Connect with us

Actualitate

O petiție pe comunitatea declic.ro cere Parchetului General să ancheteze suspiciunile de fraudă electorală – Esential

Publicat

pe

O petiție adresată procurorului general, Gabriela Scutea, și publicată marți pe comunitatea declic.ro cere deschiderea unei anchete a Parchetului General privind acuzațiile de fraudare a procesului electoral din București.

„Acuzațiile apărute în spațiul public, conform cărora mii de voturi ar fi fost fraudate, în Capitală, au creat un val de îngrijorare privind corectitudinea procesului electoral din țara noastră.

Considerăm că este necesară o anchetă corectă și imparțială pentru a afla dacă voturile noastre au fost sau nu furate, dacă cei ce vor fi declarați câștigători datorează victoria votului popular sau hoției”, se arată în această petiție, care avea în cursul serii aproape 7.000 de semnături.

„Dacă aceste acuzații se dovedesc reale, corectitudinea procesului electoral din întreaga țară este pusă la îndoială. În aceste condiții considerăm că este obligatorie implicarea Parchetului General, așa cum s-a întâmplat și după referendumul din 2012 când au fost deschise peste 529 de dosare penale”, potrivit sursei citate.

Iată mai jos petiția:

„Cerem Parchetului General anchetarea suspiciunii de fraudă electorală

Către: Procurorul General al României, Gabriela Scutea

Petiție

Doamnă Procuror General, noi, semnatarii acestei petiții, vă solicităm să dispuneți începerea unei anchete sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind fraudarea procesului electoral din București. Acuzațiile apărute în spațiul public, conform cărora mii de voturi ar fi fost fraudate, în Capitală, au creat un val de îngrijorare privind corectitudinea procesului electoral din țara noastră.

Considerăm că este necesară o anchetă corectă și imparțială pentru a afla dacă voturile noastre au fost sau nu furate, dacă cei ce vor fi declarați câștigători datorează victoria votului popular sau hoției.

De ce este important?

Mai multe partide politice acuză fraudarea alegerilor din Capitală, iar dovezile făcute publice continuă să se înmulțească. Considerăm că doar printr-o anchetă amplă a Parchetului General putem afla dacă în București alegerile au fost fraudate.

Un dosar penal a fost deja deschis, după ce un candidat PSD la Consiliul Local Sector 1 a fost prins cu 473 de procese-verbale asupra sa. Acuzația este de falsificare a proceselor verbale de la secțiile de vot. Dacă se dovedește că procesele verbale sustrase erau originale, ele ar fi trebuit să fie păzite de poliție. Prin urmare, nu este corect ca secția de poliție care trebuia să aibă grijă de procesele verbale să facă și cercetările.

Acuzații de fraudă există și la alte sectoare. Partidele politice au făcut publice documente oficiale conform cărora sute de voturi pentru PNL și USR-PLUS au fost transferate către alte formațiuni politice. Conform reprezentanților USR-PLUS, există 9 secții în care s-au făcut până acum verificări și s-au descoperit asemenea nereguli.

Dacă aceste acuzații se dovedesc reale, corectitudinea procesului electoral din întreaga țară este pusă la îndoială. În aceste condiții considerăm că este obligatorie implicarea Parchetului General, așa cum s-a întâmplat și după referendumul din 2012 când au fost deschise peste 529 de dosare penale.

Semnează și tu petiția prin care cerem Parchetului General anchetarea unor posibile fraude electorale de proporții la alegerile locale din 27 septembrie!”

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized2 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized3 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse4 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized5 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized5 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse6 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate7 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Top Stiri Comisarul