Connect with us

Actualitate

Trei filme de la TIFF sunt proiectate în acest weekend la București, pe Calea Victoriei – Cultura

Publicat

pe

​Două comedii franțuzești și o dramă islandeză, prezente la ediția din acest an a TIFF, sunt proiectate la sfârșit de săptămână în București pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu), sub genericul „Cinema sub clar de lună“.

Vineri, 8 august, spectatorii pot vedea filmul care a deschis TIFF 2020, La Belle Époque / Cei mai frumoși ani, o comedie care încearcă să răspundă la întrebarea: dacă ai avea șansa de a călători în timp, în ce moment din istorie ți-ai dori să te întorci? Protagonistul din La Belle Époque, jucat de starul francez Daniel Auteuil, alege să retrăiască ziua în care a cunoscut-o pe soția sa, interpretată de fermecătoarea Fanny Ardant, actriță distinsă anul acesta cu trofeul César pentru interpretare pentru rolul din comedia semnată de Nicolas Bedos. Un Westworld francez cu actori în loc de roboți, La Belle Époque, proiectat în premieră mondială la Cannes, „ne ajută să ne reamintim adevăratele motive pentru care ne îndrăgostim’’, scrie Variety.

Trailer La Belle Époque / Cei mai frumoși ani.

Sâmbătă, 8 august, e proiectat un alt film din programul TIFF de anul acesta: drama The County / Ținutul, cea mai recentă peliculă a regizorului islandez Grímur Hákonarson, premiat la TIFF în urmă cu câțiva ani pentru Rams / Despre oameni și oi. Amplasat într-o comunitate mică de fermieri islandezi, filmul spune povestea unei femei care se revoltă împotriva atotputernicei Cooperative locale, care domină prin monopol. Plin de dramatism, dar marcat și de umor absurd, The County a avut premiera anul trecut la Toronto International Film Festival și s-a bucurat de cronici entuziaste în mass-media: ”O poveste puternică despre revoltă, amplasată într-o societate izolată care e folosită ca metaforă pentru toate comunitățile oprimate” (Cineuropa).

Trailer The County / Ținutul.

În fine, duminică, 9 august, bucureștenii vor putea vedea, în același timp cu spectatorii din Piața Unirii din Cluj, filmul de închidere al ediției din acest an a TIFF, Effacer l’historique / Delete History. Cel mai nou film regizat de Benoît Delépine și Gustave Kervern, favoriți ai publicului la TIFF în trecut, îi are ca protagoniști pe trei vecini dintr-un oraș de provincie, fiecare sabotat în felul lui de o lume care te ia prin surprindere, deciși să elibereze omenirea de sub dictatura digitală. Premiat anul acesta cu Ursul de Argint la Berlin, Effacer l’historique e „o analiză foarte amuzantă despre lumea teribilă în care trăim” (Hollywood Reporter).

Trailer Effacer l’historique / Delete History.

Proiecțiile încep la ora 21:00 în aer liber, într-un spațiu amplu alăturat Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu), care permite găzduirea a maximum 150 de spectatori, cu respectarea regulilor de siguranță sanitară.

Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.

„Cinema sub clar de lună“ va continua în același loc în fiecare weekend până pe 27 septembrie, cu câte un film pe seară, de vineri până duminică. Bucureștenii vor putea vedea, între altele, filme premiate la TIFF-ul de anul acesta, dar și lungmetraje din diverse secțiuni ale festivalului, plus alte titluri europene premiate sau cu succes la public.

„Cinema sub clar de lună“ este un proiect al Asociației Festivalul de Film Transilvania (AFFT) și vine în întâmpinarea cinefililor, oferindu-le posibilitatea ca, până la deschiderea sălilor de cinema, să vadă filme pe ecran mare.

Sponsori: Stella Artois, Groupama, IQOS.

Parteneri media: Radio Guerrilla, HotNews.ro.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized2 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized3 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse4 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized5 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized5 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse6 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate7 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized7 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized7 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized7 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul