Connect with us

Actualitate

Ciprian Teleman, ministrul Digitalizării: Unele aplicații IT ale statului mai mult te încurcă / Formularele online sunt scrise de funcționari, pentru a fi folosite tot de aceștia, nu de către cetățeni – Telecom

Publicat

pe

​Aplicațiile pe care statul le pune la dispoziția cetățenilor ar trebui testate obligatoriu pentru că unele dintre ele mai mult te încurcă, decât te ajută, a declarat marți Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării. „Chiar și dacă ne uităm la formularele pe care le găsim furnizate de instituții, ele sunt scrise de funcționari pentru a fi folosite de către funcționari, nu de către cetățeni. Toate lucrurile astea ar trebui testate înainte”, a spus acesta.

  • „Statul în momentul de față încurcă în multe feluri cetățenii și mediul de afaceri și digitalizarea poate diminua gradul de dezordine dintre stat și cetățeni. Cred că toți am avut una sau mai multe întâmplări cu acte pierdute, cu cozi, cu nervi, cu iritare. Digitalizarea poate organiza activitatea statului încât să o facă mai simplă și chiar mai plăcută, atât pentru cetățeni cât și pentru funcționari.”, a declarat marți Ciprian Teleman, într-o conferință organizată de grupul media DC News.

Potrivit acestuia, mediul privat a puncat foarte bine la capitolul dezvoltare de software în ultimii ani și între mediul privat și stat ar trebui să existe o relație sănătoasă, când vine vorba de digitalizare.

  • „Statul ar trebui să-și facă partea lui, adică să asigure condiții de concurență corectă în digitalizare pentru a nu mai fi suspiciuni, povești cum au fost în ultimii 20 de ani și asta este foarte simplu de făcut prin transparentizarea modului în care se fac achizițiile publice, cum ar fi de exemplu punerea în consultare publică a caietelor de sarcini, în așa fel încât să nu mai vedem contestații și termene și întârzieri în demararea unor proiecte.
  • Apoi statul ar trebui să impună niște condiții care să asigure sustenabilitatea soluțiilor pe care le achiziționează cum ar fi de exemplu independența unei aplicații față de vendor, în așa fel încât acea aplicație să poată fi întreținută sau dezvoltată de oricare alt terț.
  • De asemenea ar trebui testarea obligatorie a aplicațiilor pe care statul le pune la dispoziție pentru că vedem cum unele mai mult te încurcă decât de ajută. Chiar și dacă ne uităm la formularele pe care le găsim furnizate de instituții, ele sunt scrise de funcționari pentru a fi folosite de către funcționari, nu de către cetățeni. Toate lucrurile astea ar trebui testate înainte.
  • Și aș mai adăuga un lucru foarte important care a fost de multe ori eludat – cât ne costă să achiziționăm o soluție software? Pentru că de multe ori costurile indirecte au fost omise și asta a dus la inutilitatea unor soluții.”, a spus ministrul Ciprian Teleman.

În privința proiectelor pe termen scurt, Teleman a spus că în prezent este în curs de legiferare de către Parlament a Regulamentului UE privind identificarea video la distanță, astfel încât este optimist că în luna august am putea beneficia de noua carte de identitate electronică, care să aibă un dublu rol: atât identificarea digitală cât și posibilitatea de a semna electronic cu ajutorul ei.

Întrebat dacă Guvernul are politici pentru păstrarea IT-știlor în țară, Teleman a negat.

  • „Nu, deocamdată nu pot să vă spun că avem o politică articulată în sensul păstrării IT-știlor în România. Eu cred că acele facilități fiscale (n.a pentru programatori) au dus lucrurile unde trebuia. De aici mai departe directia ar trebui să fie spre dezvoltarea unor noi verticale, așa cum a fost cea a industriei de software. Și una care ne-a bătut deja la ușă și căreia ar trebui să-i deschidem ar fi industria de securitate cibernetică.
  • Dacă această industrie va fi privilegiată așa cum a fost industria de software, eu sunt optimist că ne putem aștepta la o creștere în următorii 10 ani la fel ca cea a industriei de software, adică la circa 6% din PIB. Ia gândiți-vă ce frumos ar fi ca România să aibă peste 10% din PIB din această zonă și nu numai, pentru că sunt aceste tehnologii ale viitorului precum Inteligența Artificială (IA) unde sunt inițiative pe care le vom sprijini prin PNRR sau blockchain, vedem companii private care au realizat lucruri extraordinare – avem un al 2-lea unicorn – Elrond – sau comunicațiile cuantice, un domeniu în care Europa investește.
  • În România am putea avea, de exemplu, o spun în premieră, un hackathon guvernamental care să adune toate echipele puternice din Europa și 2 ani de zile să dezvolte produse bazate pe tehnologii ale viitorului. Aici nu ar trebui decât să găsim ceea ce ne încurcă pe noi cel mai mult: modelul legislativ pentru a putea permite o astfel de competiție sprijinită de Guvernul României la noi în țară. Nu știu dacă statul nostru poate premia o astfel de echipă care în 2 ani de zile creează un produs de standarde mondiale.”, a spus Teleman.

Pe de altă parte, oficialul a spus că echipa de la Ministerul Cercetării a avut în ultimele săptămâni o activitate foarte intensă pentru a face un screening al administrației din punctul de vedere al propunerilor pentru acest PNRR și a colectat peste 150 de proiecte de digitalizare, multe fiind mature și putând intra pe termen scurt la finanțare.

  • „Anul viitor aș putea spune că România va fi un șantier deschis din punct de vedere al digitalizării și primele tranșe de finanțare din PNRR vor fi în lucru.”, a spus ministrul Cercetării.

Întrebat dacă este mulțumit de bugetul alocat Ministerului său, Teleman a spus că acesta nu este unul de dezvoltare, ci de mentenanță.

„Nu sunt nici mulțumit, nici nemulțumit de buget. El este așa cum e și înțeleg foarte bine constrângerile pe care le avem. Pandemia a fost un eveniment neprevăzut care cumva a dezechilibrat drumul pe care era România. Bugetul este cum e și îl vom cheltui cu mare chimbzuință. Noi avem Cercetare, Inovare și Digitalizare. Colegii mei au înțeles că este un buget de mentenanță și nu de dezvoltare și ne vom comporta în consecință.„, a mai spus acesta.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse4 ore ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse4 ore ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse10 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized4 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

Top Stiri Comisarul