Connect with us

Actualitate

Presa turcă: Falimentara Grecie s-a acoperit cu arme pentru o demonstraţie de forţă în faţa Turciei – International

Publicat

pe

Bineînţeles că nu trebuie să considerăm nicio ţară ca fiind mică. Dar este de râs faptul că unele ţări se comportă ca fiind o forţă în ciuda puterii lor reale. De exemplu, Grecia, datoare până în gât şi cu o economie falimentară, a lansat un program de înarmare pentru a face o demonstraţie de forţă în faţa Turciei, ceea ce reprezintă o atitudine tragicomică, scrie cotidianul turc Sabah, citat de Rador.

Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunţat în septembrie 2020 că programul de apărare pe 5 ani şi în valoare de 11,5 miliarde de euro are drept scop modernizarea armatei greceşti.

Cheltuieli din sacii plini cu bani

Conform acestui program vor fi achiziţionate 4 noi fregate, vor fi modernizate alte 4 fregate, vor fi achiziţionate 4 elicoptere, rachete sol-aer şi drone, 18 avioane de luptă Rafale din Franţa şi va fi modernizată flotila de avioane de luptă F-16 până în anul 2027. În lune noiembrie, Atena a trimis o scrisoare de intenţie oficială Statelor Unite pentru a achiziţiona 24 de avioane de luptă F-35. De asemenea, este prevăzută şi angajarea a unui număr de 15 mii de militari profesionişti în următorii 5 ani.

Şi saudiţii sunt implicaţi

Se pare că aceste eforturi nu sunt considerate a fi suficiente pentru că 6 avioane F-15SA, aparţinând Arabiei Saudite, au aterizat la baza militară Souda din insula Creta pentru a participa la manevre militare cu Grecia.

În anunţul Marelui Stat Major al Greciei se precizează că exerciţiile militare vor dura 2 saptămani şi că vor fi excutate exerciţii de apărare mai ales aeriene, dar şi pe uscat şi pe mare, precum şi instrucţii de luptă. Cu ceva luni în urmă, 4 avioane de luptă F-16 Blok 60 au aterizat la baza militară din insula Creta şi au participat la exerciţii comune cu forţele aeriene greceşti.

Reacţia lui Erdoğan

În declaraţia făcută după rugăciunea de vineri, preşedintele Recep Tayyip Erdoğan, a spus: „Ne-a întristat faptul că Arabia Saudită participă la manevre militare comune cu Grecia. În această problemă vom avea discuţii separate cu oficiali ai Arabiei Saudite. Ne gândim că acest lucru nu trebuia să se întâmple, nu trebuie să se întâmple.”

Exerciţii militare comune SUA-Grecia

Pe de altă parte, SUA şi Grecia au organizat exerciţii militare comune în Mediterana de Est. Portavionul american USS Dwight D. Eisenhower participă la manevre comune în Mediterana de Est cu fregate şi avioane de luptă aparţinând forţelor armate greceşti. Forţele aeriene greceşti au postat pe contul oficial de Twitter fotografii din timpul exerciţiilor comune.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul