Connect with us

Actualitate

Trump crede că acordul TikTok ar putea veni „rapid” – Companii

Comisarul

Publicat

pe

Un acord asupra situației TikTok ar putea interveni „rapid”, a estimat vineri Donald Trump, în timp ce administrația sa a anunțat interzicerea, de duminică, de noi descărcări ale foarte popularei aplicații chinezești din Statele Unite, potrivit AFP.

Președintele republican, pe de altă parte, a semănat îndoieli cu privire la acordul cu compania-mamă chineză, ByteDance, care este în curs de negociere, sugerând că, în afară de Oracle, Microsoft ar putea rămâne „implicată” într-un potențial parteneriat.

„Vom vedea dacă vor continua să fie implicați sau nu”, „este o companie excelentă”, a comentat el, în timp ce oferta Microsoft a fost respinsă în weekendul trecut de China.

Descărcarea aplicației video TikTok și a mesageriei WeChat va fi interzisă în Statele Unite începând de duminică, a anunțat vineri Departamentul de Comerț al SUA, potrivit ABC News.

Administrația Trump a afirmat că acțiunea este necesară pentru „a apăra interesele de securitate națională ale Statelor Unite”. În luna august președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv care stipula că aplicația va fi interzisă dacă aceasta nu va fi vândută, afirmând că Partidul Comunist Chinez folosește datele colectate prin intermediul lor pentru „a amenința securitatea națională, politica externă și economia Statelor Unite”.

„Măsura de azi arată încă odată că președintele Trump va face tot ce îi stă în putere pentru a ne garanta securitatea națională și proteja americanii de amenințările Partidului Comunist Chinez”, a afirmat într-un comunicat secretarul american al comerțului, Wilbur Ross, adăugând că „la cererea președintelui am luat măsuri semnificative pentru a combate colectarea malițioasă a datelor personale ale cetățenilor americani în același timp cu promovarea valorilor noastre naționale, normelor bazate pe reguli democratice și impunerea agresivă a legilor și reglementărilor SUA”.

Interdicția va intra în vigoare de duminică, 20 septembrie, și va interzice descărcarea TikTok și WeChat din magazinele de aplicații.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate34 de minute ago

Sănătatea în vremea lui Barbu Lăutaru – Sanatate

​Franz Liszt, călătorind pe meleagurile noastre acum aproape 2 secole, l-a ascultat pe Vasile Barbu, zis și Barbu Lăutaru, celebru...

Actualitate2 ore ago

Digisport: Tătăruşanu, gafă la debut! Cum a reacţionat antrenorul lui AC Milan când a fost întrebat despre portarul român

Ciprian Tătăruşanu a avut parte de un debut nereuşit la AC Milan, care a terminat la egalitate cu AS Roma,...

Actualitate3 ore ago

Victorie majoră pentru Trump înainte de alegeri: Senatul a confirmat-o în funcție pe Barrett / Conservatorii au acum o majoritate de 6 la 3 în Curtea Supremă – International

Majoritate republicană din Senatul SUA i-a oferit lui Donald Trump o victorie majoră înainte de alegerile de pe 3 noiembrie,...

Actualitate4 ore ago

Erdogan spune că este timpul pentru o soluţie cu două state pe insula Cipru – International

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că a venit timpul să fie discutată o propunere realistă în ce...

Actualitate5 ore ago

​Tribunalul Bucureşti, aşteptat să ia o decizie în cazul mandatului de primar obţinut de Clotilde Armand – Politic

Tribunalul Bucureşti ar putea lua marţi o decizie privind validarea definitivă a mandatului de primar al Sectorului 1 al Capitalei...

Actualitate6 ore ago

​Business report: ​De ce trebuia reziliat contractul cu Topolinski. Nume de cod ENESCU. Din culisele eşecului României de a cumpăra afacerile CEZ. Cei trei tineri care încearcă să ne ferească de ţepele de Black Friday – Finante & Banci

De ce trebuia reziliat contractul cu Topolinski. Afaceristul amenință jurnaliști ● Nume de cod ENESCU. Din culisele eşecului statului român...

Actualitate7 ore ago

Tatăl unui tânăr mort în Colectiv, întrebări pentru autorități, la cinci ani de la tragedie: Ce legi ați îmbunătățit pentru ca un alt Colectiv să nu se mai întâmple? – Esential

Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii morți în incendiul din clubul Colectiv, spune că ar trebui întrebați reprezentanții autorităților, politicieni...

Actualitate8 ore ago

La Stampa: Generația Z, cea mai informată și mai amabilă, care preferă părinţii în locul influencerilor – International

Amabili și informaţi, capabili să stabilească relații empatice prin intermediul internetului și pe rețelele sociale, fără a avea nevoie de...

Actualitate9 ore ago

Subiectele zilei: Mafia pădurilor, descrisă din interior: „Mi s-a reproșat că nu aduc bani la partid“; Calvarul pacienților COVID “oficial vindecați, dar nu sănătoși”; Cine sunt candidaţii infiltraţi de Dan Voiculescu pe listele PSD – Subiectele zilei

Mafia pădurilor, descrisă din interior: „Mi s-a reproșat că nu aduc bani la partid“. Pentru prima dată, un om de...

Actualitate10 ore ago

Die Welt: Gripă sau coronavirus? Vă veți putea da seama – Coronavirus

Nasul curge, gâtul doare și uneori se manifestă tusea: este o infecție cu noul coronavirus, o gripă sau o răceală?...

Actualitate11 ore ago

​ATP Viena: Denis Shapovalov, învins în două seturi de locul 153 ATP / Gael Monfils a abandonat (Rezultatele zilei) – Tenis

Jurij Rodionov (153 ATP) a reușit surpriza zilei la turneul ATP de la Austria învingându-l, scor 6-4, 7-5, pe Denis...

Actualitate12 ore ago

​VIDEO Liga 1: FCSB a făcut spectacol cu Hermannstadt, scor 5-0 / Cum arată clasamentul – Fotbal

FCSB a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (4-0), echipa FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei...

Actualitate13 ore ago

Noi măsuri fiscale în Monitorul oficial: Amânarea taxelor până la 25 decembrie, rambursarea TVA cu control ulterior până la 25 ianuarie, scutire impozit specific pentru Horeca, eșalonare simplificată a datoriilor, deductibilitatea testelor COVID și altele – Finante & Banci

​Mult așteptata OUG cu măsuri fiscale a fost publicată în Monitorul oficial. Sunt multe lucruri care interesează mai ales mediul...

Actualitate14 ore ago

Un atac atribuit Rusiei a ucis aproape 80 de combatanți sirieni dintr-o grupare aliată cu Turcia / Ce este Legiunea Sham, care a trimis oameni în Libia și în Nagorno Karabah – International

Aproape 80 de rebeli sirieni aliați cu Turcia au fost uciși luni în lovituri atribuite Rusiei și care au vizat...

Actualitate15 ore ago

SUA, un nou scandal de rasism: Directorul uneia dintre cele mai vechi școli militare, demis fiindcă onora memoria generalilor confederați – International

Directorul unei școli militare americane a fost demis luni, după deschiderea unei anchete privind acuzațiile de rasism sistemic în această...

Actualitate16 ore ago

Prefectul de Sibiu, către un medic care a cerut mai multe paturi COVID: Acum faceţi ca şi cum aţi fi de la presă, pe bune. Ne facem de toată minunea – Coronavirus

Prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, s-a arătat deranjat de apelul făcut de un medic de la Unitatea de Primiri Urgenţe...

Actualitate17 ore ago

Tranziția către 100% energii „verzi”- un exercițiu de gândire magică. Avem nevoie de evoluție sau revoluție? – Opinii

Când, în februarie 2019, am prezentat pentru prima dată cititorilor platformei Contributors, mega-proiectul Green New Deali, propus de câțiva membri...

Actualitate18 ore ago

GRAFICE Asociația Școlilor Particulare cere noului prefect al Bucureștiului redeschiderea unităților de învățământ / Ce argumente aduce – Educatie

Asociația Școlilor Particulare solicită noului prefect al Bucureștiului, Traian Berbeceanu, să convoace urgent o ședință a Comitetului Municipiului București pentru...

Actualitate19 ore ago

Covid-19 în Franța: Ipoteza unei noi carantine prinde contur, în fața unui al doilea val „brutal” al epidemiei de coronavirus – Coronavirus

Perspectiva unei noi carantine prinde contur în Franța în fața unui al doilea val „brutal” al epidemiei de Covid-19, care...

Actualitate20 de ore ago

Rezervația naturală Galapagos este amenințată de navele de pescuit ale Chinei – Terra

O flotă de 300 de nave de pescuit chineze se află de trei în apele din jurul arhipelagului Galapagos în...

Top Stiri Comisarul