Se trage după fazan, și se ochește și șacal. Se trage după iepure, și se țintește și vulpe.
Dar mai mult ca orice contează a fi împreună. În mersul ăla molcom peste dealuri în care înfrunți mărăcinișul și necunoscutul. Are bucuria lui acel festin homeric de la prânz. Are magia ei această înghițire a omului de către sălbăticie, această pierdere a omului în natură, pe cărări prin care neprevăzutul își arată priceperea.
Și mare lucru este că nimeni nu-și bate capul să înțeleagă toate aceste amiciții. Cu sălbăticiunea, cu natura, cu necunoscutul. Se leagă vorba prieteniei, se invocă spiritele vreunui legământ vechi?
Este acolo, o vezi și nu e, un pic de scorneală, un pic de poezie, un fel de înfruntare a limitelor proprii.
Vănâtoarea la Cârlogani. Păcală, ce să mai facă? Sus! Gata se trezește și-și face ranița.
O umple cu șunci afumate, făcute de mâna lui. Pune ceapă, usturoi și murătură. Sunt toate balamucele astea gata pentru festinul de la prânz, din mijlocul pădurii. Unde fiecare mănâncă de la celălalt, că așa-i pofta și ritualul.
La ora șase fix, când nu se crapă de ziua bine, Păcală, pușca, ranița și Matilda lui ajung la Liviu.
Și Liviu se aruncă-n cizmele lui taică-su și pleacă luând cu el curiozitatea și inocența, sarea și piperul limbariței. Liviu nicicând n-a pus ochiul pe trăgaci. Dacă Păcală ochește cu pușca lui cu o țeavă vreun iepure, Liviu vânează doar deșertăciunile lumii, poveștile. Și așa de înarmați, doi oameni și o Matildă pleacă la deal după vânat mic.
Cum azi e duminică, putem să ne punem în pielea acestei întâlniri cu sălbăticia. Putem trâi ritualul vănâtorii la Cârlogani. Prilej de încercat forțele omenești, prilej de stat împreună, prilej de trăit în magie, în natură, în necunoscut, în regimul armelor și fabulației.
Episodul unu Vănătoare la Cârlogani AICI:
P.S.: Această vănătoare la Cârlogani se face în deplină legalitate. Nu promovăm cruzimea, braconajul. Povestim despre DAMBLA.
