorespunzător adevărului să aibă ca scop producerea unei consecinţe juridice, iar potrivit legii sau împrejurărilor declaraţia în sine să servească la producerea acelei consecinţe urmărite. Cercetările efectuate nu au identificat consecințe juridice produse prin răspunsul neconform oferit de făptuitor”, mai susțin procurorii.

Bărbatul de 60 de ani, fost ofițer de Poliție, a fost internat din 5 martie la Spitalul Gerota. El a ascuns autorităților că fusese plecat în Israel, de unde s-a întors în 26 februarie. La momentul internării, el declarase pe propria răspundere că nu a călătorit în afara ţării în ultimele două luni. El s-ar fi simțit rău și a mers la spital în 3 martie, a doua zi s-a întors la serviciu, iar în 5 martie a mers din nou la spital și a fost internat. În 9 martie s-a confirmat că are coronavirus.

După confirmarea diagnosticului în cazul său, Spitalul Gerota a intrat în carantină, mai multe cadre medicale, între care și managerul unității, șefa secției ATI, fiind diagnosticate cu COVID-19.

Bărbatul este pensionar al MAI din 2015, a fost șef la două poliții de sector și apoi director al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Acum, el lucrează la ADP sector 4. Șeful ADP Sector 4, Marian Goleac, a confirmat pentru Libertatea că bărbatul a intrat în contact cu cei 120 de angajați ai direcției și, mai mult, a împărțit mărțișoare.

În urma anchetei epidemiologice, s-a constatat că acesta a împărțit mărțișoare în 2 martie la Amenajarea Domeniului Public sector 4.

Pe 11 martie, procurorii au deschis dosar penal pe numele polițistului pensionar bolnav de COVID-19.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized17 ore ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Economic2 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized2 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized2 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse4 zile ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse5 zile ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

UncategorizedO săptămână ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

UncategorizedO săptămână ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

UncategorizedO săptămână ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

UncategorizedO săptămână ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::MarketingO săptămână ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

UncategorizedO săptămână ago

1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil

Ecranul de 7,95 inci, funcțiile AI și conectivitatea între dispozitive susțin un mod de lucru flexibil pentru profesioniștii aflați mereu...

DiverseO săptămână ago

Pre-check-in digital: ce poate face o unitate de cazare înainte de sosirea oaspetelui

Experiența unui oaspete începe înainte ca acesta să ajungă la hotel, pensiune sau apartament. Înainte de sosire există informații care...

UncategorizedO săptămână ago

Axis lanseaza AI Assistant: acces 24/7 la informatii tehnice despre produse si solutii

Axis Communications lanseaza Axis AI Assistant, un instrument digital bazat pe inteligenta artificiala, care le ofera partenerilor si clientilor acces...

DiverseO săptămână ago

Spuma activa concentrata self service: cum previi blocarea duzelor

Duze infundate sunt una dintre cele mai frecvente probleme la instalatiile cu spuma activa. Jetul devine inegal, presiunea scade si...

Uncategorized2 săptămâni ago

BenQ Creative Pro prezintă seria PV50: monitoare concepute pentru fluxurile de post-producție

Noile monitoare profesionale PV3250U de 32 de inch și PV2750U de 27 de inch oferă rezoluție 4K, precizie cromatică și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Roborock continuă să sărbătorească cea de-a 12-a aniversare prin noi campanii promoționale la eMAG și Altex

București, România – 25 august 2026 – Roborock continuă campania aniversară dedicată celor 12 ani de activitate prin două noi promoții,...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

Top Stiri Comisarul