Connect with us

Actualitate

Premiile Cesar 2021 – „Adieu les cons” a fost desemnat cel mai bun film / Lista completă a trofeelor – International

Publicat

pe

Lungmetrajul „Adieu les cons”, regizat de Albert Dupontel, a câştigat premiul Cesar la categoria „cel mai bun film”, vineri seară, la cea de-a 46-a gală de decernare a celor mai prestigioase trofee atribuite de industria cinematografică franceză, informează contul de Twitter al postului de televiziune Canal+, citat de Agerpres. Premiile Cesar sunt considerate echivalentul francez al premiilor Oscar. Filmele nominalizate în 2021 la această categorie au fost „Adieu les cons”, „Adolescentes”, „Antoinette dans les Cévennes”, „Les choses qu’on dit, les choses qu’on fait”, „Été 85”.

Filmul câştigător spune povestea unei femei care află că a dezvoltat o maladie autoimună în stadiu terminal şi care încearcă să îl găsească pe fiul ei născut în perioada adolescenţei – la care a renunţat imediat după naştere la presiunea familiei – cu ajutorul unui bărbat care suferă de o stare acută de extenuare psihică şi a unui arhivist orb.

În 2020, trofeul acestei categorii a fost câştigat de filmul „Les Miserables”, regizat de Ladj Ly.

Gala a avut loc în format fizic în sala Olympia din Paris, dar cu o prezenţă redusă – au fost prezenţi doar artiştii nominalizaţi şi celebrităţile invitate să înmâneze premiile – şi cu respectarea strictă a regulilor de siguranţă sanitară.

Lungmetrajul „Adieu les cons” s-a impus la categoriile „cel mai bun film” şi „cel mai bun regizor” (Albert Dupontel), dar a triumfat şi la categoriile „cel mai bun actor în rol secundar” (Nicolas Marie), „cel mai bun scenariu original”, „cea mai bună imagine”, „cele mai bune decoruri” şi Premiul Cesar al liceenilor.

Prezenţa în cinematografe a acestei pelicule a fost întreruptă brusc de lockdown-ul decretat în Franţa în toamna anului trecut din cauza pandemiei de COVID-19, după ce filmul reunise 700.000 de spectatori în prima lui săptămână de proiecţii, precizează AFP.

„Adieu les cons”, o comedie cu accente noir, o are ca protagonistă pe actriţa Virginie Efira în rolul unei unei femei care află că a dezvoltat o maladie autoimună în stadiu terminal şi care încearcă să îl găsească pe fiul ei născut în perioada adolescenţei – la care a renunţat imediat după naştere, la presiunea familiei – cu ajutorul unui bărbat care suferă de o stare acută de extenuare psihică şi a unui arhivist orb.

Filmul „Les choses qu’on dit, les choses qu’on fait”, care primise 13 nominalizări, a trebuit să se mulţumească în cele din urmă cu un singur premiu, obţinut de Emilie Dequenne la categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar”.

Premiul Cesar pentru cel mai bun actor a fost câştigat de Sami Bouajila pentru interpretarea sa din filmul „Un fils”. Acea peliculă spune povestea a doi soţi a căror viaţă de familie intră în colaps după ce fiul lor este împuşcat.

Laure Calamy a câştigat premiul Cesar pentru cea mai bună actriţă datorită rolului principal interpretat în pelicula „Antoinette dans les Cevennes”, regizată de Caroline Vignal. În acea comedie, Laure Calamy interpretează o profesoară care pleacă într-o drumeţie în munţii francezi alături de un măgar, încercând să îl găsească pe iubitul ei, un bărbat căsătorit, şi pe familia acestuia.

Gala de vineri seară a fost prima ediţie a premiilor Cesar din mandatul celor doi co-preşedinţi ai Academiei Cesar: Veronique Cayla, fosta directoare a postului Arte, şi Eric Toledano, regizorul popularului film „Intouchables”. Ei şi-au preluat mandatul în septembrie 2020 şi au reformat modelul de funcţionare şi stilul în care este condusă Academia Cesar, după o veritabilă revoltă a membrilor instituţiei, care a determinat demisia fostului ei preşedinte, Alain Terzian, alături de toţi cei 21 de membri ai consiliului director. Deşi instituţia mai are mult de recuperat prin prisma diversităţii rasiale a membrilor ei, Veronique Cayla şi Eric Toledano au reuşit să facă din gala premiilor Cesar 2021 un eveniment mult mai democratic şi din Academia Cesar o instituţie care respectă egalitatea de gen, având în prezent aproape 500 de membri cu drept de vot.

Ediţia din acest an a marcat o premieră, după ce doi actori de culoare au fost recompensaţi cu premii Cesar: Fathia Youssouf, în vârstă de 14 ani, a fost desemnată cea mai bună actriţă debutantă pentru rolul din „Mignonnes”, iar Jean-Pascal Zadi a câştigat premiul pentru cel mai bun actor debutant datorită interpretării sale din pelicula „Tout simplement noir”. Doar câţiva artişti de culoare au fost recompensaţi la categorii tehnice în istoria acestei gale.

Lungmetrajul „Deux”, regizat de Filippo Meneghetti, propunerea Franţei la o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj străin, a câştigat vineri seară premiul Cesar pentru cel mai bun film de debut. Filmul prezintă două pensionare, Nina (Barbara Sukowa) şi Madeleine (Martine Chevallier), care trăiesc o poveste de dragoste pe cât de secretă, pe atât de pasională, de mai multe decenii.

Premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat a fost câştigat de Stephane Demoustier pentru filmul „La fille au bracelet”, un remake al peliculei dramatice argentiniene „Acusada”.

Lungmetrajul danez „Another Round”, de Thomas Vinterberg, a fost desemnat cel mai bun film străin.

Gala de vineri seară a adus şi un omagiu emoţionant personalităţilor din industria filmului francez care au murit în 2020, printre cei omagiaţi aflându-se scenaristul şi actorul Jean-Claude Carriere, scenaristul Jean-Loup Dabadie şi actorul Jean-Pierre Bacri – recompensat postum cu premiul Cesar onorific.

Ceremonia a avut-o ca prezentatoare principală pe populara actriţă de comedie Marina Fois, care a susţinut un discurs introductiv exploziv, ce a inclus conotaţii politice, omagii aduse experienţei colective furnizate de cinematografie şi critici la adresa deciziei Guvernului francez de a menţine închise spaţiile culturale, inclusiv cinematografele, întrucât acestea sunt considerate „sectoare non-esenţiale”.

Mai mulţi artişti premiaţi de-a lungul galei au pledat pentru redeschiderea cinematografelor din Franţa, care sunt închise din octombrie 2020. Multe filme nu au fost eligibile pentru premiile Cesar 2021 întrucât nu au putut să fie lansate în 2020 în cinematografe, care au rămas închise timp de 23 de săptămâni din cauza pandemiei de coronavirus. Guvernul francez nu a anunţat deocamdată o dată pentru redeschiderea spaţiilor culturale.

Roschdy Zem, care a câştigat anul trecut premiul Cesar pentru cel mai bun actor datorită rolului din filmul „Roubaix, une lumiere”, de Arnaud Desplechin, a fost preşedintele galei

Lista completă a trofeelor:

Cel mai bun film – „Adieu les cons”

Cea mai bună actriţă în rol principal – Laure Calamy („Antoinette dans les Cévennes”)

Cel mai bun actor în rol principal – Sami Bouajila („Un fils”)

Cel mai bun regizor – Albert Dupontel („Adieu les cons”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar – Emilie Dequenne („Les choses qu’on dit, les choses qu’on fait”)

Cel mai bun actor în rol secundar – Nicolas Marie („Adieu les cons”)

Cel mai bun actor debutant – Jean-Pascal Zadi („Tout simplement noir”)

Cea mai bună actriţă debutantă – Fathia Youssouf („Mignonnes”)

Cel mai bun scenariu original – „Adieu les cons”

Cel mai bun scenariu adaptat – „La fille au bracelet”

Cea mai bună coloană sonoră – „La nuit venue”

Cel mai bun film de debut – „Deux”, de Filippo Meneghetti

Cel mai bun film străin – „Another Round” (Danemarca)

Cel mai bun montaj – „Adolescentes”

Cele mai bune costume – „La bonne epouse”

Cel mai bun sunet – „Adolescentes”

Cea mai bună imagine – „Adieu les cons”

Cele mai bune decoruri – „Adieu les cons”

Cel mai bun documentar – „Adolescentes”

Cel mai bun lungmetraj de animaţie – „Josep”

Cel mai bun scurtmetraj – „Qu’importe si les bętes meurent”

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie – „L’Heure de l’ours”

Premiul Cesar special – colectivul de actori de la teatrul-cafenea Le Splendid.

Premiul Cesar al liceenilor – „Adieu les cons”, de Albert Dupontel.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul