Nu am vorbit despre partea educațională a cazului Baranga până nu mi-am luat cele mai bune informații pe care cineva, cu excepția președintelui, le poate lua în România. Lucrurile sunt clare pe partea politică: premierul are obligația să-i nimicească politic pe toți cei aflați pe traseul susținerii politice a lui Baranga. Iată ce am aflat:
- exista (poate mai există) un sistem (subliniez, un sistem, nu o persoană) care contra cost îți dădea diplomă de bacalaureat ȘI foaie matricolă chiar dacă nu o aveai nici pe pe prima, nici pe a doua;
- pe baza acestora te înscriai la o facultate neacreditată, care, neacreditată fiind, nu putea să dea diplomă de licență;
- ulterior, pe baza “absolvirii” studiilor la universitatea neacreditată, contra cost, mergeai la o universitate acreditată și dădeai examenele. Evident erai lăsat să copiezi cât să nu bată la ochi dar, dacă dădeai mai mulți bani, mergea altul să dea examenele în locul tău. Mi se spune (nu am probe, dar având în vedere sursele, cred) că celui care dădea examenul în locul tău i se furniza inclusiv o carte de identitate plastografiată;
- odată diploma de licență obținută restul (master, doctorat, abilitare) era floare la ureche căci deja se bazau pe acte reale din punct de vedere fizic (nu erau falsuri, ca banii falși de exemplu) dar obținute fraudulos (deci extrem de greu de dovedit).
Un astfel de exemplu au fost celebrii absolvenți italieni de medicină de la Maiorescu, Oradea și Arad. Au fost prinși pentru că nu intraseră pe teritoriul național pe perioada studiilor… Lor le-a fost retrasă diploma imediat după introducerea de către mine în lege a posibilității retragerii administrative a diplomei[1] (doar așa Italia (care avea dreptate!) a stopat scandalul de la nivelul UE referitor la diplomele obținute fraudulos[2]). Retragerea diplomelor a fost, din păcate, anulată de ÎCCJ după ce am plecat din minister[3].
Nu am cunoscut acest modus operandi cât am fost în funcție, însă am mirosit că ceva era putred. De aceea am introdus în Legea 1 a educației naționale obligația înființării unui Registru Matricol Unic (RMUR) pentru controlul riguros al diplomelor[4]. Care, RMUR, are o poveste interesantă: introdus în legea semnată de mine în 2011, platforma informatică propriu-zisă a fost finalizată în 2012, la puțin timp după ce nu am mai fost în funcție. Totuși, din 2012 în 2016 nu s-a întâmplat nimic: pur și simplu nimeni nu s-a ocupat să introducă datele studenților. În 2016, ministrul Adrian Curaj a introdus, primul, în contractul de finanțare al universităților obligativitatea acestora să completeze registrul[5]. Care era, evident, operațional pentru viitor, nu și pentru trecut: mafioții au avut astfel 5 ani pentru a șterge urmele.
În concluzie
- RMUR a început să fie utilizat abia în 2016, cu toate că era funcțional din 2012. Fraudele anterioare, dacă au fost dibaci executate, sunt foarte greu de depistat. Întrebarea mea este: de ce doar în 2016? De ce, contrar legii, până atunci nu s-a făcut nimic?
- De ce instituțiile abilitate ale statului nu au informat miniștri, premieri, președinți, despre acest fenomen? Subliniez, fenomen, nu eveniment izolat. Dacă nu știau trebuie demisii. Dacă au fost părtași trebuie condamnări.
- Dl. Orban are obligația să spună public pe ce filieră a venit Baranga și să nimicească politic întreaga filieră. Altminteri el și partidul său girat de președinte sunt părtași la distrugerea filonului moral al națiunii.
- E bine că un politician care se va afla în următorul Parlament și conduce Consiliul Național al Rectorilor, dl. Câmpeanu, reacționează puternic și cere operaționalizarea completă a RMUR, așa cum l-am gândit în lege.
- Nu, nu toți miniștrii sunt la fel. Nu accept ca eu, care mi-am pus în balanță imaginea publică și mi-am asumat riscuri personale uriașe (gândiți-vă că Emilia Șercan a fost amenințată cu moartea pentru acte similare) să fiu pus în aceeași oală cu miniștrii care nu au făcut nimic pentru curățenie. Da, a fi ministru este o onoare, dar nu când ești pus alături de mulți dintre cei care mi-au urmat.
