Connect with us

Actualitate

Persoanele nevaccinate care au trecut recent prin boala Covid-19 nu au voie să asiste la competiţiile sportive fără test / Ministrul Sportului: Mă așteptam la măsuri mai relaxate – Alte sporturi

Publicat

pe

Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri seară, după şedinţa de Guvern, că au fost adoptate măsurile de relaxare care se aplică din 15 mai, fiind modificată Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă, potrivit News.

În ceea ce priveşte competiţiile sportive, există o modificare faţă de ceea ce a anunţat, vineri, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak. El precizase că la competiţiile sportive pot asista şi persoanele nevaccinate care au trecut recent prin boala Covid-19, însă prim-ministrul a spus că acestea pot asista la jcouri numai cu test efectuat.

„Se crează posibilitatea ca în spaţiile deschise, competiţiile sportive să se poată desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25 la sută din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2 pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore (…) Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50 la sută din capacitatea maximă a spaţiului în judeţul/localitatea unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană. Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 70 la sută din capacitatea maximă a spaţiului în judeţul/localitatea unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2. Acestea sunt măsuri pe care le luăm până la 1 iunie, prin această hotărâre de guvern, de la 1 iunie, vor urma şi altele”, a spus Cîţu.

Anterior, Novak a declarat că se aşteaptă la măsuri mai relaxate pentru competiţiile sportive.

„Finala (n.r. – Cupei României) este primul meci pe care l-am aprobat, avem solicitarea din partea federaţiei că doresc spectatori pe stadion. Am înaintat-o către Ministerul Sănătăţii şi urmează ordinul comun, pe care îl vom înainta CNSU-ului, sper că vom avea avizul. Acestea sunt procedurile actuale. Organizatorul trebuie să solicite către noi ce doresc, să ne asigure că au efectiv staff-ul tehnic care poate să asigure toate demersurile de a testa, de a controla spectatorii, de a intra şi de a-i ajuta să se aşeze şi noi trimitem mai departe la Ministerul Sănătăţii şi împreună cu ordinul comun cerem avizul CNSU-ului. (n.r. – dacă ficare club-gazdă va trebui să trimită solicitarea şi dacă va fi analizată individual) Individual, pe fiecare în parte şi neapărat îmi doresc să ne solicite, dar îmi doresc, totodată, să aibă şi staff-ul tehnic care să asigure securitatea spectatorilor. Noi o să cerem garanţii şi o să cerem toate detaliile, cine dispune toată schematica, dar, cu siguranţă, schema elaborată de UEFA este una foarte bună şi îmi doresc să o implementăm peste tot, la toate competiţiile. Gradul de ocupare, momentan, este de 25 la sută şi este unul foarte optimist pentru început, dar îmi doresc gradual să creştem acest procent. (n.r. – dacă aceste condiţii sunt valabile şi pentru competiţiile în săli) Da, cam această schemă va fi aplicabilă şi la celelalte sporturi şi cred că este o schemă foarte bine gândită şi putem să o aplicăm peste tot. Astă seară, vom avea o şedinţă de guvern la ora 20.30 şi o să vedem ce modificări se mai aduc, pentru că o să mai aducem câteva modificări la condiţiile din starea de alertă, dar cu siguranţă, în afară de cele sanitare, condiţiile sunt să fi fost vaccinat, teste PCR, test antigen de 24 de ore şi să fi fost vindecat în ultimele 30-90 de zile. (n.r. – Persoanele nevaccinate şi care nu au trecut prin boală) pot face un test antigen pe loc. (n.r. – dacă se mai poate schimba ceva) Ce am discutat noi sunt în practică, se vor pune în practică, eu sper într-o relaxare mai mare în această seară. (n.r. – despre copii şi juniori) Începem cu cei mari şi gradual o să continuăm şi către copii şi juniori şi către alte sporturi”, a declarat Novak, la Digi 24.

La începutul săptămânii, MTS a anunţat că, începând cu data de 13 mai, organizatorii de evenimente şi competiţii sportive care îşi doresc să contribuie la organizarea de evenimente test/pilot cu spectatori se pot adresa cu propuneri Ministerului Tineretului şi Sportului.

Aceştia vor putea depune planuri care să descrie cât mai amănunţit condiţiile de desfăşurare a evenimentului, în raport cu condiţiile de mai jos.

Astfel, participarea este permisă doar pentru:

  • persoanele care sunt vaccinate (cu schema completă);
  • persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
  • persoanele care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii.

După analizarea planurilor propuse de organizatori, Ministerul Tineretului şi Sportului le va transmite spre avizare către Ministerul Sănătăţii pe acelea care îndeplinesc toate condiţiile legale. După obţinerea acestui aviz, propunerea va fi înaintată către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care va emite o hotărâre în acest sens.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
UncategorizedO zi ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized2 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic6 zile ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic7 zile ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

UncategorizedO săptămână ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
SocialO săptămână ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

DiverseO săptămână ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

UncategorizedO săptămână ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

UncategorizedO săptămână ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

UncategorizedO săptămână ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorized2 săptămâni ago

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse2 săptămâni ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Top Stiri Comisarul