Connect with us

Actualitate

Primele obligațiuni verzi pe Bursa românească. Romulus Mircea (Raiffeisen Bank): Când dăm un credit nu ne uităm la cât am emis un anumit instrument de datorie – Finante & Banci

Publicat

pe

Raiffeisen Bank a lansat pe bursa românească primele obligațiuni verzi, bani ce ar urma să fie împrumutați firmelor pentru proiecte verzi. Dobânda a fost una mică, de 3,086%/an (maturitate 5 ani), puțin peste inflația prognozată de Banca Națională a României anul viitor în aceeași perioadă, de 3%. Așadar, a fost adresată investitorilor instituționali. Dobânzile acordate firmelor care investesc în proiecte verzi nu înseamnă că vor fi mai mici.

„Această emisiune de obligațiuni verde ne așteptăm să fie inclusă în baza de fonduri proprii și datorie eligibile ale băncii. Practic acea rezervă de datorii pe care legislația europeană ne obligă să o creăm pentru a fi în poziția de a putea recapitaliza o instituție de credit în cazul în care era ajunge în punctul de non-viabilitate. Dobânda la care am emis reflectă această caracteristică a instrumentului de datorie”, a declarat Romulus Mircea, director Managementul Bilanțului și al Portofoliului la Raiffeisen Bank.

Potrivit acestuia, e un instrument de datorie care e poziționat ca rang în insolvență între capital și depozite.

„Este un buffer care vine să consolideze capacitatea de solvabilitate și soliditate a sistemului bancar. Practic, când dăm un credit nu ne uităm la cât am emis un anumit instrument de datorie, că e 3% sau mai puțin, ci ne uităm la costul mediu ponderat pe toată baza de pasive”, a explicat el.

La ce tipuri de proiecte verzi ar urma să se uite banca

„Vorbim de investiții în energie, energie regenerabilă, creșterea eficienței energetice petnru că deși avem unul dintre cele mai mici niveluri de poluare, la partea de intensitate a emisiilor suntem la coada clasamentului. Vorbim de renovarea și dezvoltarea fondului de clădiri, transport ecologic și de agricultură sustenabilă”, a spus Romulus Mircea.

• Știm că sunt un volum semnificativ de fonduri disponibile care o să vină de la Uniunea Europeană. O parte o să meargă în zona asta green. Pe de altă parte, aceste fonduri vor trebui complementate și cu o componentă de finanțare din zona privată. Noi, ca bancă, vrem să ne poziționăm în acest rol de finanțator care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a economiei românești.

Vor fi dobânzi mai mici la creditele acordate firmelor care au proiecte verzi ce doresc a fi finanțate?

Din declarațiile lui Romulus Mircea și ale lui Steven van Groningen, presedinte si CEO la Raiffeisen Bank, înțelegem că nu.

„Dobânda depinde de mai multe aspecte, de credit risk, de tipul proiectului. Luăm în considerare toate aceste aspecte atunci când o să dăm un astfel de credit. Evident, încorporăm în analiză și aspecte legate de sustenabilitate”, a spus Romulus Mircea.

La rândul său, Steven van Groningen a precizat că „pentru un client avantajul nu poate să fie și o dobândă mai mică”.

„Pentru asta există alte instrumente de la instituții financiare internaționale care ne ajută pentru energy efficicency și așa mai departe. Sunt și alte elemente. O discuție banală e și când vorbim despre un credit ipotecar pentru persoanele fizice. E mai ieftin să construiești o casă care nu este eficientă. Dacă faci o analiză mai bună, atunci îți dai seama, chiar dacă ai o investiție mai mare, dacă ai costurile de întreținere în fiecare lună mai mici, atunci e mai bine să faci o anumită investiție. Și asta trebuie să iei în considerare când e vorba de finanțare. Nu e doar dobânda sau un avantaj de dobânda pe care o dăm mai departe. La noi este un mix și credit risk rămâne cel mai mare cost pentru bancă”, a mai spus Steven van Groningen.

Aceasta a fost prima emisiune de obligatiuni verzi derulata de Raiffeisen Bank (RBRO26) pe piata locala. A fost adresata investitorilor institutionali si a atras 400,5 milioane lei. Conform BVB, obligatiunile au o maturitate de 5 ani, un cupon fix de 3,086%, aproximativ 0,5 p.p. peste randamentul titlurilor de stat in lei de referinta cu aceeasi maturitate. Cu o cerere de aproape 650 milioane lei, emisiunea a fost suprasubscrisa de aproape 1,6 ori.

Raiffeisen Bank este la a patra emisiune de obligatiuni listata la Bursa de Valori Bucuresti. Alaturi de obligatiunile care au intrat astazi la tranzactionare, listate de asemenea si la Bursa de Valori din Luxemburg, investitorii au posibilitatea de a investi si in obligatiunile Raiffeisen Bank listate in 14 mai 2020, simbolul bursier RBRO29, emisiune cu o valoare de 480 milioane lei si maturitate de 9 ani. Primele doua emisiuni de obligatiuni Raiffeisen Bank, din 2013 si 2014, au ajuns la scadenta.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Antonia Roman Antonia Roman
Diverse2 ore ago

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea...

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară
Diverse6 ore ago

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară?

Atunci când doctorul îți spune, în timpul unei ecografii la sân, că a observat o zonă hiperecogenă, primul instinct este...

Uncategorized9 ore ago

Huse de pat cu elastic pentru protecție și fixare corectă

Un pat bine aranjat începe cu textile care rămân stabile și protejează suprafața folosită zilnic. Modelele de huse de pat...

Diverse23 de ore ago

Avantajele florilor artificiale: fără alergeni, rezistente la căldură și păstrează amintirile

Sunt subiecte despre care crezi ca stii deja tot, pana cand ajungi sa te documentezi mai atent. Florile artificiale sunt...

DiverseO zi ago

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

DiverseO zi ago

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

Actualitate3 zile ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized5 zile ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

UncategorizedO săptămână ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

DiverseO săptămână ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
UncategorizedO săptămână ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

DiverseO săptămână ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

DiverseO săptămână ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casinoO săptămână ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

UncategorizedO săptămână ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

UncategorizedO săptămână ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

UncategorizedO săptămână ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Foosball pentru evenimente cu energie, competiție și socializare naturală

Un eveniment reușit are nevoie de momente care îi fac pe participanți să se implice fără efort. Nu toate activările...

Uncategorized2 săptămâni ago

Flyere personalizate pentru promovarea ofertelor și serviciilor

Materialele tipărite rămân utile în campaniile desfășurate local, la evenimente sau în punctele de vânzare. Prin flyere personalizate, o companie...

Actualitate2 săptămâni ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Top Stiri Comisarul