Connect with us

Actualitate

Juriștii italieni vor reexamina procesul lui Dante la 700 de ani după ce acesta a fost exilat – Cultura

Publicat

pe

Capodopera literaturii universale „Divina Comedie” a fost scrisă de Dante Alighieri când poetul italian se afla în exil, condamnat în urma unui proces nedrept, pe care juriştii se pregătesc să-l reexamineze şapte secole mai târziu, relatează AFP și France24, potrivit Agerpres.

„Poetul suprem” a fost exilat din Florenţa în ianuarie 1302 în urma unei confruntări sângeroase între două grupări rivale din oraş, „guelfii albi”, care reclamau limitarea puterilor papei la domeniul spiritual şi din rândurile cărora făcea parte şi Dante, şi „guelfii negri”, în favoarea exercitării autorităţii papale asupra treburilor oraşului.

„Obiectivul nostru este de a stabili, în lumina unor noi informaţii care ar putea ieşi la lumină, dacă verdictul poate fi revizuit, sau, şi mai bine, anulat”, a explicat pentru AFP Alessandro Traversi.

Traversi, un avocat specializat în drept penal, a invitat şi alţi avocaţi să reexamineze procesul lui Dante Alighieri cu prilejul unei conferinţe programate pentru 21 mai.

Contele Sperello di Serego Alighieri, un astronom descendent în linie directă al lui Dante, precum şi un urmaş al lui Cante dei Gabriell, judecătorul „negru” care l-a alungat din oraş, au fost de asemenea invitaţi.

Spre deosebire de iluştrii lor strămoşi, cel doi bărbaţi sunt prieteni.

„Mi se pare interesantă reexaminarea acestui dosar”, a mărturisit Antoine de Gabrielli, subliniind cu toate acestea că nu are de gând să pledeze, aşa cum a procedat strămoşul său, pentru vinovăţia lui Dante. „Nu vreau să intru într-o confruntare”, a spus bărbatul, care este cetăţean francez.

Pentru Alessandro Traversi, rejudecarea procesului este un gest simbolic puternic, destinat să şteargă infamia de care este acoperit Dante începând cu secolul al XIV-lea: declarat părintele limbii italiene moderne, celebrat în universităţi şi enciclopedii din lumea întreagă, „din punct de vedere juridic, pentru oraşul Florenţa, este în continuare un om condamnat”.

Condamnat la moarte prin ardere pe rug

Deşi om al literelor, Dante a fost totodată foarte implicat în viaţa politică din Florenţa.

În 1300, a fost ales prior, unul dintre cei nouă membri ai executivului local, pentru un mandat de două luni. Această funcţie prestigioasă este tocmai cea care i-a grăbit căderea în dizgraţie.

După ce „guelfii negri” au preluat din nou puterea în Florenţa în 1301, cu ajutorul lui Chales de Valois, fratele regelui Franţei, Filip cel Frumos, şi susţinerea papei Bonifaciu al VIII-lea, Dante şi ceilalţi „guelfi albi”, care părăsiseră oraşul, sunt judecaţi în lipsă.

În ianuarie 1302, Cante de Gabrielli îi declară vinovaţi de corupţie şi extorcare de bani, le oferă un termen de trei zile pentru a achita o amendă usturătoare şi le interzice ocuparea oricărei funcţii publice. Bunurile le sunt confiscate.

În martie acelaşi an, acesta îl condamnă pe Dante şi pe tovarăşii săi la arderea pe rug dacă vor încerca să revină în Florenţa. În 1315, după ce Dante şi fiii săi au refuzat termenii unei amnistii, un al judecător îi condamnă la moarte prin decapitare.

Poetul supravieţuieşte, peregrinând dintr-un oraş într-altul.

Se cunosc puţine informaţii despre viaţa sa, dar se pare că „Divina Comedie” a scris-o în perioada exilului, până în 1321, anul morţii.

Exilul este una dintre temele centrale ale acestei opere monumentale în versuri, în care autorul îşi face singur dreptate, găsindu-le un loc în Infern duşmanilor săi, printre care şi Bonifaciu al VIII-lea.

Un proces politic

Experţii s-au pus de acord pentru a afirma că Dante a fost victima unor judecător părtinitori, însă Alessandro Barbero, cel mai reputat medievist din Italia, a lansat recent o altă provocare, afirmând că e posibil ca poetul condamnat să fi abuzat de funcţia pe care o deţinea.

Dante nu era corupt, dar nu era „cu totul imposibil” de imaginat că ar fi putut profita de puterile sale ca să-şi favorizeze aliaţii politici, este ipoteza pe care cercetătorul a lansat-o într-o biografie a scriitorului.

Alessandro Traversi speră să facă lumină în această chestiune şi să-l reabiliteze pe geniul florentin.

Margherita Cassano, magistrat la Curtea de Casaţie, cea mai înaltă instanţă judecătorească din Italia, va redacta un raport final după conferinţă, iar deliberările vor fi publicat într-un volum.

Pentru Serego Alighieri – care nu doar că a moştenit numele de familie al strămoşului său, dar şi celebra formă acvilină a nasului, o trăsătură de familie – iniţiativa este lăudabilă, dar vine cam tardiv.

„Dante a fost condamnat, a plecat în exil, a fost întreaga sa viaţă un exilat, nu s-a mai întors niciodată la Florenţa”, a spus acesta cu regret pentru AFP.

„Tot ceea ce facem pentru el (în prezent) nu va schimba nimic”.

Conferinţa va fi unul dintre numeroasele evenimente organizate în Italia cu prilejul comemorării a 700 de ani de la moartea poetului, chiar dacă evenimentele vor fi umbrite de restricţiile impuse de pandemia de coronavirus

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized3 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized4 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
PoliticO săptămână ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
PoliticO săptămână ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
DiverseO săptămână ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
Social2 săptămâni ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

Diverse2 săptămâni ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Top Stiri Comisarul