Connect with us

Actualitate

Învățătorul din Iași care își teroriza elevii ar urma să fie sancționat astăzi. Cîmpeanu: Dacă conducerea școlii nu dă dovadă de responsabilitate atunci o să vedem ce trebuie făcut – Esential

Publicat

pe

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, așteaptă ca miercuri să fie aplicate sancțiuni în cazul învățătorului violent de la Școala „Mihai Codreanu” din Iași, care este și consilier județean și a fost surprins terorizându-și elevii. În cazul în care conducerea școlii nu dă dovadă de responsabilitate și nu ia măsurile corecte, ”atunci o să vedem ce trebuie făcut cu conducerea școlii”, a mai spus ministrul. De altfel, vineri ar urma să apară concluziile auditului efectuat de Inspectoratul Județean asupra conducerii unității, având în vedere că aceasta nu a acționat în urma sesizărilor repetate ale părinților.

“În mod firesc există o supoziție vizavi de apartenența la un anumit partid din poziția de consilier județean. Eu încă sunt nedumerit cu privire la calitatea de membru a unui consiliu de administrație. Știu că acolo sunt consilierii locali, nu cei județeni. M-am asigurat în discuția cu Inspectoratul Școlar că nu vor fi ingerințe de altă natură în deciziile care vor fi luate. Decizia de sancționare va fi mâine. Vom vedea care este sancțiunea pe care școala o decide”, a declarat Cîmpeanu, la Digi24.

El a precizat că, în același timp, se derulează un audit din partea Inspectoratul Județean Iași.

”Concluziile le vom avea vineri. Atâta vreme cât conducerile inspectoratelor sunt numite prin decizie a ministrului iar conducerile școlilor sunt numite prin decizie a inspectoratului – cu consultarea consiliului de administrație, cu toate regulile – există și posibilitatea de intervenție în această situație specială în care sunt numiți. Atunci când vor fi stabilizate conducerile prin concursuri relevante, sunt convins că nu va mai fi nevoie să intervenim. Dacă conducerea școlii nu ia măsurile corecte în această situație, cred că lucrurile sunt ușor de înțeles ce se poate întâmpla. Dacă nu dă dovadă de responsabilitate conducerea școlii, atunci o să vedem ce trebuie făcut cu conducerea școlii”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Inspectoratul Școlar Județean Iași a cerut Școlii „Mihai Codreanu” cercetarea disciplinară a învățătorului Constantin Șerban, după apariția unor înregistrări în care se aude cum teroriza elevii, dar decizia de sancționare va fi luată de către Consiliul de Administrație al unității de învățământ din care și el face parte, fiind desemnat pentru această poziție de către PNL, relatează publicația locală 7iasi.ro.

Pe 1 martie, ziarul local a publicat înregistrări de la lecțiile susținute de învățătorul Constantin Șerban unor elevi de clasa a II-a de la Școala Gimnazială nr. 28 „Mihai Codreanu”, în care se auzea cum acesta amenință elevii, îi jignește și în care se aud și zgomote de lovituri.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse3 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul