Connect with us

Actualitate

Secretar de stat în Ministerul Educaţiei: Există o reticenţă din partea famiilor elevilor pentru testare Covid – Coronavirus

Publicat

pe

Principala piedică în testarea elevilor pentru depistarea COVID-19 o constituie reticenţa familiilor privind administrarea testelor rapide, pe care le consideră invazive, a declarat joi, secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Maria Ştefania Manea. Manea a spus totodată că numărul cabinetelor medicale şcolare este mic raportat la numărul de structuri şcolare, exemplificând că în judeţul Olt sunt 48 de cabinete medicale şcolare şi 409 structuri şcolare.

„Acum, mergând prim mai multe judeţe, vorbind cu specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică, atunci când am atins subiectul testare, s-au găsit soluţii în teritoriu acolo unde nu existau aceste cabinete şi nu exista resursa umană. (…) În ciuda acestor lipsuri, recunoscute de altfel, nu vorbim de aceasta ca fiind principala piedică în testare. Cred că de foarte multe ori, principala piedică în testare o reprezintă reţinerea familiilor de a le fi administrate aceste teste (elevilor – n.r.). În teritoriu, părinţii, reprezentanţi ai părinţilor, care au participat la întâlniri, mi-au spus că există o reticenţă din partea familiilor elevilor de a fi administrate testele, pe care le consideră invazive şi care produc disconfort copiilor şi de aici reţinerea sau multe alte motive pentru care se raportează aşa la testare”, a afirmat secretarul de stat, la Slatina, la lansarea campaniei „Vaccinare şi testare pentru învăţare”, potrivit Agerpres.

Maria Ştefania Manea a adăugat că în cadrul campaniei „Vaccinare şi testare pentru învăţare” specialiştii, medicii explică importanţa testării, mai ales că aceasta se face focalizat, pentru elevii şi personalul care prezintă simptome de boală.

Potrivit medicului Maria Magdalena Mateică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, în unităţile de învăţământ din judeţul Olt au fost distribuite 15.530 de teste rapide şi au fost folosite 433, dintre acestea 35 fiind pozitive.

În urma folosirii testelor rapide distribuite în şcoli, în judeţul Olt au fost testaţi pozitiv pentru infectarea cu SARS-CoV-2 un număr de 13 elevi, 16 cadre didactice şi şase salariaţi din rândul personalului nedidactic sau didactic auxiliar.

Citește și:

Secretar de stat: Peste 50% din angajaţii din învăţământ, vaccinaţi anti-COVID

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

ActualitateO zi ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized3 zile ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized6 zile ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse6 zile ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized6 zile ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

Diverse7 zile ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Diverse7 zile ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casinoO săptămână ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

UncategorizedO săptămână ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

UncategorizedO săptămână ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

UncategorizedO săptămână ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

ActualitateO săptămână ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Arts & Entertainment::PhotographyO săptămână ago

Cel Mai Bun Software de Design 3D pentru Arhitectură

Alegerea software-ului 3D potrivit influențează direct viteza de lucru și cât de convingător arată proiectul final în fața clientului. În...

ActualitateO săptămână ago

Daniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună

Daniela Popescu știe foarte bine ce înseamnă curățenia făcută ca la carte. Nu vorbim despre o intervenție făcută în grabă,...

homemobili timisoara homemobili timisoara
Stiri localeO săptămână ago

Ghidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili

Amenajarea locuinței reprezintă oglinda personalității noastre și investiția pe termen lung în confortul zilnic. În peisajul designului interior din capitala...

ActualitateO săptămână ago

Alternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională

Migrația modernă și legăturile strânse dintre comunitățile de români din diaspora și familiile rămase în țară au transformat radical cerințele...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social2 săptămâni ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 săptămâni ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized2 săptămâni ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized2 săptămâni ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Top Stiri Comisarul