- Nu, nu ”fiecare ministru vine cu reforma lui”. Fiecare ministru vine cu camarila lui. România a beneficiat de o singură reformă: cea gândită de Mircea Miclea în Comisia Prezidențială și pusă în practică de mine prin Legea 1. Restul au fost modificări cu un singur scop: avantaje politice și financiare pentru cei care le făceau. Cred că și România Educată are de unde se inspira.
- Știți care e cel mai fain sentiment? Când cei care îți erau inamici cer, peste ani, să fie aplicate fix măsurile tale. Asta à propos de dl. Câmpeanu, care a fost membru al guvernului Ponta și nu le-a aplicat iar acum, iată, a luat sabia dreptății în mână. Sper să o și folosească, nu doar să o arate. Și comunismul, până la urmă, tot de un comunist, Gorbaciov, a fost dezmembrat…
La nivel personal, de care nu doresc să fac abstracție (până la urmă deciziile politice sunt luate de oameni, unii buni, alți proști) am obligația să vă întreb pe voi, care azi urlați ca din gură de șarpe când vedeți că sunteți victime ale imposturii:
- unde erați și cui luați partea în 2010-2011 când eram masacrat politic și mediatic din cauza acestui articol 201?
- Unde erați și cui luați partea când mă luptam, împreună cu doar 4-5 oameni, împotriva mafiilor din educație cărora le cauzam pierderi de sute de milioane de euro prin mecanismele de fraudare a diplomelor, începând cu cele expuse mai sus (tăiate de la rădăcină de mine prin RMUR) continuând cu copiatul la bac și doctoratele plagiate (ambele stopate tot de mine și, ulterior, de preluarea ștafetei de Emilia Șercan), sau cu evaluarea granturilor de cercetare de o camarilă politică, proces stopat tot de mine și Dragoș Ciuparu în 2011?
- Ați ieșit în stradă pentru a-l băga pe Dragnea la pușcărie, de ce nu ieșiți în stradă pentru a apăra fibra morală a educației din România, infinit mai importantă?
- Înainte de a vota, v-ați uitat un pic mai atent la persoanele și partidele votate, sau doar la garagara pe care o fac?
E, însă, ceva mult mai grav: ne-am obişnuit să ne îngropăm morții sub pământ şi vii sub hârtii: ștampila și dosarul cu șină bat orice logică a bunului simț. Cea mai înaltă instanță, Înalta Curte de Casație şi Justiție, judecă pe formă, nu pe fond. Falşilor medici italieni li s-a lăsat dreptul la practică, în ciuda tuturor dovezilor imposturii pentru că… art. 146 din legea 1 nu bate nuşce articol din altă lege… Lui Ponta, nuşce oficiu al drepturilor de autor i-a declarat cartea neplagiată pentru că… folosise un font diferit.
E, desigur, treaba fiecăruia să judece acum gradul meu de aroganță sau alte chestii inexistente, dar rețineți un lucru: nimeni în afară de mine și câțiva oameni care mi-au făcut onoarea colaborării nu s-a pus de-a curmezișul imposturii, cu fapte, nu vorbe, în cei 31 de ani postrevoluționari. Pentru că am făcut-o nimeni nu poate să-mi spună vreodată, mie, că nu se poate! Se poate, dar nu se vrea! Nu doar că nu se vrea la nivel politic, ci, având în vedere că poporul votant a ales hoți de doctorate ca Ponta, limitați intelectual ca noul pesede sau gargaragii, tentația de a spune că, de fapt, poporul nu vrea, e destul de mare. Și, în definitiv, cine suntem (eu și cei câțiva oameni care mai luptă pentru un sistem corect al valorilor în educație) pentru a face o curățenie nedorită de majoritate? E desigur, dreptul fiecăruia să mă judece, dar e obligația mea să vorbesc despre lucrurile bune pe care le-am făcut.
În prag de alegeri am obligația să spun, public, că premisele unei schimbări în bine în educație sunt proaste:
· niciun partid nu are în rândul aspiranților la loc eligibil în Parlament un număr suficient de oameni care să întruchipeze vectorul reformei reale și nici o apartenență la agenda schimbărilor necesare în educație,
· premisele alocării fondurilor europene pentru educație și cercetare nu sunt bune: observațiile mele îmi arată că agenda unei ”împărțeli politice” bate agenda nevoilor realiste ale educației, or fără acești bani vom fi subfinanțați,
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
