Connect with us

Actualitate

China anunţă represalii împotriva SUA, după interzicerea aplicaţiilor TikTok şi WeChat – International

Publicat

pe

Guvernul chinez a anunţat sâmbătă că introduce un mecanism care îi va permite să restrângă activităţile companiilor străine, o măsură văzută în mare parte ca represalii împotriva SUA, relatează AFP, citată de Agerpres.

Anunţul Ministerului Comerţului, făcut în plin scandal între Beijing şi Washington, nu vizează o companie străină în mod special.

Însă decizia menţionează la modul general o serie de acţiuni prin care companiile care vor figura pe o viitoare „listă de entităţi non-fiabile” devin pasibile de amenzi şi riscă să li se restricţioneze activităţile sau aducerea de materiale şi personal în China.

Lista va cuprinde companii ale căror activităţi „aduc atingere suveranităţii naţionale a Chinei şi intereselor sale în materie de securitate şi dezvoltare” sau care încalcă „regulile economice şi comerciale internaţional acceptate”, conform ministerului.

Anunţul survine în contextul în care SUA interzic începând de duminică descărcarea aplicaţiilor TikTok şi WeChat deţinute de giganţii chinezi ByteDance şi Tencent.

Într-un comunicat, Ministerul chinez al Comerţului a acuzat sâmbătă Washingtonul că practică „intimidarea”. „Dacă SUA persistă în acţiunile lor unilaterale, China va lua măsurile necesare pentru a apăra cu hotărâre drepturile şi interesele legitime ale companiilor chineze”, a ameninţat Beijingul.

Tensiunile dintre SUA şi China sunt în creştere din luna august, când preşedintele Donald Trump, în plină campanie pentru al doilea amandat, a dat un ultimatum aplicaţiei TikTok, pe care o acuză de spionaj industrial în favoarea Beijingului, fără a oferi totuşi public probe tangibile.

Gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei este de asemenea pe o listă neagră a SUA pentru a fi împiedicat să achiziţioneze tehnologii „made in USA” indispensabile pentru telefoanele sale. SUA pun de asemenea presiune asupra statelor europene pentru a exclude Huawei de la participarea la viitoarele lor reţele 5G.

Între timp, în SUA, compania ByteDance, care deţine TikTok, a înaintat vineri o plângere la un tribunal federal din Washington pentru a obţine suspendarea deciziei administraţiei Trump de a interzice descărcarea aplicaţiei, relatează Bloomberg News, potrivit Reuters.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse16 ore ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Uncategorized2 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Economic3 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized3 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized3 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse5 zile ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse6 zile ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

UncategorizedO săptămână ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

UncategorizedO săptămână ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

UncategorizedO săptămână ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

UncategorizedO săptămână ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::MarketingO săptămână ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil

Ecranul de 7,95 inci, funcțiile AI și conectivitatea între dispozitive susțin un mod de lucru flexibil pentru profesioniștii aflați mereu...

Diverse2 săptămâni ago

Pre-check-in digital: ce poate face o unitate de cazare înainte de sosirea oaspetelui

Experiența unui oaspete începe înainte ca acesta să ajungă la hotel, pensiune sau apartament. Înainte de sosire există informații care...

Uncategorized2 săptămâni ago

Axis lanseaza AI Assistant: acces 24/7 la informatii tehnice despre produse si solutii

Axis Communications lanseaza Axis AI Assistant, un instrument digital bazat pe inteligenta artificiala, care le ofera partenerilor si clientilor acces...

Diverse2 săptămâni ago

Spuma activa concentrata self service: cum previi blocarea duzelor

Duze infundate sunt una dintre cele mai frecvente probleme la instalatiile cu spuma activa. Jetul devine inegal, presiunea scade si...

Uncategorized2 săptămâni ago

BenQ Creative Pro prezintă seria PV50: monitoare concepute pentru fluxurile de post-producție

Noile monitoare profesionale PV3250U de 32 de inch și PV2750U de 27 de inch oferă rezoluție 4K, precizie cromatică și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Roborock continuă să sărbătorească cea de-a 12-a aniversare prin noi campanii promoționale la eMAG și Altex

București, România – 25 august 2026 – Roborock continuă campania aniversară dedicată celor 12 ani de activitate prin două noi promoții,...

Top Stiri Comisarul